Vineri 19.februarie 2016, ora 17.30, la Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” Târgu Jiu, a avut loc vernisajul expoziției de sculptură a artistului Maxim Dumitraș. Intitulată „Absențe încercuite”, expoziția a fost prezentată de criticul de arta Pavel Șușară.
Într-o logică a formelor şi a expresiilor, şi nu într-una a cronologiei, Maxim Dumitraş porneşte de la pământ, de la piatră, de la lemn, trece prin apă şi prin foc, se afundă în perisabilitatea cărnii şi a vegetalului, traversează efemerul prin experienţa “urmei”, sancţionează recaritatea şi inconsistenţa lucrului gata făcut care, oricând, poate fi înglobat într-o structură mai mare şi supus unui nou metabolism care-i anulează nu doar identitatea, ci şi existenţa, pentru ca, finalmente, expresia pură a luminii şi a aerului, a Cerului, într-o accepţiune mai largă, să împlinească nu doar un circuit al gândirii, ci şi un destin al materiei.
Citită în această cheie, sculptura lui Maxim Dumitraş, iar prin sculptură trebuie înţelese şi instalaţiile lui, performanceurile care implică materialele şi formele sculpturii, episoadele de land art etc., oferă toate caracteristicile unui artist Oriental, care refuză anecdota şi figurativul pentru a surprinde şi comunica energiile subtile ale materiei, forma ca interioritate, ca eveniment spiritual şi creaţia însăşi ca
formă de cunoaştere şi de contopire cu transcendenţa.
Asemenea lui Paciurea şi, mai ales, lui Brâncuşi, Dumitraş evadează din istoria occidentală a sculpturii, din istoria clasico-renascentistă, şi fuge în protoistorie, în substrat, în Vechiul Testament, în nonfigurativ şi în combustia interioară, nondiscursivă, a creaţiei, în atemporal şi în iluzia veşniciei.
Pavel Șușară – critic de artă
Văzutul-nevăzutul își are și el nuanțele sale: văzutul care nu se vede, văzutul cel nevăzut, văzutul care nu poate fi auzit.
Văzutul-nevăzut (absența) ține de om, este înțelesul pe care fiecare om îl dă lumii, și îl dă sieși, ca să poată fi. Acest, acel nevăzut poate fi transcendența, sacrul sau un „mit metafizic”ˮ, cum l-ar numi Lucian Blaga.
Absența locuită sau absența încercuită. Să ne imaginăm chilia sihastrului săpată în piatră. Chilia lui Daniil Sihastru.
Ascetul e dus, dar chilia nu este fără el. Este o absență locuită. Nu am încercuit absența pe dinafară, ci pe dinăuntrul ei. Ea singură s-a încercuit. Înăuntrul pietrei am făcut golul, ca să poată fi locuită piatra. De gol să poată fi locuită.
(…) Sculptura aduce cerul în fața ochilor, ca să poată fi privit. Are loc o schimbare totală de perspectivă, unde, în primul rând, nu mai interesează materia sculpturii, ci spațiul care o înconjoară. Dar nu spațiul apropiat ei, din preajma ei, ci acela cosmic. Cerul.
Sculptura devine un limbaj al spațiului nemărginit, un discurs despre el. Prin sculptură spațiul își dezvăluie cea de-a patra sa dimensiune: timpul. Absența locuită (încercuită) este cerul care își dă timp ca să poată fi. Prin sculptură, absența devine locuită de ea însăși. A fi locuit de tine însuți al tău înseamnă a fi locuit de principiu, de Unu.
Maxim Dumitraș
foto arhiva personala Maxim Dumitraș
Recent Comments