Despre valoarea culturală a toaletelor

Ilustrații și text de Călin Hentea

Ruşine mare am păţit pe la mijlocul anilor ’90, când am fost gazdă-n Bucureşti pentru o familie de prieteni francezi. Oamenii aveau între 50 şi 60 de ani, aparţineau clasei medii, erau simpatici, fără ifose şi pretenţii, dar în timpul plimbării printr-un parc i-a trecut o nevoie… mică… după bere. I-am îndrumat spre una dintre micile clădiri cu două intrări destinate rezolvării acestor probleme. În timp ce amicul Francois părea resemnat cu multiplul traumatism olfactiv, vizual şi tactil suferit în respectiva incintă, consoarta sa, Charlotte, a ieşit imediat şi, congestionată, m-a întrebat unde putem găsi un taxi pentru a ajunge rapid acasă. Am înţeles şi mai bine drama prietenilor mei după ce am intrat pentru prima dată în toaleta unei Rathaus de pe o autostradă din Austria, când aproape că m-am inhibat de atâta curăţenie sclipitoare şi miros plăcut.

După mulţi ani, am rememorat aceste întâmplări cu ocazia marilor inundaţii de pe Dunăre din vara lui 2010. Atunci am văzut la ştiri cum un ţăran din zona Clisurii a pescuit o toaletă ecologică, adusă de ape de la sârbi, de la unguri sau poate chiar de la austrieci, a spălat-o şi a instalat-o la el în curte, unde a devenit atracţia satului: toată lumea voia să folosească personal acea minunăţie nemaivăzută şi atunci omul – cu acordul primarului – a instituit o taxă de utilizare a respectivei toalete.

La toate aceste întâmplări aș mai adăuga povestea unui periplu din 2004. Soarta a vrut ca pe timpul unei misiuni NATO în Balcani să trebuiască să decolez cu o cursă comercială de linie din Sarajevo – capitala Bosniei-Herțegovina, unde încă funcționa misiunea SFOR, spre capitala Croației – Zagreb, unde am făcut împreună cu camarazii mei o escală de patru ore, iar de aici am zburat spre Skopje – capitala Macedoniei. De aici, ne-au preluat în mașinile KFOR, colegii de la Priștina – capitala Kosovo (drum de două ore), unde se afla comandamentul principal al forței NATO și totodată locul misiunii noastre. În toate aceste orașe, foste iugoslave, am fost la toaletă, mânat de omeneștile nevoi. În Sarajevo era curat și bine îngrijit. În Zagreb, era deja ca-ntr-o farmacie și locul era parfumat. În Skopje, în cabina de toaletă, pe jos, erau urme lichide și fragmente de hârtie igienică. În Priștina musulmană, domina omniprezentul model turcesc de toaletă cu gaură și furtun. Toate aceste mici detalii de decor la un loc explică marile diferențe culturale ce au contribuit, fie și în parte, la sângeroasa destrămare a Iugoslaviei.

Celor care nu le-au ajuns poveștile mele despre toalete, le recomand volumul ”O istorie culturală a toaletelor”, de Roger-Henri Guerrand, apărut în 2014 la editura Art.