Lege, relege, ora, labora et invenies

Daniela Frumuşeanu, care s-a specializat în imprimerie textilă, nu este omul şi nici artistul care să rămână cantonat într-o strictă specializare. În cele peste 30 de expoziţii personale (anul acesta a avut o expoziţie personală la Viena), ca şi în expoziţiile colective, dintre care multe au fost iniţiate şi organizate chiar de ea, oferă mereu câte o surpriză, de tehnică, de compoziţie, de regulă de amândouă. Fiind profund ataşată de domeniul căruia i s-a consacrat, a cercetat şi meditat asupra fiecărui aspect care-l defineşte: focul, apa, culoarea, tehnica.

Tehnicile de imprimare pe textile au fost posibile după apariţia focului, el transformând lucrurile, ceea ce sugerează plastic lucrarea Atingerea focului (2009-2010). Creaţia Apele timpului (2013-2015), înaltă de peste doi metri, este de o mare preţiozitate dată de transparenţa materialelor şi a cromaticii deschise ca la marame. Un triptic de panouri circulare este intitulat Semn de apă (2006-2007), în care sunt prezentate trei ipostaze ale acesteia, diferite atât ca cromatică, deşi toate merg pe albastru, cât şi ca aspect material.

Inspirată de motivele din neolitic într-una din perioadele sale de creaţie, Daniela Frumuşeanu reinterpretează de pildă motivul spiralei prin diferite tehnici, adeseori fiind întâlnite în aceeaşi lucrare mai multe. Artista jonglează cu acestea, stăpânind o mare varietate de tehnici de imprimare şi nu numai. Deşi lucrările au un aer contemporan, sursa neolitică de inspiraţie este uşor recognoscibilă, ceea ce le conferă un caracter arhetipal, ca în instalaţia artistică Muzica sferelor, în care au fost dispuse şiruri verticale de discuri cu motive ancestrale, central tronând un disc cu diametrul de un metru cu motivul spiralei în relief. Întâlnim în creaţia artistei nu numai o mare varietate de tehnici, dar şi soluţii diverse de compunere a panourilor, ea trecând cu aceeaşi uşurinţă de la ample compoziţii pe orizontală la cele pe verticală.

Enumerăm doar câteva soluţii plastice găsite pentru aceste „panouri decorative“, cum le denumeşte artista, dedicate motivului spiralei: unele sunt lucrate în relief, relief creat cu ajutorul hârtiei şi aracetului şi montate pe polistiren, unele panouri decorative sunt pătrate, altele i-au forma exterioară a spiralei, culorile sunt acorduri de cărămidă arsă sau a lutului ud. Pasiunea pentru neolitic a izvorât dintr-o interesantă experienţă trăită pe şantierele arheologice şi s-a concretizat într-o expoziţie la Muzeul Naţional de Istorie al României (2011). Multe spirale sunt lucrări de mari dimensiuni, ca cea intitulată chiar Spirala (2009), colaj şi imprimare liberă, de culoarea lutului ud.

Dacă unele teme sunt preluate din vechime, altele, cele mai numeroase, sunt concepte cărora le caută o sugestivă echivalenţă vizuală: Calea (2006), Regenerare (2014), Contraste (2014). Caracterul acestor creaţii este mai aproape de abstract. Roşul domină în Între alb şi negru pentru că de la alb la negru treci prin roşu, roşul fiind axa centrală a lucrării, şi ea de mari dimensiuni (170 cm), formată din cinci coloane de hexagoane, un fagure supradimensionat, unde întâlnim şi decorativismul cuvântului scris. Explorarea valenţelor plastice ale cuvântului tipărit în diverse tipuri de litere – cuvântul tipărit fiind şi el un rezultat al imprimării – este o altă frecventă prezenţă în lucrările Danielei Frumuşeanu. Cuvintele pentru acest artist plastic au o mare importanţă, ceea ce este rar la un artist. Aşa se explică prezenţa scrisului, de aceea a imaginat o carte-obiect intitulată Cuvinte care zidesc.

Învelişul gândurilor (2008/2014) – ce titlul poetic – este o altă lucrare cu aspect abstract, care are şi o „umbră“, ca şi când ar fi în relief. Care este „învelişul gândurilor“? Desigur, creierul cu celulele sale şi artista şi-a adecvat soluţia plastică ideii.

Şi nu în ultimul rând trebuie amintite cărţile-obiect ale Danielei Frumuşeanu. În acestea, ea a investit multă energie creativă, a şi fost organizatoarea mai multor expoziţii dedicate cărţilor – obiect, unele cu participare internaţională, cu artişti din toate generaţiile, de la studenţi şi până la artişti de multă vreme consacraţi. Această abordare artistică are marele merit de a nu condiţiona material artistul şi de a facilita dialogul între generaţii, depăşind graniţele ţării. Este ca un imens forum artistic. De acest exerciţiu de creare a unei cărţilor-obiect la care Daniela Frumuşeanu a antrenat sute de artişti, s-a slujit şi ea însăşi, explorând de pildă,  în Matricea (2010) conceptul respectiv. La aceste cărţi-obiect este şi mai pregnantă combinarea de materiale, coloranţi şi tehnici, artista folosind, ca să enumerăm doar câteva materialele: hârtia, pânza, lemnul, metalul, osul.  Uneori explorează câte o tehnică anume ca în recenta carte-obiect Ebru (2016), după numele tehnicii de a picta pe apă şi a imprima apoi pictura pe hârtie.

