Florica Prevenda este unul din cei mai inovativi artiști din spatiul artistic românesc contemporan.

Spirit proteic și introspectiv, artista alternează perioadele de recluziune, de intensa munca în atelier,  cu expunerea și comunicarea rezultatelor, în expozitii periodice ample, ce surprind de fiecare dată publicul, prin insolitul și gravitatea unui demers artistic bine articulat.

Fiecare expoziție a sa, fie că este una personală sau de grup, dă măsura unui artist aflat la vârsta deplinei maturități. Lucrările sale s-au făcut remarcate în numeroase participări, în muzee și galerii din țară și din străinătate, iar premiile și distincțiile primite ca semn de recunoaștere, alcătuiesc un impresionant palmares.

Florica Prevenda vizează, în creația sa, întrebări obsedante ale epocii actuale. Fiecare etapă a devenirii sale artistice își găsește reflexul într-o serie de lucrări ale cărei atribute sunt, deopotrivă, consistența conceptului și expresia artistică de cea mai bună calitate.

Începând cu “Faces without a Face”, trecând prin “Net People”, “Shadows of the Present”, “Time Regained”, “Facebook Obsession”si “Serenity” artista pune față în față identități ideatice ce generează câte răspunsuri, tot atâtea întrebări, referitoare la omul contemporan, la dimensiunea sa socio-culturală în contextul dezvoltării fără precedent a erei informaționale.

Expoziția “Efemer”, prilejuită de celebrarea bicentenarului Muzeului Brukenthal din Sibiu, este o  glosă asupra relativității. Căci tot ceea ce creatorul întreprinde, mizând pe un caracter peren al creației sale, se năruie sub impactul necruțător al hazardului obiectiv. Depozitul de fapte, gânduri și aspirații ale omului modern, este ciclic impactat de viteza cu care informația se perimează. În lipsa unor repere stabile, în care consumul informațional excesiv scapă de sub un minim control valoric, relația noastră cu contextul tinde să devină un set de reacții, generate de o acumulare de informație perisabilă, efemeră.

Text: Mădălina Mirea, Istoric de artă