DISTELN UND DORNEN
Laurențiu Midvichi
Pictură și grafică
22 aprilie – 14 mai 2016
CART Galerie, 4230 Pregarten, Stadtplatz 13/1, Austria
Vernisaj – 22 aprilie 2016, 19.30
Curator – Judith Maria Goetzloff
Cuvânt deschidere – Ernst Hager
Muzica – Martin Wittibschlager
Prima impresie pe care o produce succesiunea simili vegetală este aceea că pictorul a căutat, vorba lui T.S. Eliot, un corelativ obiectiv. Că ciulinii lui nu sunt altceva decât pretexte pentru a putea proiecta o subiectivitate retractilă. Impresia nu este total greșită: ciulinii sunt și corelative obiective. Dar mai sunt ceva, iar asta vei realiza abia după ce treci prin toată înlănțuirea aceasta monstruoasă – sunt, alături de Ochiul care-i privește și-i aruncă înapoi, pe pânză, unicii supraviețuitori ai unui eveniment apocaliptic. Sunt creaturi dotate cu rezistența pe care doar supraviețuirea o poate da unui corp perisabil: ei țin deja de o nouă specie, sunt mutații organice dotate cu armură chitinoasă, creaturi ale unei noi lumi, care-și desfășoară splendoarea înfricoșătoare pentru acest ochi, pe care-l putem bănui la fel de monstruos.
Un alt fapt paradoxal pe care se construiește această înlănțuire este dubla ei apartenență, atât la tradiția modernismului umanist – prin faptul că ”citatele” decupate nu sunt utilizate cu ironie, ci în mod constructiv – cât și la cea postumană. Este o pictură atât speculativă (se hrănește din atmosfera postapocaliptică pe care alegerea temei o creează fără mari eforturi), cât și una nostalgică. Iar nostalgia este un element puternic modernist, este sentimentul că vrei să te întorci ”acasă”, însă acel acasă nu mai există. Încrederea aceasta a lui Laurențiu Midvichi în umanismul modernismului este în principal nostalgie după vremuri în care deconstrucția viziunii propunea și o coerență nouă lumii privite și redate. O lume a artei dinaintea unor Damien Hirst sau Christo: de aici și importanța crucială a texturii acestor pânze, a variațiunilor tehnice, dar și a combinării, pe aceeași pânză, a abstractului cu figurativul. Acest ultim om rămas pe planetă se joacă privind și descompunând o nouă specie care tocmai se naște. – Bogdan-Alexandru Stănescu
Recent Comments