În cadrul celei de-a zecea ediţii a festivalului VIENNA DESIGN WEEK, Institutul Cultural Român de la Viena prezintă la sediul său, în perioada 30 septembrie – 9 octombrie, proiectul ReRe. Overriding Design with Art and Vice-Versa. Conceptul și selecția artiștilor aparţin curatorilor Roxana Gibescu şi Mihai Zgondoiu. Vernisajul expoziţiei are loc în data de 30 septembrie, între orele 17.00 şi 21.00, cuprinzând prezentări susţinute de cei doi curatori despre lucrările incluse în proiect. ReRe. Overriding Design with Art and Vice-Versa aduce în prim-plan un concept expozițional ce reuneşte mai mulți artiști și designeri activi în România, fie în muzee și în galerii de artă sau la târgurile internaționale de design. Artiştii participanţi sunt: Vlad Berte, Cătălin Burcea, Ciprian Ciuclea, Arantxa Etcheverria, Cosmin Haiaș, Adelina Ivan, Cosmin Paulescu, Patricia Teodorescu, Imaculatura & Vika Tonu și Mihai Zgondoiu. În contextul centenarului DADA, proiectul ReRe oferă un prilej de interogare asupra multi- și intra-disciplinarității spre care se îndreaptă toate formele artistice.
„ReRe. Overriding Design with Art and Vice-Versa prezintă lucrările unor artiști și designeri români contemporani ce se află la granița dintre cele două medii. Fie că este un artist ce abordează design-ul sau un designer cu preocupări artistice, obiectele rezultate transgresează mediul celuilalt. Aceste suprapuneri generează un tip de obiect artistic hibrid, experimental și de nișă, care nu declanșează o contradicție, ci oferă un potențial pentru re-contextualizare, re-formulare și re-gândire a imaginii.
Arta și Design-ul au aceeași origine, dar dacă design-ul este perceput ca având o aplicabilitate determinantă, arta este percepută ca fiind doar estetică, în ciuda faptului că își propune să pătrundă critic în mecanismele fine ale oricărui aspect al vieții. Intersecția lor, prin această dublă perspectivă de la marginea celeilalte discipline, poate produce obiecte relevante, riguroase, semnificative și vizionare, forme estetice și non-estetice desprinse din ready made-urile lui Marcel Duchamp.“ (Roxana Gibescu şi Mihai Zgondoiu)
Roxana Gibescu (n. 1985) este curator la Centrul de artă contemporană Tranzit.ro/București. Între 2010-2012 a fost coordonator de proiecte culturale la Institutul Cultural Român din Londra, iar din 2013 curatoriază expoziții de artă contemporană, cea mai recentă fiind expoziția André Cadere. Documente conceptuale 1972-1978, prezentată la Fundația Triade din Timișoara, parte din Bienala Timișoara Art Encounters din 2015. Între 2013 şi 2016 a curatoriat expoziții și programe expoziționale la Galeria Galateca. Din 2013 îşi pregătește doctoratul la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii (Universitatea București) cu tema Memorie românească la artiști români stabiliți în Paris: André Cadere, Lizica Codreanu, Dumitru Țepeneag, pentru care în anul 2015 a făcut cercetare timp de un semestru la Şcoala Doctorală a Universităţii Sorbonne 1 din Paris.
Mihai Zgondoiu (n. 1982) este artist vizual, asist. univ. drd. la Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Arte Decorative și Design, departamentul Design (din 2014), iniţiator şi coordonator al galeriei Atelier 030202 – spațiu de artă contemporană din București (decembrie 2009 până în prezent), inițiator și curator al galeriei geamMAT a Muzeului de Artă din Timișoara (2012-2014), co-curator Atelier în tranziție (2009-2013), Graphic Designer la Teatrul de Comedie din București (2005-până în prezent). Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (din 2005). Oscilează cu lejeritate între experimental și tradițional, arta sa abordând o arie largă de genuri și tehnici artistice de la desen, colaj și gravură la new media, video-instalații, performance și artă urbană. Cele mai recente expozitii/proiecte personale sunt: DADA BRANCUSI. O (re)citire de Dan Mircea Cipariu & Mihai Zgondoiu (2016), The Artist’s Golden Hand / Galeria FivePlus – Viena (2014) & Galeria Aiurart – București (2013), BreakBody / Muzeul de Artă din Timișoara (2012), Lenin’s Sleep / Piața Presei – Bucureşti (2011), The Red Line / Centrul Național al Dansului din Bucureşti (2011), The Red Carpet / Curtea Muzeului Schloss – Linz, Austria (2011), Freedom as Visual Pattern / Galeria Hampden – Incubator Art Space, Amherst, Massachusetts, SUA (2010), Me Matrix / Galeria Calina – Timișoara (2009), Me / Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Național Brukenthal – Sibiu (2008).
VIENNA DESIGN WEEK este unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de design din Europa şi aduce laolaltă atât specialişti din domeniu precum şi public larg, invitat să descopere şi în acest an peste 150 de evenimente: expoziţii, workshop-uri, proiecte participative, conferinţe şi tururi ghidate. Festivalul se remarcă prin caracterul său inovator, design-ul contemporan fiind abordat într-o manieră interdisciplinară. Sunt prezentate proiecte naţionale şi internaţionale din domeniile: arhitectură, design grafic, de produs, industrial şi design social. De asemenea, festivalul creează o platformă de dialog între reprezentanţii industriei creative şi artiştii participanţi.
O altă componentă importantă a festivalului o reprezintă axarea pe cooperarea cu reprezentanţi ai industriei creative din Europa Centrală şi de Est. Anul acesta sunt prezentate proiecte de design din trei ţări reprezentate în clusterul EUNIC Austria: România, Cehia şi Slovacia. Organizatorii au ales Cehia ca ţară invitată de onoare a ediției 2016. EUNIC Austria reuneşte 27 de institute culturale şi ambasade care dezvoltă proiecte comune, cu rolul de a promova înţelegerea şi diversitatea culturală europeană în societate. Începând din luna septembrie 2016, preşedinţia EUNIC Austria a fost preluată de Institutul Cultural Român de la Viena.
Recent Comments