Q&A  Sorin Scurtulescu – 100 de artiști contemporani români

Ce îți ocupă cel mai mult timp în momentul de față?
Ideal ar fi doar să creez și să nu mai îmi ocup timpul cu altceva.

Dar în momentul de față îmi ocupă mult timp organizarea și întreaga logistică din spatele expozițiilor.

Un pasaj foarte important este ceea ce se întâmplă de la finalizarea unui grup de lucrări și până la prezentarea acestora într-un nou spațiu.

Țin foarte mult la modul în care vor pleca din atelier și în ce context vor fi prezentate.

Nu contează doar calitatea picturilor, fotografiilor, filmului sau performanceului pe care-l fac ci contează foarte mult în ce spațiu le expun, cum le prezint, cum mă prezint, cine mă reprezintă, cine scrie despre mine, cine mă promovează.

Colaborările pe care le voi avea în viitor depind de colaborările pe care le-am avut în trecut chiar începând cu prima ieșire în public.

Din acest motiv îmi ocupă mult timp răspunsul la mailuri, discuțiile on-line, cât și întâlnirile directe cu galeriști, curatori, directori de muzee, designeri, șoferi care transportă lucrările, oameni din presă, istorici de artă etc.

Când am început să expun nu mă gândeam că va trebui să fiu și un bun diplomat în această zonă a comunicării. Dar în spatele artei contemporane există o caracatiță prietenoasă sau neprietenoasă în funcție de timpul pe care-l investești pentru a funcționa toate aceste relații care pot da un plus de calitate rezultatului final.

Sper să nu devină o prioritate prezentarea în defavoarea operei sau ambalajul mai important decât conținutul.

Nici nu m-am întors bine de la Karlsruhe unde am expus câteva picturi recente împreună cu Grupul Noima în spațiul V8 Plattform Für Neue Kunst și a trebuit deja să pregătim un nou performance pentru Galeria Knoll din Budapesta unde vom fi prezenți pe data de 7 noiembrie 2017.

Ce rol are locul în care lucrezi?
Locul în care lucrez mă influențează foarte mult.

Pentru a mă acomoda mai rapid dar și mai profund într-un nou loc procedez clasic cercetându-l direct cu șevaletul în aer liber. Acest contact cu locul îl am înaintea oricărei sinteze pe care de obicei o finalizez în atelier.

Peste tot pe unde am trăit mai mult timp, fie în Anglia (2001-2002 Universitatea din Sunderland “School of Arts, Design and Media” bursa Erasmus, prof. asistent 2003-2004, la Lord Wandsworth College) fie la Roma (2010-2012 Bursa postdoctorală „Vasile Pârvan”, Accademia di Romania din Roma) fie mai recent la Viena (începând din 2015) am încercat să simt și să asimilez esența locului cu ajutorul picturii.

Prin pictura realizată la fața locului asimilez totul cu o intensitate comprimată pictând ziua sau noaptea pe străzi. Avântul spre aceste intervenții creative se datorează permanentei surprize a noului.

Unde ai vrea să expui în viitor?
Aș vrea să expun în Anglia și în America.

Cred că trebuie să prezentăm lumii întregi posibilitățile creative pe care le avem ca artiști români după ce timp de jumătate de secol generațiile precedente nu au avut posibilitatea să expună sau să cerceteze arta în afara țării.

Cu cine ai vrea să expui?
Deja expun cu cine vreau, adică ceilalți membrii ai grupului Noima pe care l-am fondat în anul 2003: Ciprian Bodea, Cosmin Frunteș, Dan Gherman, Andrei Rosetti.

Trebuie urmăriți toți acești prieteni cu care lucrez împreună de 14 ani și cu care am crescut îndeaproape de prin anul 2000. Deoarece sunt căliți la foc continuu și au o bază solidă cu un conținut ce nu dispare la primul reflux din arta contemporană.

Odată cu trecerea timpului fiecare a început să erupă un stil propriu în pictură, născut natural.

