”ART BUNAVESTIRE 30” un important eveniment aniversar cu două manifestări expoziționale tandem de înaltă ținută artistică, la Muzeul Țării Oașului din Negrești-Oaș și în galeriile Muzeului de Artă din Cluj.
Vă așteptăm alături de noi la această sărbătoare artistică a ”BuneiVestiri”
NEGREȘTI-OAȘ, vernisajul la ”Muzeul Țării Oașului” pe simezele Galeriilor de Artă Contemporană ”Dr. Mihai Pop”, în 25 martie 2016, la ora 17.00.
CLUJ-NAPOCA, vernisajul la ”Muzeul de Artă”, în 26 martie 2016. la ora 17.00. Sunt expuse lucrări ale celor 87 de artițti participanți.
COMUNICAT DE PRESĂ „ART BUNAVESTIRE 30”
Expoziție colectivă retrospectivă
Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la fondarea în 1987 la Negrești-Oaș a unei grupări artistice care peste timp a devenit ”Grupul Art Bunavestire”. Cu fiecare an, prin calitatea crescândă a operei artiștilor săi și prin notorietatea invitaților lor, ce nu de puține ori a depășit granițele naționale, activitatea acestei grupări a devenit un ”fenomen” recunoscut la nivel regional iar mai apoi național.
Cei șapte artiști plastici fondatori au adus alături de ei pe parcursul celor treizeci de ani parcurși împreună, un număr de artiști români și străini importanți, ce depășește orice așteptare, colecția de artă contemporană a Muzeului cuprinzând un număr de peste 200 de lucrări donate de expozanți. Simezele Muzeului Țării Oașului, au devenit treptat, prin investițiile surprinzătoare făcute în semn de apreciere din partea edililor locali și instituțiilor de cultură județene, unele de nivel european, iar lăcașul în forma sa modernizată a fost consacrat cu numele ”Dr. Mihai Pop”, aparținând regretatului medic și director al spitalului local, unul dintre susținătorii de suflet și faptă al primelor manifestări.
Prin expozițiile anuale din ce în ce mai ample, devenite reprezentative în partea de nord vest a țării și calitatea artistică și umană a artiștilor nucleului de bază, au fost atrase aici personalități importante ale cronicii, istoriei și criticii de artă și ale vieții culturale românești, care au onorat prin prezența și discursul lor obiectiv toate vernisajele anuale. Între aceștia profesorii Dr. Gheorghe Arion, Dr. Nicolae Latiș, Dr. Ovidiu Pecican, Dr. Tiberiu Alexa, Dr. Laura Ghinea, esteticianul Corneliu Antim, Dr. Gheorghe Vida, Pavel Șușară cronicarul Augustin Cozmuța, poeții Ioan Nistor, George Vulturescu și Vasile Mic, au evidențiat cu fiecare ocazie acest fenomen devenit de nivel național.
Expoziția de la Muzeu de Artă Cluj-Napoca prezintă, pe simeze, o valoroasă selecție de lucrări (pictură, sculptură, grafică, arte decorative și instalație) selectate dintre operele donate de către artiștii participanți, de-a lungul celor trei decenii numărând aproape 90 de lucrări.
Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 26 martie 2016, la orele 18:00, în sălile de expoziții temporare (etaj) ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în prezența multora dintre artiștii expozanți și a partenerilor instituționali de la Negrești-Oaș. Din partea muzeului va fi gazdă Florin Gherasim, muzeograf, curatorul expoziției.
Lucrările Expoziției aniversare „ART BUNAVESTIRE 30”, vor putea fi vizionate în perioada 26 martie – 10 aprilie 2016, săptămânal de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00.
Dr Natalia Lazăr, Manager cultural al Muzeului Țării Oașului
Conf. univ. Dr. Andrei Florian, UAD Cluj-Napoca,
membru fondator și organizatorul Retrospectivei „ART BUNAVESTIRE 30”
”BunaVestire”, o Aripă de Inger deschisă peste timp…
Rememorez adeseori, scoțând din cartea mea de Amintiri Frumoase, chipuri, imagini, întâmplări și fapte care acum îmi par tulburătoare și le privesc mereu uimit, cu mare admirație și dor de tinerețea ce pare a nu voi să se-nvechească decât așa cum vinul bun o face. Îmi pare acum totul a fi un Mare Vis, unul dintre acelea pe care dorința puternică îl putea preface într-un Vis Împlinit.
Oare au fost vremurile mai bune?…mai frumoase?! Dimpotrivă! …cred doar că eram noi tineri și dornici ca din preaplinul sufletelor noastre, să începem prin a lăsa o urmă undeva,… în ”locul unde nu se întâmpla nimic” și unde soarta ne-adusese împreună; acolo unde harta se sfârșea. Nu ne știam cu toții,… ne căutam fără să știm găsindu-ne până la urmă, unul câte unul. Față în față, gând la gând și așezat am început timid să construim doar cu dorința pe care acel ”împreună” o făcea tot mai entuziastă, mai puternică și mai tangibilă cu fiecare clipă.
Eram o mână de neînțeleși priviți cu îndoială care inițiau un Zbor, zămislind din sufletele lor un Înger Rar, atunci chiar anonim, căruia doar înălțimea zborului său i-a permis să nu atingă prea omenesc pământul, decât din când în când. Cu aripi diafane cu-al căror fâlfâit aducător de bucurie își semnala prezența, el căpăta încet o formă împreunându-și apariția, numele și duhul, cu Cel ce aducea cea mai frumoasă veste anuală, Bunavestire. Inspirația și dorința celor de atunci au primit prin timp în dar această minunată Întâlnire. Ea se îmbogățește aproape de o viață, anual, ca o recunoștință a noastră, cu noi, diverse și admirabile ofrande de formă, culoare și lumină, ce vi se dezvăluie acum întregi ochilor însetați, în comuniunea aniversară a unei Mari BuneVestiri.
Artiști ce-au construit de la-nceput din temelii edificiul ce vi se-nfățișează, sunt aici. Cei ce n-au mai avut răbdare ne privesc la această Sărbătoare a bucuriei Bunei Vești din înaltul lumii lor. Alături sunt mai tinerii veniți să le continue zborul, reîntregind cu tinerețea lor frumoasă trupul Îngerului mesager al Marii Știri. Dar toți suntem Aici, Acum și niciodată nu va fi altfel.
N-am să-ndrăznesc o înșirare a ”părților” ce-au construit odinioară aceste aripi, din teama de a nu le tulbura plutirea, dar voi spune că bogată și frumoasă le este forma și culoarea acum, înaltul zbor asemeni, prin forme, culori sau linii de lumină adăugate lor, prin urme bune lăsate de numeroși artiști în timp.
Numelor lor vreau doar, acum la Re-vedere, să le adresez mulțumiri unanime pentru ofranda lor ce-a întregit frumoasa imagine retrospectivă a Zborului Înalt Dimpreună prin aceste Aripi.
Deschiderea lor mi-o doresc infinită iar perspectiva ce ochii noștri o vor avea, la fel de nesfârșită.
Ani mulți spre și mai mare împlinire Frumoasă și BunăVestire!
Să te ridici în zborul tău și mai mult, peste visul părinților tăi ce-ți vor veghea necontenit destinul!
Conf. univ. Dr. Andrei Florian,
membru fondator al grupului și inițiator al Retrospectivei
”Art Bunavestire 30” de la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca
Recent Comments