Alfred Schupler s-a născut în anul 1970 la Ardud, jud Satu Mare. Este licenţiat în Cinematografie şi Media şi licențiat al Departamentului Foto, Video și Procesare computerizată a imaginii din cadrul Universității Naționale de Arte Plastice, Bucureşti. A urmat programul de masterat al Facultăţii de Istorie, U.B., la secţia Istoria Artei şi Filosofia Culturii, domeniul său de interes vizând filosofia şi istoria artei.

Proiectele artistului descriu un parcurs amplu dinspre nivelul conceptual către moduri de reprezentare diverse. Activitatea sa artistică include fotografia, instalaţia şi filmul, cărora le adaugă valenţele filosofice, menite să apropie privitorul de planurile nevăzute ale imaginii. Artistul apelează la istorie pentru a descrie dialogul subiectului cu mediul ambiant şi cu sinele. Descoperirea (a sinelui, a tandemului vizibil-invizibil) este pretextul care îl plasează de fiecare dată pe artist în rolul antropologului sau al filosofului, în încercarea de a ilustra nivelurile realităţii şi substraturile teoretice care organizează existenţa umană. Artistul propune teme de reflecţie care conduc privitorul în universul de semnificaţii prezent în absenţă, legat indisolubil de metamorfoza imaginii.

Activitatea lui Alfred Schupler a animat spaţiile expoziţionale naţionale şi internaţionale, artistul fiind premiat la bienale şi saloane de artă fotografică, dar şi la festivaluri de film documentar. Căutarea artistului se reflectă în numeroase expoziţii de grup, proiecte personale, prin participarea la manifestări ştiinţifice sau prin publicarea lucrărilor cu acest caracter. Proiectele sale provoacă şi încurajează scufundarea în planurile interogării şi dezvăluirii, în dinamica neîntreruptă dintre imaginar şi implicaţiile sociale ale imaginii.   

 

Text Carla-Francesca Schoppel

Fotografii Alfred Schupler

Nenea Ilie 01

Nenea Ilie 02

Nenea Ilie 03

 

Adiaforie citadină 1

Adiaforie citadină 2

Ecosofii marginale 1

Ecosofii marginale 2

 

 

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.