Istvan Betuker. Still life with living things

Galeria Sector 1, București

Vernisaj: 21 septembrie 2017, ora 19:00

 

Galeria Sector 1, cea mai nouă galerie de artă contemporană din București, are plăcerea să vă invite la solo show-ul artistului clujean Istvan Betuker. Expoziția poate fi vizitată începând cu data de 22 septembrie 2017, ora 11.

Intitulată Still life with living things, expoziția prezintă stop-cadre picturale rupte dintr-o narațiune mai mare al cărei sens e menit să rămână mereu inaccesibil. Imaginile sunt secvențe desprinse și izolate pe care le reunește mai degrabă feeling-ul decât o supra-temă anume. Venind ca o continuare firească a unor expoziții anterioare care au punctat deja și au făcut cunoscută dimensiunea uncanny (familiarul nefamiliar, „cunoscutul” reprimat care se întoarce prin „straniu”) a picturii lui Istvan Betuker, expoziția cuprinde o serie de lucrări care acoperă mai mulți ani din producția lui pictuală recentă. Compozițiile figurative sunt deturnate, ”o iau din loc” spre game de violet după cum clișeele vechi sau imperfecte ale cursurilor de evoluția picturii ”merg” spre roșu falsificând cu candoare, în era imaginii în care ne aflăm, istoria artei universale. Desenul e sigur și culoarea e rafinată, aproape extravagantă – iar sub acest aspect pictura lui Istvan Betuker e specială atât pe fundalul mai larg al picturii românești cât și în contextul specific al „reîntoarcerii la mediul picturii” care a avut loc în arta din România a decadei anterioare. (Adriana Oprea, critic de artă)

Expoziția va putea fi vizitată între 22 septembrie și 20 octombrie 2017, pe Strada Băiculești, numărul 29, sector 1, București (în incinta Combinatului Fondului Plastic).

 

Despre Sector 1

Sector 1 este o galerie de artă contemporană, care funcționează ca un spațiu ce își dorește să contribuie la evoluția elitei artistice contemporane, punând pe primul loc ideile artistului, a cărui misiune este de a crea în mod liber, fără constrângeri.

Galeria găzduiește pe de-o parte operele creatorilor de conținut, iar pe de altă parte vine în întâmpinara iubitorilor de artă și de frumos care sprijină inițiativele creative.

 

Text curatorial expozitie „Still life made of living things”

Picturile lui Betuker Istvan sunt „still lives made of living things” (cu cuvintele lui Jean-François Lyotard despre imagnile pictorului francez Jacques Monory). Ele sunt stop-cadre rupte dintr-o narațiune mai mare al cărei sens va rămâne mereu inaccesibil. Aceste secvențe desprinse și izolate alcătuiesc un grup mai larg de imagini pe care le reunește mai degrabă feeling-ul decât vreo supra-tematică anume – sunt ca o serie extinsă pe mai mulți ani de producție pictuală.

Figurativul picturilor lui este „unheimlich” și nu e deloc o noutate să remarci – căci e o trăsătură  comentată și apreciată deja – că au ceva viu-mort și mort-viu – ceva de ordin difuz fantasmatic, contagios, morbid în ele. Expoziții anterioare în care Betuker Istvan a fost implicat au punctat deja dimensiunea „uncanny” (familiarul nefamiliar, „cunoscutul” reprimat care se întoarce prin „straniu”) a picturii lui în ansamblu. Acest caracteristică generală a felului în care își construiește el imageria e dată mai ales de filtrul ei cromatic – compozițiile sunt deturnate, o iau din loc spre game de violet după cum clișeele vechi sau imperfecte ale cursurilor de evoluția picturii cu o dau toate spre roșu falsificând cu candoare, în era imaginii în care ne aflăm, istoria artei universale. Imaginile lui Betuker sunt chiar lăsate acolo să plutească cromatic, imersate într-o baie vâscoasă, lividă, atonă, devitalizată, ca o transpunere într-un regim inorganic mort a unui anume „arest” al vizualului. Violetul difuz și aglutinant în care înoată locuitorii acestei imagerii e ca un fluid auto-secretat, un filtru de control și organizare a imaginii pentru a ține acolo, captive și amortizate, fantasmele care altminteri ar putea-o acapara. E ceva reținut, nespus până la capăt în toate picturile lui, controlat și conținut prin tehnici de decupaj și de încadrare care mențin totdeauna temperatura și climatul imaginilor la un nivel scăzut, safe, controlat.

Nu ai vreun „înainte” și nici vreun „după”, nu ai durată sau narativitate, poveste și sens direcțional, și nici „aici„ sau „acolo„ clar definite. Oamenii înoată în culoare, se răsucesc, ridică o mână și par să mute un picior, se îndoaie din spate, închid ochii, fără vreun sens general ușor de trasat. Croiul imaginilor fură ceva cinematografic din timpii în reluare, totul în ele evoluează cu încetinitorul într-o ceață și o mâzgă vizuală care pare, tocmai pentru că e bine stăpânită pictural, vag blurată. Din cauza aerului violaceu pe care îl secretă spațiul în care personajele pedalează lent, deși totul e bine pictat (de fapt, cum spuneam, tocmai de aceea), parcă nu vezi bine imaginea, ai impresia că mai curând nu imaginea, ci mai mult acțiunea, întâmplarea, situația din ele este „blurată” (și, din exegeza picturii lui Gerhardt Richter, asta a rămas una din întrebările perspicace: „dacă există fotografii blurate, oare ar putea exista și picturi blurate”?)

Deși puternic picturali, oamenii din imaginile lui Betuker sunt la rândul lor indeciși, ambigui, neclari. Oricine ar fi ei de la un portret la altul, au ceva adolescentin și ambigen, ca niște adulți tineri în reprezentarea cărora s-a injectat o încetineală, un retard, o menținere pe loc, o navigare într-un mediu vătuit, etanș, vâscos. Nimic nu răzbate până la ei, sunt perfect cuprinși de condiția lor picturală, trăiesc în propriul autism cromatic. Într-un text celebru, Benjamin Buchloch semnala prezența copiilor și adolescenților ambigui în pictura „întoarcerii la ordine” din anii 20, ca o marcă a regresiei picturii către ea însăși, a replierii ei morbide asupra propriei condiții într-un context istoric, din toate punctele de vedere, greu și morbid la rândul lui

Culoarea e rafinată, aproape extravagantă – iar sub acest aspect pictura lui Betuker e specială în contextul mai larg al picturii românești dar și al „reîntoarcerii la mediul picturii” care a avut loc în arta din România decadei anterioare. Jucând mai tot timpul pe una și aceeași gamă, deși nu este, pictura lui Betuker Istvan pare monocromă.