Ce îți ocupă cel mai mult timp în momentul de față?
Punând preț pe prezent, mă ocup de un proiect pe care-l pregătesc de ceva timp, ce are la bază simțurile, cel mai solicitat fiind cel vizual. Am în plan o expoziție inspirată din estetica din jurul nostru, de la oameni la arhitectură, și despre rolul ei în societatea contemporană.

Ce rol are locul în care lucrezi?
Momentan GPS-ul mă localizează în Asia, loc în care îmi acopăr în primul rând zonele de mister și respectiv scopul de explorare și curiozitate. Având în vedere proiectul propus, am ales Shanghai deoarece este un oraș care poate asimila viitorul și mă ajută să înțeleg încotro tindem și ne îndreptăm.
Rolul principal este inspirația, dar și nevoia de a ieși din confort. Îmi propun ca fiecare proiect să-l construiesc în cel mai adecvat loc, corespunzător temei expoziției, iar mesajul să ajungă exact la cei ce au nevoie de o astfel de viziune.

Unde ai vrea să expui în viitor?
Am început deja un așa-zis turneu internațional, am o listă cu locații ideale pentru fiecare proiect. Vreau să creez și să mă exprim în locuri noi.
Cel mai probabil voi expune acolo unde îmi este stârnită curiozitatea.
Ținând cont de situațiile tensionate dintre anumite state, crizele din toate domeniile, am teme diverse și interesante pentru anul viitor. Cu siguranță New York este în topul listei pentru ceea ce urmează.

Cu cine ai vrea să expui?
Am în plan să colaborez cu diferiți oameni pasionați din domenii precum IT, cu fizicieni, matematicieni, cu care să pot dezvolta idei artistice în concordanță cu tehnologia, cu gândul de a crea noi tehnici și dimensiuni.
Referitor la alți artiști, sunt mulți cu care pot ajunge la o undă comună, dar până nu se aliniază planetele nu pot răspunde la această întrebare. Sunt idei în curs de dezvoltare cu mai mulți artiști internaționali, cel mai curând anul viitor în New York.

Cu ce îți stimulezi creativitatea?
Am decis să creez fără vicii, dacă la asta se referă întrebarea, și cred că am deja rezultate.
Construindu-ți situații și provocări poți avea cei mai relevanți stimuli. Ingredientele de bază pentru creații de durată sunt experiențele și trăirile, deoarece te adresezi unor receptori care simt și apreciază raportat la o emoție reală.
Sunt de părere că o stimulare artificială nu are un efect spectaculos, mai ales fără cultura și documentația acumulată de-a lungul timpului.

Există o relație între arta ta și resurse financiare?
Indirect cred că sunt conectate. Atunci când faci ceea ce simți vei fi răsplătit, cel puțin așa am funcționat până acum. Nu spun că dacă faci ceea ce ți se impune nu vei fi răsplătit, depinde de firea fiecăruia.
Atunci când creezi strict pentru un client creația este influențată, am cunoscut și artiști care funcționează pe comisioanele companiilor, părerea mea e că dăunează în timp. Creațiile respective sunt ca piesele la radio, de moment, în comparație cu lucrările de atelier, care au mesaj nemanipulat și valoare veșnică.

Ce păstrezi din ce creezi? Care sunt criteriile de selecție?
Informații și legături, conexiuni obținute prin creație, pe care nu cred că le puteam dobândi pur și simplu.
Dacă ne referim la materie, creația propriu-zisă, păstrez ceea ce nici eu nu-mi puteam imagina înainte de a finaliza lucrarea. De multe ori, lucrând ajung la alte dimensiuni de înțelegere prin procesul de creație.

Care sunt cele trei cuvinte, care te caracterizează cel mai bine? 
Geometrie, Conexiune, Atitudine.

Cea mai placută descoperire?
Street-artul a fost cea mai placută descoperire, deoarece exprimându-mă prin Graffiti era deja la modă, iar fenomenul luase amploare când am început de mic copil. New Muralism sau Street Art s-a dezvoltat prin nevoia de a exprima mai mult decât un simplu text. Experiențele și studiind arhitectura m-au determinat să sparg barierele.

Care este cea mai mare extravaganță a ta?
Cred că atunci când port hanorac cu glugă. Îmi amintește de perioada de anonimat.

Cea mai frumoasă amintire?
Cele mai frumoase amintiri sunt în strânsă legătură cu începuturile.
Au fost multe experiențe de neuitat, recunosc că e o luptă grea să-ți păstrezi inocența și plăcerea de a folosi sprayul din copilărie. Experiența Allan Dalla cu siguranță e una dintre cele mai frumoase amintiri.

 

Obie Platon has participated in exhibitions, international festivals and mural art projects in Hamburg, Shanghai, Budapest, Azores, Bucharest, Cluj-Napoca, Timișoara. His work has been auctioned at Artmark and is listed on Artnet.
He has collaborated with cultural institutions in Europe and China and has been involved in cultural and social projects aimed at regenerating underdeveloped urban areas through art.
He has also collaborated with acclaimed artist Roger Waters for his tour The Wall (Bucharest, 2013), as well as with The Sugar Hill Gang, DJ Revolution, HaHaHa Production.
Corporate clients include Supreme, Pepsi, Mountain Dew, Lays, J&B, Giant, Enel, and others.

Afla mai multe despre Obie Platon aici: obieplaton.com

Obie Platon, Mother-Nature Madame Mezzanine, Budapest,2014

Architects of Civilisation (180cm-150cm) (Oil on canvas) (Rotate) (Rotating canvas with 4 positions)

Traces of Communism (200cm-150cm) (Oil on canvas)

The Vandal (180cm-150cm) (Oil on canvas)

The fashionist(120cm-100cm) (Oil on canvas)

Police of God(120cm-100cm) (Oil on canvas)

Holiness (200cm-150cm) (Oil on canvas)

Giuseppe Arcimboldo (200cm-150cm) (Oil on canvas)

Duality (180cm-150cm) (Oil on canvas) (Rotating canvas with 2 positions)

Contemporary War (200cm-150cm) (Oil on canvas)

Chemistry of love (200cm-150cm) (Oil on canvas)

Autocontrol (259.5cm-189.5cm) (Oil on canvas)

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.