János Szirtes @ Galeria Új Kriterion, Miercurea Ciuc

János Szirtes (1954, Budapesta) este o figură iconică a scenei maghiare contemporane, pictor, grafician, performer, artist video și media; pedagog reformist cu mare impact, șef de catedră la Catedra de Media Design al Universității de Artă Moholy-Nagy.

Un punct hotărîtor în activitatea de patru decenii și care a cuprins multiple genuri și drumuri artistice a lui JánosSzirtes este că alături de studiile academice de la Bratislava și de la Budapesta la sfîrșitul anilor șaptezeci, la începutul anilor optzeci a fost și membru al atelierelor underground însemnate. Cercetările creative ale grupului legendar Indigo conduse de Miklós Erdély, gîndirea interdisciplinară a lui, atmosfera dadaistă, eliberatoare de convenții a Studioului Lajos Vajda de la Szentendre, și nu în ultimul timp performanțele deschizătoare de drumuri noi ale lui Tibor Hajas – toate acestea au avut un efect benefic asupra gîndirii artistice a lui János Szirtes.

La începutul anilor optzeci în paralel cu genurile alternative de pe scena underground și pictura se accentuează în operă, și relaționîndu-se cu cele mai noi aspirații picturale, mai ales cu direcția care a operat cu leit-motivele arhaice și cu formele decorative János Szirtes ajunge în avangarda artei contemporane eliberată de îngrădirile politice. Pe lucrările primei perioade se vede cum elementele folcloristice, ornamentica primitivă a popoarelor naturale se îmbină cu formele abstracte și cu elementele și culorile de neon ale culturii de graffiti. În spatele motivelor care amintesc de epoci și culturi diferite se poate detecta dorința de determinare situativă și autodefinire artistică care la mijlocul deceniului împreună cu conținuturile filosofice care caracterizează epoca în general se lărgește și devine exprimarea problemelor existențiale. La el, se accentuează mai ales însemnătatea ritualelor culturilor strămoșești, cf. picturile foarte frumoase din funingine din anii 90. Pe pînzele ”pictate” cu focul făcliei sunt arătate modele mișcătoare îmbrățășîndu-se, imortalizați prin mișcările lor în materialul organic. Focul, ritualul mișcărilor și ceea ce înseamnă ele creează o situație care amintește de performance a cărui condiție energică unică și irepetabilă se transformă în ceva material.

Copac culcat, cristal culcat – asta este titlul celeilallte serii importante a comprimării acțiunii și mișcării pe o suprafață plană. În anii nouăzeci, Szirtes a cîștigat o bursă din Israel și acolo în deșert și-a găsit noua sursă de inspirație: copacul care crește în direcție orizontală pentru că se luptă cu condițiile meteorologice deosebit de adverse. Copacul, a cărui structură filigrană se schimbă în cristal pe tablouri se luptă într-o formație omogenă neagră cu spațiul plin de energii și mișcare al fundalului. Plasa dinamică și estompată este un element recurent al fundalului. Suprafața creată din întîlnirea și dependența reciprocă a celor două gesturi simbolizează ideea acomodării și a supraviețuirii: în timp ce liniile orizontale ale penelului trase cu apă curată devin vizibile mulțumită liniilor în diagonală trase cu cerneală, acestea din urmă ”trăiesc” datorită suprafeței apoase.

Examinarea structurii spațiului, a reprezentării mișcării și a corelațiilor lumii organice-anorganice continuă într-un mod mai limpezit, formalist în seriile din anii 2000 (Metamorfoza modelului, Plus, Stropit, Diagrama din Vorono, Mîntuire). Tablourile sunt definite de modele abstracte și geometrice, mai precis de iluzia spațiului pe care o creează ele și care se naște datorită corelațiilor dintre modele și jocurilor suprafeței. Spațiile supraetajate și mișcarea creată face aluzie din nou la genul performanței, la structura spațiului întîlnită la ea, la scimbarea funcțiilor, la salturile dintre spațiul acțiunii și spațiul fundalului.

În paralel, în anii 2010 se nasc serii care arată dorința pictorului, adică definirea interdisciplinară a artei într-un mod nemijlocit, comprimînd toate elementele ale Gesamkunstwerkului szirtesian bazat pe acțiune.

În secvențele de autoportret din Stropitul păstos, Negrul/roșul păstos, RGB-ul păstos se întîlnește fotografia, performance-ul, arta video și pictura vestind prezența pictorului. În timp ce creațiile de mai devreme ale lui Szirtes au apărut ca recviziții ale acțiunilor, aici putem arunca o privire de voyeur în procesul nașterii lor. Prin seria asta se poate vedea spiritualizarea artistului și procesul însuși a creației, a cărui rezultat se manifestă pe trupul lui sau pe suprafața de sticlă care ne desparte de tablou. Pînza devine ființă, fața artistului țesut viu, energiile pictării trupului și performance-ului amintesc sacralitatea ritualurilor. Subiectul artistului și al privitorului se întîlnesc în privirea portretului, așa cum notează Jean-Luc Nancy, portretul se înfiripă datorită subiectului privitorului ca forță a lumii, cel îndepărtat apare îndată, devine nemuritor în moarte și sensul vieții în lume. Dacă ne gîndim la toate acestea, putem numi seriile de fotografii ale lui Szirtes punctul sintetic al operei în care cercetările lui Szirtes vizavi de reprezentarea corpului și sufletului apar într-o unitate covîrșitoare.

Co-creatorul seriilor de fotografii și videourilor din ultima perioadă este Ágnes Éva Molnár (Budapesta, 1980), munca lor comună a început în 2004. Creația lor comună a dat naștere Videourilor performance Pro/Contra, mai mult de o sută la număr. Performance-urile lui János Szirtes au început în cea de-a doua jumătate a anilor șaptezeci, de atunci a prezentat mai multe sute de performance-uri în întreaga lume, de exemplu la documenta din Kassel din 1987.

Seria Pro/Contra a pornit cu adunarea și prelucrarea marilor laitmotive ale ultimilor 30 de ani și l-a îndemnat pe János Szirtes să caute noi drumuri. Videourile scurte au la bază cîte o situație deseori cotidiană și le prezintă într-un mod esențializat privitorului care pornind de la experiența colectivă și avînd asociații libere filtrează cele văzute. De-a lungul acțiunilor se suprapun sau din contră se ciocnesc structura de formă și de voce ale relațiilor dintre cupluri, ale dialogurilor, ale intimității, ale ritualurilor etc. Scoaterea din context al motivelor, absurditatea situațiilor, gesturile accentuate, repetițiile îl scot pe privitor din zona lui de comfort și apar relațiile abstracte ale realității într-un mod abstract și sensibil caracteristic lui Szirtes.

János Szirtes a primit printre altele Premiul Munkácsy în 1990, iar în 2009 Crucea de Onoare a Republicii Maghiare. Lucrările sale pot fi găsite în nenumărate colecții private, dar și în muzee ca Uppsala Konstmuseum din Suedia, Muzeul Ludwig de la Aachen și Budapesta, Muzeul Artelor Frumoase și Galeria Națională Maghiară din Budapesta și Muzeul Janus Pannonius din Pécs.

​Krisztina Kovács

Traducere Péter Demény