Am aflat, cu tristețe, că artistul Marin Gherasim (n. 16 decembrie 1937, la Rădăuți, Bucovina) s-a stins din viață ieri, 27 martie 2017, la București.
Personal l-am cunoscut destul de puțin pe domnul Marin Gherasim. În cele câteva vizite la atelierul său din Pangrati sau întâlniri la vernisajele unor expoziții m-a primit cu seninătate. Mi-a lăsat plăcuta impresie a unui om cu mare sensibilitate, bine organizat și evident preocupat de spiritualitate, ceea ce reiese fără îndoială și din arta sa.
Reluăm aricolul publicat cu ocazia vizitei în atelierul pictorului Marin Gherasim, marți, 29 aprilie 2014.
În atelierul din Pangrati, o parte din lucrarile pictorului Marin Gherasim, tocmai s-au întors acasă, după un periplu expozițional prin țară. Totul este ordonat corespunzător, iar atmosfera calmă contrastează cu forfota urbană de afară. Chiar dacă ne îmtâlnim abia a doua oară, domnul Gerasim mă primește foarte amabil și degajat. Schimbăm câteva impresii după care fotografiez lucrările și fac o serie de portrete. Ne despărțim destul de repede însă, luându-ne larevedere pentru aceeași seară, la vernisajul Salonului Mic, București.
Foto Lucian Muntean
Marin Gherasim (n. 16 decembrie 1937, Rădăuți, Bucovina – 27 martie 2017, București) – un important pictor român, profesor univeritar, membru Fondator al Grupării 9+1.
sursa wikipedia
Mă trag dintr-o familie bucovineană cu rădăcini țărănești. Încă de mici copii, părinții ne duceau într-un fel de drumuri inițiatice pe la toate mănăstirile din Bucovina. Încat eu chiar am deschis ochii pe acele minuni extraordinare! Și când esti copil și vezi Scara îngerilor de la Sucevița sau Judecata de Apoi de la Voroneț, nu se poate să nu fi marcat! Dar pentru pictură ca profesie, am optat târziu. Terminasem liceul și voiam să merg spre geologie, eram fascinat de tot ce stă ascuns – minerale, pietre prețioase și tainice pe care le înghite pământul. Dar am ales pictura. Și asta o datorez mănăstirilor Bucovinei, imaginilor întiparite în copilarie, ale acelor sfinte bijuterii.
În anii când la noi se distrugeau biserici, pana în 1989, eu le construiam în chip simbolic în picturile mele. Tema construcției și a deconstrucției, a reconstrucției, a devenit cu timpul tema centrală a picturii mele. În multe din imaginile mele recente coexistă emblema, efigia, arheul constructiv al Absidei și agresiunea asupra ei. Geometria și energia gestului alert, legea și accidentul, aspirația spre permanent, spre durabil și lucrarea timpului cu urmele ce le lasă în toate, raționalitatea și calmul edificării (lumea este bine zidită!), dar și entropia universală (ca și violențele istoriei), sunt temele mele de meditație de multă vreme. Pictura este un gest de mărturisire.”
Pictez ca să nu se uite. Una din temele mele permanente este cea a memoriei, a rememorării. Știm că din istorie rămâne foarte puțin. Există o entropie în istoria lumii, a omului, o pierdere de lucruri importante. Iar tema mea, “Memoria absidei”, tocmai despre asta vorbește. Am mai spus-o: în anii in care la noi bisericile erau dărâmate, eu le reconstruiam în chip simbolic în picturile mele. Am început să pictez abside prin 1973-1974. Și de atunci le îmbunătățesc și le schimb întruna. Ele sunt firul roșu al picturii mele. În jurul lor se înlănțuie toate celelalte teme ale mele. Între ele, poate cea mai dragă, imi este tema Pomelnicului. Tatăl meu, fiind preot, aducea întotdeauna acasă acele bilețele pe care le primea în ușa altarului, spre pomenire. Și tata niciodată nu le-a distrus. Le păstra ca pe niște lucruri sacre, încredințate lui. Eu, copil fiind, le vedeam. Și erau nume vechi acolo, de oameni ce nu mai erau. De atunci, eu am sentimentul cert, că în clipa în care scriu numele unei persoane care a existat, o înviu. Dar mai pictez și niște semne de apărare, cum ar fi Scutul și Coiful. Sunt aproape magice. De fiecare dată, în expozițiile mele, le pun lângă tablouri. Absida la mijloc, în stânga Tronul și în dreapta un Scut. Permanent mi-am apărat picturile cu câte un semn.
În 1962, Absolvă Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din București la Clasa Prof. Octavian Angheluță. În paralel frecventează atelierul pictorului Catul Bogdan.
La studiile teoretice are șansa de a audia cursurile unor străluciți profesori:George Oprescu (seful catedrei de istoria artelor), Ion Frunzetti, Eugen Schileru, Ionel Jianu la istoria artelor, dar și pe cele ale lui Horea Teodoru (perspectivă), Gheorghe Ghițescu (anatomie, antropologie artistică)
Între anii 1963-1983 a fost asistent în cadrul Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din București .
1984- 1990 a lucrat ca istoric de artă în cadrul Institutului de Istoria Artelor din cadrul Academiei Române.
Din 1990 este profesor la Academia de Arte București.
Din 1966 Membru al Uniunii Artștilor Plastici
Debutează în anul 1962, în cadrul Expoziției Orașului București (Sala Dalles),până în prezent participând la majoritatea expozițiilor anuale, bienale, republicane organizate în capitală.
1981 Fondează Gruparea 9+1 împreună cu : Horia Bernea, Florin Ciubotaru, Sorin Dumitrescu, Horea Mihai, Vasile Gorduz, Napoleon Tiron, Bata Marianov, Doru Covrig.
1982-1990 Expune alături de Gruparea 9+1
Recent Comments