Primăria orașului Sinaia și Centrul Internațional de Conferințe „Casino” Sinaia anunță găzduirea, în această toamnă, a unei părți din colecția „Inima Reginei”, semnate de Bogdan Mihai Radu și prezentate recent la Muzeul Național Cotroceni din București.

Tablourile vor fi expuse în Sala „Ștefan Luchian” a Galeriei de Artă de la Casino Sinaia, care găzduiește, de altfel, de mai mulți ani, exclusiv lucrări ale acestui artist. Vernisajul expoziţiei va avea loc sâmbătă, 15 octombrie, ora 12:00.

La 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României, pictorul Bogdan Mihai Radu i-a adus un omagiu Reginei Maria printr-o expoziție cu peste 40 de lucrări, reprezentând-o în diferite ipostaze, în grădinile reşedinţelor sale de la Balcic şi Cotroceni, lângă florile sale preferate, alături de teme inspirate din viaţa Reginei.

Bogdan Mihai Radu deţine un portofoliu expoziţional foarte vast. Printre expoziţiile personale amintim expoziţia de la Detroit din 2008, precum şi pe cele de la Sibiu, Sinaia şi Bucureşti. Multiplele expoziţii personale şi de grup (Cluj, Sibiu, Sinaia, „Balchik – Queen Mary’s Heart“, Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”) îl situează printre artiştii extrem de prolifici.

Un element de atracție pentru public îl va constitui expunerea câtorva sticluțe cu parfumurile preferate ale reginei, cutii de pudră şi pomezi, Regina Maria devenind încă din timpul vieții, imaginea celebrei case de parfumuri Houbigant din Paris. Expoziția ajunge la Sinaia, după trei săptămâni petrecute la Muzeul Național Cotroceni din București.

Despre lucrările din expoziţia „Inima Reginei“ curatorul Raluca Băloiu – specialist în cadrul Muzeului Național Cotroceni – este de părere că: „Se observă la Bogdan o reală apetență pentru redarea umbrelor colorate, ceea ce-l apropie de maniera de expresie de sorginte impresionistă. Conglomeratele de culoare divizează forma perspectivală, iar petele picturale abstracte iau locul fundalului. Înconjurată de repertoriul floral, silueta Reginei apare întotdeauna învăluită în mister, melancolie și basm, asemenea picturilor prerafaelite. Cu veșminte albe sau în port tradițional românesc, pictorul surprinde latura melancolică, poetică, solară a Reginei. Nu-i sunt redate trăsăturile, planuri mari desenează chipul învăluit în mister, culoare, pete de umbră și lumină. Prin toate lucrările sale, Bogdan Mihai Radu dovedește un real rafinament pictural.” Expoziţia poate fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul 10:20-18:00.

privind-in-zare pe-aleile-balcicului clipboard02_9 popas-in-gradina

Mai multe despre Bogdan-Mihai Radu puteți afla vizitându-i site-ul personal, www.BogdanMihaiRadu.com, unde veți găsi și o secțiune specială dedicată expoziției „Inima Reginei”. Lucrări din cadrul acesteia pot fi regăsite și în albumul de pe pagina de Facebook a artistului.