Daniela Frumuşeanu gândeşte mult şi critic asupra lumii sociale în care ne mişcăm. Deşi prinsă în vâltoarea cotidianului cu o mulţime de obligaţii, în primul rând cea de conferenţiar la Universitatea de Arte, reuşeşte totuşi să găsească timpul pentru o serie de lucrări în spatele cărora se află multe ore de meditaţie asupra condiţiei omului contemporan supus tirului violenţei non-fizice. Poate de aceea, poezia ei favorită este Glossa lui Eminescu. Cea mai importantă, monumentală şi într-un fel gratuită acţiune artistică a ei ca revoltă faţă de ordinea socială contemporană este seria de creaţii Gulerele albe. Ca şi în alte situaţii, ea creează o carte-obiect, apoi panouri decorative şi în cele din urmă mari instalaţii. Aşa cum a fost seria Neolitic, pentru care a imaginat cartea-obiect Cartea ştampilelor de lut. Gulerele albe este o sintagmă folosită de zeci de ani pentru cei care efectuează o muncă intelectuală, spre deosebire de gulerele albastre – muncitorii manuali. Daniela Frumuşeanu îi conferă un alt înţeles: gulerele albe sunt casta superioară, deţinătorii puterii. Sunt anonimi, sunt covârşitor de mulţi, sunt implacabili. Supuşii lor apar în cartea-obiect sub forma unor fotografii alb-negru a unor mulţimi eterogene cu feţe temătoare. Ca simbol al puterii, ea ataşează o sumedenie de bare de control, la care se pare că sunt reduse mulţimile din perspectiva castei superioare. Gulerele albe, dispuse în instalaţie în lungi şiruri verticale, sunt ca o armată, a cărei forţă este înspăimântătoare cu atât mai mult cu cât e anonimă. Fotografia, obiectele – care sunt numai gulerele albe –, barele de control şi intervenţiile grafice sunt repertoriul de mijloace vizuale pe care le foloseşte artista pentru a sugera această Frăţie a gulerelor albe, titlul instalaţiei, expoziţia în care a expus-o purtând titlul nevinovat şi neostentativ de Transgresiuni ironice. Expresia artistică nu este una încrâncenată, în spirit expresionist, cu toate acestea nu este mai puţin convingătoare.

Artista se concentrează cu pasiune asupra unei opere literare, cum ar fi poezia Glossă a lui Mihai Eminescu, căreia i-a dedicat o frumoasă serigrafie (2013, aflată astăzi la Muzeul Colecţiilor de Artă, donaţia Şerbana Drăgoescu), o carte-obiect (2012), precum şi recent, în 2016, un diptic pe care sunt dispuse zece panouri decorative fiecare cu câte o strofă a poeziei. A mai pasionat-o alchimia şi cartea Mutus Liber (Cartea mută, 1677), de unde a preluat, uşor schimbată ca ordine a cuvintelor, o deviză pe care a imprimat-o în locuri neostentative, ca pe un soi de detaliu de lucrare, în câteva creaţii – Trepte de lumină, 2010 sau Carte Jurnal, 2012. Este o deviză care o defineşte: Lege, relege, ora, labora et invenies  – Citeşte, reciteşte, roagă-te, munceşte şi vei descoperi. – Mihaela Varga, critic de artă

Într-o artă supusă dorinţei de înnoire, precum este arta textilă, Daniela Frumuşeanu aduce în prim plan tema gravă a vieţii şi a morţii. În vasta parabolă prezentată de artistă, întâmplările vieţii sunt transformate în vizualitate pură. Creatoarea spune „nu” naraţiei după cum spune „nu” şi soluţiilor tehnice tradiţionale; astfel, aduce în teritoriul textilelor, materiale pe care le converteşte spiritului său, întrebuinţând mijloace mai degrabă proprii artelor focului şi care într-un fel cu totul surprinzător îi folosesc conceptului cu o extraordinară exactitate. Artista eliberează o nebănuită sensibilitate lirică subordonându-şi materiale şi tehnici unor gânduri cu un caracter foarte personal dar cărora le recunoaştem gradul de universalitate.

Poeta juxtapune imaginilor, cuvinte exacte, cu un conţinut semnificativ, distanţându-se lucid de o artă- prea multă vreme considerată decorativ-ambientală şi prin aceasta lipsită de intensitate spirituală.

Nedispreţuind materia pe care o modelează cu o libertate şi cu o cunoaştere, amândouă acestea- demne de invidiat- Daniela Frumuşeanu ţinteşte mult mai departe. Sensibilă la tonuri şi mai ales la coloritul pe care îl oferă natura artei, plasticiana nu mizează însă exclusiv pe senzualitatea emanată de obiectele sale; caută firesc, odată relaţii de textură, apoi, raporturi bine susţinute între plin şi gol şi nu în ultimul rând armonii cromatice din care nu exclude translucidul fragil ori densul solid şi rugos, construind o sintaxă atât decorativă cât şi expresionistă. Împreună cu vizualul artista ne solicită sufletul şi mintea: „ Priveşte cărţile… din fiecare pagină tresare amintirea unui trecut ştiut, secret, rostit, nerostit şi promisiunea unui viitor…”.

O concluzie se impune la finalul excursului nostru critic- să ne gândim la valoarea simbolică a creaţiei Danielei Frumuşeanu şi la parcursul pe care îl realizăm de fiecare dată când îi privim opera, pentru că artista este lirică şi spirituală, tehnică şi senzuală în egală măsură. – Roxana Păsculescu, critic de artă