Costin Neamțu s-a născut în anul 1939 în județul Suceava.  A absolvit Universitatea de Arte Frumoase „Nicolae Grigorescu” din București, secția Pictură monumentală.

Este preocupat să picteze cu sensibilitate și emoție realitatea înconjuratoare. Oale și ulcele, peisaje din Moldova, portrete de tineri, toate subiectele sale sunt încărcate de sentimente frumoase.
Istoricul de arta Doina Mandru afirma că în pastelurile artistului Costin Neamtu “simțim duhul pe care acele umile oale și ulcele îl emană, duh care te cuprinde și căruia îi apartinem”.  https://www.sensoarte.ro/Clipa-de-arta-4734/costin-neamtu/

De când a ținut în mână pentru prima batoane de pastel, în vremea adolescenței, artistul a fost fascinat de ele, astfel că s-a specializat în această tehnică devenind cel mai cunoscut pastelist roman contemporan.

///

Vizita în atelierul artisului Costin Neamțu a fost prilejuită de organizarea Expoziției de Primăvară, curatoriată de sculptorul Bogdan Breza. Acest proiect  este susținut de UAP București și găzduit de Muzeul Țăranului Român. Specificul constă în faptul că la fiecare ediție anuală sunt invitați să expună noi artiști, care nu au mai expus anterior.  Aceștia fac parte din toate categoriile de vârstă, de la studenți-masteranzi până la seniori, acoperind toate mediile de expresie artistică – pictură, sculptură, arte decorative, instalație, grafică, fotografie și video. La finalul fiecărei ediții a fost tipărit un catalog.

///

foto Lucian Muntean

 

 

///

Proiectul editorial online „Tinerețe fără bătrânețe: artiști și producători culturali români contemporani între 30 și 100 de ani” este gândit ca un proiect de documentarea scenei creative actuale, în cadrul  platformei online Modernism.ro, promotor al culturii vizuale contemporane românești din 2009.

Proiectul documentează artiști și producători culturali între 30 și 100 de ani, care lucrează și creează în domenii (nelimitându-se la acestea) cum ar fi pictură, sculptură, mixed media, film, foto-video, design, arhitectură etc. Proiectul are o componentă vizuală puternică – 15 „portrete” video și 15 portrete foto-audio. Acestea vor fi integrate atât în diferite secțiuni ale platformei (Quiz, Gallery Talk, Photo of the day, No comment, Artist of the Month, Expo of the Week), cât și în cadrul unei secțiuni de sine stătătoare, care marchează proiectul „Tinerețe fără bătrânețe: artiști și producători culturali români contemporani între 30 și 100 de ani”.

Partenerii și prietenii Modernism.ro sunt invitați să trimită sugestii de artiști și producători culturali, pentru a fi incluși în proiect, la adresa ism at modernism.ro.

Proiect co-finanțat: Administrația Fondului Cultural Național

Parteneri: https://www.modernism.ro/parteneri/

Detalii suplimentare: Oana Ioniță Nasui, 0730 040 514, ism at modernism.ro

///