Asociația Artă și Imagine continuă desfășurarea evenimentului Salonul Fotografului Roman prin lansarea celei de-a treia ediții. Este un concurs de fotografie care se va finaliza cu o expoziție fotografică, deschisă din data de 16 septembrie până în 16 octombrie 2016, în sala de expoziții Tancred Bănățeanu din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român. Și de această dată atenția va fi îndreptată asupra școlilor românești de fotografie, într-o accepție mai largă a termenilor, încadrându-se în această categorie orice formă de învățământ organizat, de la cursurile de scurtă durată, teoretice și/sau doar practice, fie că sunt ținute într-o sală de clasă, fie că sunt doar în aer liber, într-o excursie făcuta special în scopuri fotografice, până la instituții de învățământ superior specializate în această formă de artă.

La aceasta ediție sunt acceptați în mod gratuit fotografii (români sau străini) care au parcurs sau parcurg, până la data înscrierii, un curs la o școală românească de fotografie. Fiecare participant poate trimite maxim două fotografii, din care juriul va face cel mult două selecții: o selecție pentru expoziția printată și o selecție pentru un album web, care va fi afișat pe pagina evenimentului după vernisaj. Un număr total de maxim 100 de fotografii, selectate din rândul a cât mai mulți fotografi, jurizate chiar de către reprezentanții școlilor absolvite, vor fi printate într-un format de 70cm x 50cm, printate  de către firma AME design în tehnologia fotografică tradițională de realizare a fotografiilor (expunere și developare) și înrămate în rame subțiri de aluminiu, un model extrem de apreciat de către fotografi. La sfârșitul expoziției, tablourile vor fi donate autorilor fotografiilor printate. Participarea este gratuită, inclusiv pentru cei ale căror fotografii vor fi alese pentru a fi printate. Tema fotografică cu care participă la expoziție este liberă însă este impusă regula ca toate fotografiile cursanților să fie realizate în acest an 2016. Pentru cei care nu au absolvit vreo școală de fotografie (așa cum ea a fost definită de către organizator) sau ale căror școli nu-și mai desfășoară activitatea de predare, însă doresc să participe la eveniment, există o secțiune specială a evenimentului numită ”fotografi independenți” și la care pot participa dar prin achitarea producției tablourilor, la un cost de 150 de lei/pentru fiecare tablou cu care participă. Pentru fotografii independenți nu există restricția numărului de fotografii și nici impunerea ca ele să fie realizate în acest an.

Înscrierea școlilor în acest eveniment se va face prin completarea online a unui formular de înscriere a școlilor de fotografie cu informații referitoare la acea școală. În funcție de ponderea anumitor criterii, de exemplu, durata cursului, numărul de absolvenți, vechimea școlii, etc., fiecărei școli i se va aloca gratuit de către organizator un anumit număr de tablouri, urmând ca reprezentanții acestora să facă selecții ale fotografiilor propriilor cursanți (pentru expoziția printată și pentru cea web), în limita numărului de tablouri primit. Dacă o școală va dori să suplimenteze numărul de tablouri, o poate face cu achitarea doar a celor suplimentare, la același cost de 150 de lei/tablou. Fotografii cursanți se vor putea înscrie doar după ce s-au înscris școlile pe care le reprezintă. Înscrierea fotografilor participanți (cursanți sau fotografi independenți) se va face printr-un alt formular online, formular de înscriere a fotografilor.

Regulamentul acestei ediții îl puteți găsi pe pagina oficială a evenimentului Salonul Fotografului Român ediția a III-a.

Pentru alte detalii, vă stau la dispoziție pe email [email protected] sau la telefon 0722403777.

Marcel Eremia
administrator Artă și Imagine
organizator Salonul Fotografului Roman

afis-SFR3

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.