Probabil una dintre cele mai valoroase compoziții jazz imaginate vreodată în maiestuasa umbră a Mariei Tănase, un proiect de excelenţă, aplaudat pe scene prestigioase şi inclus pe coloana sonoră a unui film internaţional aspirant la Oscar, “Pân’la rai” va fi prezentat, în ediţie excepţională, la Grădina Green Hours din Bucureşti, marți, 18 iulie, de la ora 19.30. 

Amestec de tradițional și avangardă, tehnic și non-conformist, violoncelistul Adrian Naidin își testează imaginația într-un incredibil experiment acustic, alături de alți trei muzicieni cu personalități și cariere excepționale. Printre aceștia, pianistul Sorin Zlat, singurul român premiat în cei 30 de ani de prestigioasă istorie a celui mai important concurs de jazz din Statele Unite, The Great American Jazz Piano Competition. Li se alătură Eugen Amarandei – unul dintre cei mai tehnici și mai inspirați dintre contrabasiștii României, și excepționalul percuționist Gabriel Bălașa, un muzician inventiv și imprevizibil, testat în formule avangardiste și în proiecte acustice insolite.

Violoncelul lui Adrian Naidin spune povești, pictează sau recită versuri, sună ca o întreagă orchestră uneori, alteori doar șoptește sau îngână rugăciuni. Carismatic și pasional, Adrian Naidin și-a sedus publicul cu o voce incredibilă: un ambitus excepţional, un timbru de baladă românească din aceea care-ţi smulge sufletul din piept, îmbogățite de o gradare şi un control pe care le auzi numai la marii cântăreţi de operă. Cu sorginte clară din filonul tradițional românesc, artiștii dialoghează și interferează, trecând prin propriile experiențe și întâlniri muzicale, pentru a se regăsi în cele mai sofisticate zone ale jazz-ului contemporan european.

Vă invităm marti, 18 iulie, de la ora 19.30, la Grădina Green Hours din București, să auziți Ciuleandra așa cum n-ați mai auzit-o vreodată!   

  • Biletele costă 35 de lei, dacă sunt achitate în avans, până în preziua evenimentului, (Rezervări: 0788 452 485) și 45 de lei, dacă sunt cumpărate în ziua evenimentului. Beneficiază de o reducere de 50 la sută elevii, studenții și pensionarii, în limita a șase locuri.

Strălucitor în partiturile clasice, plin de forță și har în folclor, Adrian Naidin l-a inspirat pe regizorul grec Mihalis Kakogiannis, iar muzicianul leton Mischa Maisky, supranumit “Paganini al violoncelului”, îl numără printre cei mai talentați dintre ucenicii săi. La lansarea proiectului “Pân’la rai” au fost prezenți reprezentanții echipei care a a realizat filmul independent “The Necessary Death of Charlie Countryman“ – o producție de suflet al americanului Shia LaBeof, film care a intrat în cursa pentru Oscar în 2014. Seduși de Mărioara de la Gorj, înnebuniți de ritmul sacadat al Ciuleandrei și mângâiați de doinele șoptite, producătorii de la Voltage Production şi Bona Fide Productions au inclus “cânticele” imaginate de Adrian Naidin pe coloana sonoră a filmului “The Necessary Death of Charlie Countryman”.

Concertul “Pân’la rai” este prezentat cu sprijinul partenerilor noștri tradiționali: Agerpres, Modernism.ro, Metropolis, Radio Romania Cultural, București Fm24fun.roConcerte-azi.ro, Webcultura, RoEvents, Arts United si United Events.

 

Green Hours & Teatrul LUNI

0722.545.603