Asociaţia Culturală Internaţională «Soleil de l’Est », Franţa, în partenariat cu Institutul Cultural Român din Bucureşti şi cu Organizaţia Internaţională a Francofoniei – Paris, organizează manifestarea culturală:
Lansarea albumului «Soleil de l’Est – douăzeci de ani de activitate» şi expoziţia pictorilor prezentaţi în acest volum.
Locul: ICR, Aleea Alexandru nr 38, Bucureşti sector 1.
Perioada: 1 – 15 noembrie 2015.
Critic de artă pentru album şi curator al expoziţiei: Dr. Marius TIŢA.
Vor participa la acest eveniment:
Domnul Radu BOROIANU, preşedintele ICR.
Reprezentanti ai Departamentului Politici pentru Relatia cu Românii de Pretutindeni.
Doamna Chantal MORENO, director al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, biroul Bucureşti.
Reprezentanţi ai Institutului Francez şi ai Ambasadei Franţei, Bucureşti.
Reprezentanţi ai Asociaţiei «Soleil de l’Est», Franţa.

Artişti expozanţi : pictorii bucureşteni prezentaţi în album (în ordine alfabetică)
ALBU Jan, ATANASIU-DELAMARE Ion, BIALCOVSKI Dalia, BLEI Nicolae, CHELARU-UŢĂ Elena, CIOCA Dan, CONTRAŞ Bogdana, COSTINESCU Augustin, CRĂCIUN Daniel, CUCERZAN Horea, CULIC Gabriela, DĂRÂNGĂ Radu, DIMA Victor, DRĂGAN-TÂRGOVIŞTE Corneliu, GAVRIL Mihail, GRIGORE Ion, ILFOVEANU Ana-Ruxandra, IORDACHE Mirela, IORGA Nicoale, LICIU Lucian, NEAMŢU Costin, NEAMŢU Lisandru, OPRIŞAN Letiţia, OTETELEŞANU Maria, PARASCHIVESCU Valter, PELMUŞ Ştefan, PERSU Emilia, POP-NEGREŞTEANU Vasile, PREDA-SÂNC Marilena, TĂNASE Valentin, TOLAN Vasile, TOMASELLI Angela, VASILESCU Corneliu, VESCU Teodor, ZBARCEA Daniela, ZELEA Tiberiu.
Mai expun: Mariana CINTEANU și Mircea NICOLAU – Germania, Artem MIROLEVICH – New York, SUA şi Kader BEKOV – Kîrgîzstan.
Pictorii expozanți au fost invitatii asociației Soleil de l’Est, la reședințele de artiști, organizate de asociație în Franta, între 2001 – 2014.

 

12046866_411620952374878_8467575290868807887_n