Cu ce îți stimulezi creativitatea?
Cu viața pe care o trăiesc în fiecare zi.

Creativitatea trebuie să fie ca aerul pe care-l respiri natural încât uiți că o faci.

Există o relație între arta ta și resurse financiare?
Arta azi nu se poate face fără bani și banii nu se pot face fără artă.

Chiar și Arta Povera promovată la Torino pe la jumătatea anilor 60 de către Germano Celant e doar un concept teoretic. Pentru a expune un fir de praf trebuie să-l prezinți sub o cupolă de sticlă. Modul de prezentare poate fi mai scump decât conținutul pur conceptual, imaterial. Un tub de culoare mă costă cel puțin 10 euro, apoi pânza, șasiul etc. depășesc suma pe care unii și-o imaginează. Norocul meu este că din anul 2006 sunt susținut cu materiale de un sponsor care mi-a fost de la început și un bun prieten. Fără susținerea lui financiară nu aveam cu ce să pun în practică demersul meu creativ. Dumnezeu mi-a dat la timpul potrivit tot felul de oameni care m-au ajutat în acest zbor.

Ce păstrezi din ce creezi? Care sunt criteriile de selecție?
Țin minte că eram la Liceul de Artă din Timișoara și după primul an am făcut vreo 30 de lucrări cu fragmente din apartamentul de bloc. După ce m-am întors la școală în toamnă am primit o critică din partea profesorului de atunci și le-am aruncat pe majoritatea deoarece nu am știut să-mi gestionez constructiv critica respectivă. Nu suportam să-mi văd neputința revăzându-le prin prisma criticii.

Cu toate acestea acum aș vrea să le revăd fiindcă tocmai datorită lor am putut trece la pasul următor.

De atunci păstrez cam tot ce fac și selectez singur sau dau mâna liberă curatorilor. Spre exemplu la expoziția de la Galeria Jecza curatorul francez Frédérique Neuts Leroy a selectat doar jumătate din ce am pregătit pentru expunerea respectivă.

Care consideri că este cel mai provocator lucru în arta ta?
Riscul

Care sunt cele trei cuvinte, care te caracterizează cel mai bine?
Spontan, perseverent, comunicativ.

Omul este prea complex și modelabil pentru a fi caracterizat doar prin trei cuvinte.

Ideal ar fi să fim cu toții caracterizați prin: credință, nădejde și dragoste.

Cea mai placută descoperire?
Descoperirea cea mai plăcută a fost lumina văzută la ora 6 dimineața de pe colina Gianicolo de la Roma. Poate și datorită faptului că îmi amintea de un vis din adolescență cu o lumină extraordinară.

Care este cea mai de preț posesiune a ta?
Dexteritatea.

Care este cea mai mare extravaganță a ta?
Pictura nocturnă în plen air.

Spațiile largi ale orașelor în plină noapte îmi dau liniștea necesară aprofundării imaginii printr-o adâncă contemplație.

Cea mai frumoasă amintire?
Roma privită de pe colinele care o înconjoară.

Datorită suprapunerilor straturilor de memorie odată cu trecerea anilor această amintire îmi produce viziunea unei singure culori creată de lumina caldă prin care sufletului meu îi place să se plimbe.

 

Sorin Scurtulescu este născut în anul 1979 la Timișoara.
În prezent este activ la Timișoara, Viena și Roma.
A studiat pictura cu Constantin Flondor la Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Arte şi Design și cu Geoff Morten la Universitatea din Sunderland “School of Arts, Design and Media”.

Debutează cu prima expoziție personală de pictură intitulată Bloc în anul 2005 la Galeria 28 din Timișoara, curator Ileana Pintilie. Până în prezent expune pictură, desen, fotografie, video și realizează diverse performance-uri alături de grupul Noima pe care îl fondează în anul 2003.

Artistul este reprezentat de Galeria 12-14 Contemporary din Viena și Galeria Jecza din Timișoara.