Proiectul „Războaie în Bastionul Ţesătorilor” deschide apel la nivel național pentru candidaturi din partea artiștilor contemporani pentru creația unor lucrări de artă care să integreze tehnica ţesutului la război, element de patrimoniu imaterial din zona Branului. Deadline înscriere: 25 iunie 2016.

Proiectul este organizat de Muzeul Județean de Istorie Brașov și Asociația Forums.

Proiectul cultural „Războaie în Bastionul Ţesătorilor” îşi propune aducerea în atenţie a unui element de patrimoniu imaterial, străvechea tehnică a ţesutului la război, prin transcederea acesteia în lucrări de artă contemporană. Două ateliere creative mixte între şase cunoscători şi păstrători ai tehnicii tradiţionale de ţesut la război, din zona Branului, şi şase artişti vizuali contemporani vor duce la creearea unor lucrări ce vor fi expuse în Bastionul Ţesătorilor din Braşov și Complexul Muzeal Astra din Sibiu în perioada august-octombrie 2016. Apelul este deschis artiștilor debutanți și profesioniști (2 dintre cei 6 artiști vor fi selectați dintre aplicanții artiști debutanți).

Cei 6 artiști vizuali selectați vor avea posibilitatea să înveţe tehnica tradiţională de ţesut la război, să se documenteze asupra motivelor tradiţionale şi să valorifice aceste lucruri prin realizarea unor tapiserii din sfera artei contemporane. Creatorii contemporani vor fi susţinuţi de țesătoare pentru a-și pune în practică viziunea proprie asupra tematicii.


Aplicația trebuie trimisă pe adresa [email protected] până pe 25 iunie 2016 (inclusiv) și constă în:

  1. Biografie profesională a artistului
  2. Schiță a lucrării (simulare 3D, desen / pictură, design grafic (computer) ) în format digital jpg, rezoluție 300 dpi, format 70×100 cm

Macheta este realizată la scara 1/1 a lucrării finale. Machetele vor fi expuse în cadrul expozițiilor alături de lucrarea finală în tehnica războiului de țesut. Lucrările vor rămâne în patrimoniul Muzeului Județean de Istorie Brașov.

Criterii de selecție

-abordarea originală în ceea ce privește subiectul lucrării propuse

-posibilitatea de transpunere a lucrării în tehnica tapiseriei și disponibilitatea artistului de a conlucra cu artizanul

Nu există taxă de participare.

Atelierele se vor desfășura în Bastionul Țesătorilor din Brașov, în echipe de câte șase (3 artiști, 3 artizani), timp de 9 zile, în luna iulie 2016.

Participarea la ateliere și cazarea sunt gratuite, datorită finanțatorilor proiectului. Lâna pentru producția lucrării este asigurat.  Onorariul fiecărui artist este de 1800 Ron brut.

Mai jos puteți regăsi o listă de întrebări frecvente (FAQ) cu răspunsuri.

///////

Apelul face parte din proiectul „Războaie în Bastionul Ţesătorilor”, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și sprijinit de Consiliul Județean Brașov.

Parteneri strategici: Complexul Muzeal Astra Sibiu, Modernism.ro

 /////

 

FAQ – Întrebări frecvente 

Cine se poate înscrie?

Concursul este deschis artiștilor debutanți și profesioniști din orice domeniu artistic, care trăiesc și lucrează pe teritoriul României.

Cum se aplică la concurs?

Aplicația constă în:

  1. Biografie profesională a artistului

Este un text care conține detalii despre activitatea profesională a aplicantului (studii, expoziții, link-uri către / imagini de lucrările proprii etc.)

  1. Schiță a lucrării (simulare 3D, design grafic (computer), desen / pictură)

Este un document în format digital jpg, rezoluție 300 dpi, format 70×100 cm, care reprezintă propunerea / schița de lucrare pe care se gândește artistul să o pună în practică. Dacă este pe suport fizic (hârtie, pânză, material textil etc.), va avea formatul 70×100 cm și i se face o fotografie / scan.

Aplicația trebuie trimisă în format electronic (word, pdf, jpg, arhivă etc.) pe adresa [email protected] până pe 25 iunie 2016 (inclusiv).

Ce se întâmplă dacă este acceptată aplicația?

Artistul este anunțat până pe 28 iunie dacă a fost acceptat.

Pe baza propunerii / schiței și în cadrul unui atelier de 9 zile la Brașov, artistul va lucra alături de o țesătoare specializată. Lucrarea care va rezulta poate fi diferită de propunerea / schița inițială, în funcție de posibilitățile tehnice de a o pune în practică în tehnica războiului de țesut. Lucrarea finală va avea formatul de 70×100 cm.

Când și unde are loc atelierul?

Există două intervale de timp pentru atelier, fie 1-10 iulie 2016, fie 11-21 iulie 2016. Atelierul se va desfășura în Bastionul Țesătorilor din Brașov.

Există cheltuieli care sunt acoperite pentru perioada atelierului?

Participarea la ateliere și cazarea sunt gratuite, datorită finanțatorilor proiectului.

Lâna pentru producția lucrării este asigurată. Orice alte elemente de producție și costul acestora cad în sarcina artiștior.

Onorariul fiecărui artist este de 1800 RON brut.

Ce materiale se folosesc pentru creearea lucrării în cadrul atelierului?

La războiul de țesut se va folosi lâna. Pentru alte tipuri de inserții de materiale, se poate discuta direct cu țesătoarea, pentru a investiga împreună posibilitățile tehnice.

Ce se întâmplă cu lucrarea rezultată în urma atelierului?

Lucrarea finală creată de artist alături de țesătoare va fi prezentată în expozițiile de la Brașov și Sibiu, alături de propunerea / schița inițială, în toamna 2016.

Toate lucrările vor rămâne în patrimoniul Muzeului Județean de Istorie Brașov.

 

////

Parteneri strategici: Complexul Muzeal Astra Sibiu, Modernism.ro

Mai multe informații:

Ioana Schiopu, manager proiect,  [email protected]

Pagina proiectului www.facebook.com/RazboiulTesatorilor

 

 

///////

Mai multe informații:

Ioana Schiopu, manager proiect,  [email protected]

Pagina proiectului www.facebook.com/RazboiulTesatorilor

Proiectul Razboaie in Bastionul Tesatorilor

 

 

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.