Tinerii realizatori de film, care au un proiect de scurtmetraj în derulare, pot aplica, începând de luni, 8 august, la prima ediție a programului FILM+, un laborator de lucru, consultanță și sprijin pentru proiecte cinematografice de scurtmetraj.

Programul își propune să reunească resurse și expertiză în cadrul unei platforme de colaborare ce vine în sprijinul realizatorilor de film. Alături de partenerii și îndrumătorii implicați în rețeaua FILM+, programul va susține fiecare proiect selectat în funcție de nevoile sale specifice și de stadiul în care se află la momentul aplicației.

Fie că este vorba de dezvoltarea scenariului, de consultanță pe partea de producție sau post-producție, organizatorii vor discuta nevoile fiecărui proiect cu realizatorii de film selectați și îi vor ajuta să acceseze specialiști și resurse pentru a pune pe picioare proiectul. Programul va oferi mai multe tipuri de sprijin: mentorat și consultanță cu specialiști, antamați în funcție de nevoile proiectului; acces la resurse precum echipamente, echipă, post-producție; conectare cu profesioniști din industrie.

Apelul este deschis proiectelor cinematografice de scurtmetraj de orice gen (ficțiune, animație, documentar, experimental), cu condiția ca durata filmului să nu depășească 40 de minute.

Aplicațiile se fac prin completarea unui formular online pe site-ul FILM+, până la data de 23 august 2016.

FILM+ s-a născut din dorința de a fundamenta un cadru de relaționare și sprijin în industria cinematografică. Programul este inițiat de Asociația Graphis 122, co-finanțat de Centrul Național al Cinematografiei România și implementat în parteneriat cu CINETic și Papillon Film, precum și cu mai mulți specialiști implicați în programul de mentorat.

Mai multe detalii referitoare la program, aplicație și regulamentul de participare se află pe site-ul http://film-plus.ro/

Logo-FILM+