Anul acesta comemorăm pentru a șaptea oară deja Ziua Europeană a Victimelor Regimurilor Totalitare. Pe 23 august 1939 a fost semnat acordul dintre Germania nazistă și Uniunea Sovietică, care a deschis calea către tragedia celui de-al doilea război mondial și a consecințelor acestuia – lagărele de concentrare, gulagurile, Holocaustul, crematoriile și lagărele de muncă, iar apoi către anii lungi ai războiului rece și pentru multe societăți ale Europei Centrale și de Est – către o și mai mare înrobire. Cu ocazia aniversării semnării pactului Ribbentrop-Molotov îi comemorăm pe toți cei, care au pierit urmare a acțiunilor criminale ale nazismului și stalinismului. Rețeaua Europeană Memorie și Solidaritate vă îndeamnă să comemorați într-un mod special milioanele de victime prin punerea la dispoziție, împărțirea și prinderea în piept a unei insigne cu o panglică neagră și inscripția: “Reține. 23 august”.

Dorim, ca acest gest să reprezinte expresia omagierii memoriei milioanelor de victime ale regimurilor totalitare, în primul rând a deținuților lagărelor de concentrare, lagărelor de exterminare, gulagurilor sovietice și închisorilor staliniste.

Anul acesta s-au implicat în Campanie 27 de instituții din 10 țări. Oricine dorește să primească insigna, poate depune o comandă prin intermediul site-ului www.enrs.eu/august23. Acolo pot fi găsite informații suplimentare despre persoanele, a căror fotografii au fost inserate în materialele grafice și poate fi descărcată versiunea electronică a insignei. Organizatorii îndeamnă la împărtășirea acestui gest simbolic de comemorare, și prin acesta la implicarea în campania pe termen lung, al cărei scop este întipărirea în conștiința Europenilor a datei de 23 august ca și simbol al omagierii memoriei victimelor regimurilor totalitare din secolul XX.

Ziua Europeană a Memoriei Victimelor Regimurilor Totalitare a fost proclamată de către Parlamentul European la 23 septembrie 2008. Scopul ei este comemorarea victimelor deportărilor în masă și a exterminărilor, cât și consolidarea democrației și întărirea păcii și a stabilității în Europa.

Festivitățile comemorative ale acestei zile au fost organizate pentru prima dată în anul 2011 la Varșovia. Atunci a fost semnată “Declarația de la Varșovia”, a cărei semnatari au atras atenția asupra necesității păstrării vii în memoria Europenilor a consecințelor acțiunilor criminale ale regimurilor totalitare și au chemat Uniunea Europeană să cerceteze și să strângă documente legate de aceste crime. În următorii ani festivitățile cu participarea miniștrilor de justiție din țările comunitare au avut loc în Ungaria, Lituania și Letonia.

Parteneri:

Arhiva Centrală a Documentării Deportărilor, Expluzărilor și Strămutărilor a Universității Pedagogice din Cracovia;

Centrul Austriac de Educație Civică în Școli (Zentrum polis – Politik Lernen in der Schule); Muzeul Central al Prizonierilor de Război din Łambinowice; Centrul de Cercetare a Genocidului și a Mișcării de Rezistență a Locuitorilor din Lituania (Lietuvos gyventojų genocido ir rezistencijos tyrimų centro); Centrul de Comemorare a Holocaustului din Budapesta (Holokauszt Emlékközpont); Casa Întâlnirilor cu Istoria; Centrul European al Solidarității; Fundația Centrul KARTA; Fundația Unitas din Talin (Unitas Foundation); Fondul Hased Szpir din Ujhorod (Хэсэд Шпира); Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc; Institutul Ludwig Boltzmann din Viena (Ludwig Boltzmann Institut für Menschenrechte); Institutul Memoriei Naționale din Slovacia (Ústav pamäti národa); Institutul Memoriei Naționale din Polonia; Institutul Memoriei Naționale din Ungaria (Nemzeti Emlékezet Bizottsága); Institutul Slovac din Varșovia; Institutul pentru Studierea Regimurilor Totalitare din Praga (Ústav pro studium totalitních režimů); Institutul Memoriei Naționale din Ucraina (Український інститут національної пам’яті); Comitetul Memoria Gulagului din Budapesta (Gulág Emlékbizottság); Centrul Internațional al Culturii din Cracovia; Muzeul Istoriei Evreilor Polonezi; Muzeul “Evreii în Letonia” din Riga  (Muzejs “Ebreji Latvijā”); Muzeul Ocupației Letoniei din Riga (Latvijas Okupācijas muzejs); Muzeul Victimelor Genocidului din Vilnius (Genocido muziejus aukų); Muzeul Insurecției din Varșovia; Muzeul Stutthof din Sztutowo; Organizația Post Bellum din Praga; Muzeul Național Auschwitz-Birkenau; Institutul Cultural Român de la Varșovia; Arhivele Naționale ale României, Asociația Scout din Ungaria (Magyar Cserkészszövetség).

 

Rețeaua Europeană Memorie și Solidaritate (REMS) este o acțiune internațională, al cărei scop este cercetarea, documentarea și răspândirea cunoștințelor legate de istoria Europei secolului XX și a modalităților de comemorare ale acesteia, în special a perioadelor de dictatură, războaie și revolte sociale împotriva subjugării. Membrii ai Rețelei sunt: Germania, Polonia, Slovacia, Ungaria și România. Statut de observator au Austria, Letonia, Cehia și Albania. Mai multe detalii: www.enrs.eu

23-august-cover-FACEBOOK