November 25 – November 27
Nov 25 at 7 PM to Nov 27 at 6 PM

Indicator – Contemporary Art Gallery
Postavarului nr 34, Brasov, Romania

„Treizeci de spiţe se unesc în butucul roţilor, însă golul din centru
îngăduie folosirea. Argila este modelată în formă de oală, dar golul
din interior face posibilă folosirea. Pereţii sunt străbătuţi de uşi şi
ferestre, golul lor îngăduie folosirea casei. Tot astfel fiinţa constituie
natura lucrurilor, dar Nefiinţa permite folosirea lor.

Fără a-ţi părăsi camera se poate cunoaşte universul. Fără să
priveşti deloc pe fereastră se poate zări calea esenţială a cerului. Cu
cât mergem mai departe, cu atât mai puţin cunoaştem. Înţeleptul
cunoaşte fără să călătorească, înţelege fără să privească, îndeplineşte
eficient fără să acţioneze.”

Lao Tze – TAO TE KING

Toate obiectele sunt de trei feluri: transparente, colorate și dense, adică întunecate.
Cele colorate includ și obiectele albe.
Obiectele transparente sunt ideile.
Obiectele albe reprezintă spațiul.
Obiectele dense, adică întunecate, reprezintă energia.
Toate obiectele sunt manifestări ale ale energiei Tao. Obiectele nu traduc lumea. Ele o formează, la fel cum o cărmidă este parte a zidului dar nu zidul.
Obiectele nu au scop. Ele sunt manifstări ale scopurilor.

Obiectele sunt agregate sau aleatorii.
Cele agregate stau unele lângă altele, astfel, mai multe obiecte par unul singur.
Obiectele aleatorii stau singure.
Obiectele sunt Timp.
Materia este Spațiu.
Obiectele sunt Spațiu-Timp.

Rudy von Kronstadt – Despre Obiecte
…………………….

Rudy von Kronstadt, pseudonimul sub care creează artistul vizual braşovean. Prin căutările sale estetice, artistul îşi setează ca scop, sondarea sistemelor de gândire conceptuală putând un accent special pe experimente cu diverse materiale şi suprafeţe, obiecte recontextualizate şi metaforizate. Printre materialele sale de lucru preferate se află lemnul, metalul, materiale naturale, pigmenţi industriali sau materiale textile. Arta sa are puternice influenţe din zona etnografică, artistul revalorificând arhetipurile într-o cheie contemporană. Fie că pune în discuţie arta văzută ca proces sau obiectele pe care le ,,compune” acesta are mereu în vedere latura transdisciplinarităţii demersului, preferând să îşi numească arta fie sculptură contemporană fie obiect.
A absolvit facultățile de Psihologie-Pedagogie și UNArte București la secția Pictură, urmată de un Master de Educație prin arte vizuale.
A fondat Indicator – Contemporary art gallery, spațiu pe care și-l asumă ca pe un proiect personal în cadrul căruia este manager și curator.
……………………....

Expoziția face parte dn paradigma NO CONCEPT HERE, invitând la o meditație asupra ,,obiectelor” ca manifestări ale energiei universale Tao.

indicator-contemporary-art-gallery-brasov