Cele opt scurtmetraje realizate de liceenii din Caracal, participanți la ediția a șaptea a atelierului Primul meu film documentar [PMFD], vor fi proiectate în premieră sâmbătă, 11 iunie, începând cu ora 16:00, la Teatrul Național „Ștefan Iordache” Caracal. Tinerii regizori au ales să documenteze subiecte diverse, de la microuniversul unei gospodării și activitățile cotidiene ale locatarilor săi, la comunitatea de bikeri și skateri din Caracal sau energia unui loc special din oraș – acolo unde apune soarele. Ca un exercițiu reflexiv, filmele reprezintă și veritabile introspecții ale propriei vieți.

Primul meu film documentar, ediția a 7-a 

Proiecția în premieră include următoarele titluri:

Pe arcuri – un film de Cristina Uță

Salata – un film de Lavinia Nuțu

Carpați 112 – un film de Anca Delia Costache și Ciprian Bucur

Fac ce trebuie – un film de Cristina Radu și Viorel Marin 

360 – un film de Mihai Ilie

Unde apune soarele – un film de Alexandra Vîrban, Alice Grecu, Ionela Vrusie și Lavinia Nuțu

De serviciu – un film de Miruna Popa și Cristina Uță

Acasă – un film de Bianca Bălan

 

Rezultatele ediției cu numărul șapte a atelierului Primul meu film documentar vor fi disponibile și pe platforma www.atelieredefilmdocumentar.ro, dezvoltată de Asociația Vira și ViraFilms. Vizitatorii vor putea vizualiza cele opt materiale, still-uri din filme sau imagini de perioada de producție și post-producție a scurtmetrajelor. După premieră, pe parcursul lunii iunie, scurtmetrajele urmează să fie proiectate și în liceele din Caracal.

 

Atelierul Primul meu film documentar a avut loc în perioada 26 mai – 9 iunie 2016 la Caracal. La atelier au participat 16 liceeni de la Colegiul Național Ioniță Asan, Liceul Teoretic Mihai Viteazul, Liceul Tehnologic Constantin Filipescu și Colegiul Tehnic Matei Basarab. Workshop-ul PMFD a constat într-o serie de cursuri practice destinate formării de abilităţi în domeniul cercetării de teren, documentării sociale, precum și în domeniul vizualului (tehnici și metode de filmat, editat și fotografiat). Participanții au fost îndrumați pe perioada atelierului de trei traineri, Ileana Szasz, Alexandra Diaconu [alumni Vira și participantă în 2012 la prima ediție a atelierelor de film documentar – Rulment – la Bârlad] și Bogdan Pălici.

 

Pe arcuri – un film de Cristina Uță

Lumea de la înălțimea ghetelor de kangoo jumps înseamnă echilibru, învățarea pașilor de dans, efort, dozarea respirației. Tot acolo sus, „pe arcuri”, te relaxezi și te detașezi, pentru câteva ore, de toate cele din jurul tău.

 

Salata – un film de Lavinia Nuțu

Timp pentru o salată: un minut și patruzeci și trei de secunde. Ingrediente și unelte necesare: un cuțit, roșii de la țară, ceapă. „Așa se face mamă o salată bună”. O salată monolog.

 

Carpați 112– un film de Anca Delia Costache și Ciprian Bucur

Cimitirul, loc de muncă și spațiu de locuit pentru o familie întreagă. Carpații 112 surprinde frica și acceptarea apropierii cimitirului de către un narator nevăzut, dar și rutina zilnică a locatarilor. În proximitatea mormintelor totul se desfășoară cât se poate de firesc.

 

Fac ce trebuie – un film de Cristina Radu și Viorel Marin 

Își crește singură nepoții, are grijă de casă iar acum muncește alături de cel care schimbă sobele. Bunica face „tot ce trebuie de făcut” și așa a fost mereu.

 

360 – un film de Mihai Ilie

Pentru bikeri și skateri scările nu se urcă ci se sar, iar rampele sunt ca o pistă de decolare. Sunt prieteni cu placa și cu bicicleta, dar mai mult între ei. Doar au zeci de ore petrecute împreună și aceleași locuri împărțite.  

 

Unde apune soarele – un film de Alexandra Vîrban, Alice Grecu, Ionela Vrusie și Lavinia Nuțu

Un loc plin de amintiri, un martor al prieteniei, uneori e ca un furnicar, alteori un spațiu disputat. Baltă de pește pentru unii, luciu de apă potrivit pentru caiac canoe, promenadă pentru îndrăgostiți și loc de joacă pentru copii. Este locul unde apune soarele.

 

De serviciu – un film de Miruna Popa și Cristina Uță

E liniște când ești de serviciu. Vacarmul și discuțiile colegilor sunt departe, în sălile de clasă. Îți mai faci temele, mai saluți trecătorii. Orele de serviciu sunt predilecte pentru întrebări interioare și discuții cu tine însuți.

 

Acasă – un film de Bianca Bălan

Universul de „acasă” se schimbă radical atunci când ești nevoit să îți petreci tot timpul în gospodărie. Faci toate treburile de prin jur, gătit, grădină, ai grijă de animale. Tot acolo, acasă, trebuie să faci față unui vizitator uneori incomod, plictiselii, „în aceeași zi același lucru, același lucru”.

***

Ediția cu numărul șapte a atelierului PMFD din Caracal, organizată de Asociația Vira și ViraFilms, a fost posibilă cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al partenerilor: Primăria Caracal, Centrul Cultural Municipal Caracal, Asociația Ba Da, Grupul de Inițiativă Locală Caracal, Fundația PACT, One World România la Școală, Cărturești, Colegiul Național Ioniță Asan, Liceul Teoretic Mihai Viteazul, Liceul Tehnologic Constantin Filipescu, Colegiul Tehnic Matei Basarab.

 

Parteneri media: Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Caracal, All About Romanian Cinema, Modernism, Agenția de Carte, România Pozitivă. 

 

Despre Asociația Vira

Începând cu 2012, Asociaţia Vira desfăşoară proiecte de educaţie nonformală ce utilizează filmul documentar ca principală metodă de stimulare a creativităţii şi implicării civice în rândul tinerilor.

Principalele proiecte de educație non-formală realizate până în prezent:

  • Rulment – atelier de educaţie alternativă | Bârlad, 2012-2013
  • Filmat în comunitatea mea. Atelier de film documentar | Bucureşti, 2014
  • Primul meu film documentar | Tulcea, 2014 (în cadrul Festivalului de film PELICAM)
  • Primul meu film documentar | Sibiu, 2014 (în cadrul ASTRA FILM FESTIVAL)
  • Primul meu film documentar | București, 2015 (în cadrul Festivalului de Film pentru Adolescenți SUPER, ediția a III-a)
  • Primul meu film documentar | Tulcea, 2015 (în cadrul Festivalului de film PELICAM)
  • Primul meu film documentar | Sibiu, 2015 (în cadrul ASTRA FILM FESTIVAL)
  • Primul meu film documentar | București, 2015 (în cadrul Festivalului de film Urban Eye)
  • Primul meu film documentar | Caracal, 2016

 

PMFD_Caracal_participanti_final

Facebook VIRA: https://www.facebook.com/AsociatiaVira

Web-site: www.atelieredefilmdocumentar.ro