MNAC; miercuri, 21 octombrie, 18:00
Muzeul Național de Artă Contemporană continuă seria de întâlniri și dezbateri din cadrul expoziției “Învățământul artistic bucureștean și arta românească după 1950” (curator Adrian Guță), cu un eveniment avându-l ca invitat pe Iosif Király, într-un dialog cu Adrian Guță.
Iosif Király (n. 1957) este un nume esențial într-o discuție despre prezența fotografiei în arta contemporană românească. În creația fotografică, este preocupat de cercetarea relației spațiu-timp, de interogarea memoriei – a se vedea seria “Reconstrucții” și altele, oarecum derivate, mai noi. Se adaugă importanța discursului său pedagogic, a textelor care îmbogățesc bibliografia de specialitate. Király a contribuit major la faptul că fotografia românească a început să fie cunoscută și apreciată în arta internațională – aici ne referim atât la poziționarea individuală pe scena globală, cât și la aceea a grupului subREAL, din care face parte. Este, împreună cu Roxana Trestioreanu, Radu Igazság și Călin Dan, fondator al Departamentului Foto-Video-Procesare computerizată a imaginii al Universității Naționale de Arte din București (acesta ființează din 1995). Importantă este și contribuția sa în proiecte interdisciplinare de cercetare și documentare, de pildă în unele privitoare la arhitectură și urbanism. (Adrian Guță)
Foto Copyright © Iosif Király, Reconstrucție, Dunare – Ovidiu, Balastieră, 2012
RSVP @ https://www.facebook.com/events/442330999286667/
Intrarea este liberă. Se asigură accesul cu automobilul propriu / taxiul și locuri de parcare gratuită.
Recent Comments