Grădina Botanică a  Institutului de cercetări Biologice “Vasile Fati” Jibou organizează  ediția a VI-a a simpozionului Arta în Grădină în perioada 18-28 iulie 2017.
La această ediție participă artiștii:
Cornel Ailincăi (pictură, Cluj-Napoca), Liviu Suhar (pictură, Iași), Adina Mocanu (pictură, Bistrița), Mariana Șerban (pictură, Târgu Mureș), Radu Șerban (pictură, Cluj-Napoca), Andrei Câmpan (pictură, Cluj-Napoca), și Ioan de Moisa (pictură, Cluj-Napoca). Din Rusia vor participa artiștii Iurii Protasov și Irina Golovanova.

Tema ediției a VI-a a Simpozionului: “Hortus closus”. Topografii edenice.

“S-ar putea ca aceste milioane de sori, adaugate la miliardele pe care nu le vedem , să nu alcătuiască toate la un loc decât o globulă de sânge sau de limfă din corpul unui animal, al unei insecte imperceptibile, ivită într-o lume a cărei mărime nici nu ne-o putem imagina şi care, totuşi, la rândul ei, în raport cu una sau alta din lumi, să nu fie decât un fir de praf. »
Anatole France, Grădina lui Epicur.

Aceasta e imaginea pe care o pun, în calitate de curator, pe frontispiciul actualei ediţii a taberei de pictură care explorează şi celebrează, din nou, insaţiabil, farmecul grădinii botanice din Jibou. O imagine epicureică, deci senină şi delicioasă, dar şi puţin frisonantă, cu o grădină văzută prin ocheanul întors, atomizată, menită să răstoarne dimensiunile şi planurile percepției senzoriale comune.

În fond, e legitim acest joc paradoxal pentru că se ştie ca orice grădină din lume e doar o umbra luminoasă a acelei unice Grădini pierdute, dar mereu visate, mereu adulmecate, a Paradisului. În transparenţa grădinii din Jibou, anume, ochiul de artist vede, sau mai degrabă presimte, imaginea evanescentă a grădinii edenice. Şi tocmai pentru că e un loc transparent, grădina e, mai presus de toate, un loc poetic, adică e “gingaş, înaripat şi sacru”, aşa cum ne aminteşte Borges că definea Platon poezia.

Dar Grădina Paradisului nu e doar transparentă, luminiscentă şi veşnic roditoare, e şi, fatalmente, închisă pentru făptura muritoare. “Hortus Closus” i-au spus latinii, văzând-o asemeni unei insule suspendate, cu podurile ridicate. Pe acest model simbolic, al ordinii opuse haosului, cu o topografie clar exprimată în prima Carte a Facerii, orice grădină e un loc închis, marcat de o împrejmuire, de o limită. Cum altfel şi-ar putea păzi grădina rigoarea şi puritatea în faţa asaltului naturii luxuriante sau a aridităţii citadine sau, şi mai mai trist, a neînţelegerii faptului că natura e un maestru camuflat cu graţie în verdură?
În orice “Grădină Închisă”, deci şi la Jibou, există, în inima ei, un castel, sau o licorna sau o fântâna, ceva, cum am spus, ”gingaş, înaripat şi sacru”. Lângă orice “Grădină închisă”, deci şi la Jibou, există şi o vale cu luciri argintii de spinări de peşti ce pot fi confundate, în ceasuri anume, cu luciri fulgurante de lame de arme. Orice “Grădină închisă”, deci şi grădina din Jibou, ne cere să avem un cod de acces spre inima ei ca să ne pierdem apoi cu adevărat în ea, zglobii sau lenevoşi, simţind cum devenim şi noi, asemeni lui Jack şi vrejul de fasole, parte din ţesătura ei infinită. Ca răspuns la acest gând ispititor, voi configura, pentru momentul inaugural, nouă coduri de acces ce vor fi trase la sorţi. La sfârşitul călătoriei noastre în regatul vegetal al Jiboului, ştim ca vom fi piesele unui puzzle în care ne vom fi camuflat cu măiestrie, asemeni unor fire de praf din Grădina Paradisului.

Ramona Novicov

“HORTUS CLOSUS”. HEAVENLY TOPOGRAPHIES

“It is possible that these millions of suns, added to the billions which we do not see, form together a globule of blood or lymph in the body of an animal or of an imperceptible insect, a world whose magnitude we cannot comprehend, and yet which, if compared to another world, would itself be nothing but a speck of dust”.
Anatole France – The Garden of Epicurus

As a curator, this is the image that I am placing on the frontispiece of the current edition of the painting camp, which once again explores and celebrates the insatiable charm of the botanical garden from Jibou. It is an Epicurean image, not only serene and sensuous, but also a bit unsettling, of a fragmented garden seen through the inverted looking glass, meant to overturn dimensions and plans of the common sensory perception.
In fact, this paradoxical approach is reasonable, as it is known that each garden of the world is just a dropped shadow of the unique Garden of Eden, which, although lost, has forever remained alluring and dreamed of. In the transparency of the garden of Jibou the eye of the artist perceives, or rather foresees, the evanescent image of the Eden garden. The garden is first and foremost a poetic place precisely because it is a transparent, and thus “tinged, winged and sacred”, in the words of Jorge Luis Borges, who was echoing Plato’s definition of poetry.

But the Garden of Eden is not only transparent, luminous and eternally bearing fruit – on the other hand, it is inescapably forbidden for mortals. The Latin wisdom has named it “Hortus Closus”, and they were envisioning it as a floating island with retracted bridges. On the basis of this symbolic pattern of order versus chaos, with a clear topography expressed in the first Book of Genesis, any garden is a restricted place, separated by a fence or a limit of some sort. How else could the garden preserve her precision and purity against the assault of the ever expanding nature or of the barren city or, even more sadly, of the grossly misunderstood fact that nature is a supreme master wearing graciously a green masked camouflage?
At the core, any “closed garden” – and the one in Jibou is no exception – encapsulates a castle or a unicorn or a fountain, something that is “tinged, winged and sacred”, as quoted before. One will find in the proximity of any “closed garden” – and so is this case also – a stream with silver-backed fishes rolling in it, which in particular hours can be easily mistaken for gleaming blades of weapons. Any “closed garden” – and the garden of Jibou follows suit – requires that we should have an access code to her heart, so that one could really lose oneself in it, swiftly or at leisure, becoming part of her endless fabric, just like Jack was absorbed in the entangled Beanstalk. In response to this tempting thought, at this first stage I will establish nine access codes that will be drawn by lot. At the end of our journey to the vegetal kingdom of Jibou, we will have become pieces of a puzzle in which we will have graciously camouflaged ourselves, like some grains of dust in the Garden of Eden.

RAMONA NOVICOV, art critic
English Version NICOLAIE ARDELEAN
Pagina web a ediției:
http://www.simpozionulartaingradina.ro/simpozion…/index.html

https://www.facebook.com/SimpozionulArtaInGradina/?notif_t=fbpage_fan_invite&notif_id=1500360664741248