Călin Man

Proiect Kinema Ikon

Călin Man este membru al Kinema Ikon din 1978. Grupul Kinema Ikon este o initiativă cu o istorie reală și de durată pe zona noilor media. Activitatea grupului a început în anii 70, inițiată la Arad de Gheorghe Săbău, profesorul de filozofie și vecinul de cartier al lui Călin Man. Kinema Ikon a reprezentat încă de la momentul creației sale, o umbrelă largă care permitea schimbul de idei între membrii ce aveau un bagaj cultural diferit: arte vizuale, aritectură, literatură, știintă etc..

Atelierele Kinema Ikon au funcționat în cadrul Școlii de Artă din Arad. Scopul declarat al cursurilor era realizarea de filme documentare, dar, neoficial,participanţii făceau film experimental.

Călin Man locuiește în continuare la Arad, unde coordonează și editează revista Intermedia (din 1993 pâna în prezent). Intre 1982-1987 a urmat cursurile Facultății de Litere din Timișoara, iar din 1985 a devenit fotograful Muzeului de Artă din Arad, fapt care i-a permis să aibă acces la o bogată arhivă fotografică.

În ceea ce privește profesia de scriitor, Man și-a înecat prima operă în Mureș, în 1986, într-un happening filmat de fratele său: Înecarea operei, Happening Mise-en Seine. După revitalizarea proiectului Kinema Ikon și apariția serialului denumit Kinema Ikon în 2014, a produs nouă cărți de artist în două luni, fiecare dintre ele cu povestea proprie: una este pe baza unui algoritm informatic, alta este compusă din chenare pentru x și o, o altă carte este un ghid de voiaj denumitParis + Arad = Paradis, în care Parisul și Aradul au hărți comune.Sintagma Paris + Arad = Paradis a fost folosită prima dată cu ocazia proiecțiilor Kinema Ikon la Centre Pompidou în 1995.

După pionieratul din anii 90 în zona noilor media, Călin Man a ramas unul dintre cei mai importanți și activi artiști români.

 

  1. Cum ați ajuns să mergeți la întrunirile Kinema Ikon? V-a invitat domnul Sabău? Care a fost concursul de împrejurări?

– În clasa a XII-a, la materia numită Filoz/sofie l-am avut profesor pe domnul Sabau. Deși mă știa de mic că sunt un copil cuminte, a constatat repede că adolescența mi-a alterat conformismul și cred că s-a distrat în sinea dânsului când am tras concluzia că dada e calea iar literatura “mărului de lângă drum” e rizibilă. Declarația am facut-o cu ocazia constituirii societății culturale a elevilor – Humanitas. Cam același discurs l-am avut și la orele de filosofie. Împreună cu colegul de bancă Emil Harap (care la rândul lui, avea razboiul lui, muzica lui și excluderea lui din uniunea tineretului comunist) am fost invitați la sediul kinema ikon pentru studiu și relaș alături de alți tineri nestajnici.

 

  1. Ati terminat facultatea de litere. Cum ați ajuns fotograf la Muzeul de Artă din Arad?

– Când s-au terminat literele am terminat și eu facultatea dar nu mi-a fost de folos. Estimp, am experimentat diferite locuri de munca atipice. De exemplu, la ADAS am lucrat o singură zi: de dimineață până mai spre seară când am tras concluzia că nu e de mine să conving lumea să iși asigure viața și apartamentul. Așa că, exact in acea zi de 12 februarie 1985, am răspuns cu bucurie la invitația de a-mi încerca norocul la Muzeul Județean Arad unde se căuta fotograf pentru activități specifice. M-au găsit. Dar ce zic eu aici. Ne-am găsit. De 30 de ani sunt de găsit în același loc, în aceași poziție, doar cu alte ustensile pe birou. Dacă muzeul ar deschide un cabinet de curiozități, m-aș numara printre ele, negreșit.

 

  1. La mijlocul și spre sfârșitul anilor 80 scena culturală românească era destul de închisă, totuși în 84 si 88 la Arad au fost organizate cele două festivaluri „Intermedia”. La Arad era altfel decât în restul țării? Aveați mai mult acces la informație culturală la zi?

– Întâlnirile Intermedia au fost organizate de domnul Sabau și au avut ca invitați cineclubiști din toată țara. Așa au înțeles forurile de partid. Cineamatorii cu pricina au fost de fapt literații tinerei generații 80, precum și alte căteva nume grele ale culturii. Abia in anii 90 am înțeles cât de defazați eram noi în anii glorioși ai comunismului când ne iluzionam că “nimic nu este așa, totul altfel este”. Era un alt fel de altfel.

 

  1. După 1990 ați ales să continuați să lucrați în zona noilor media. Am citit într-un interviu de-al dumneavoastră despre aventura utilizării computerului în anii 90. Cum vă raportați acum la tehnologie, după ce a „crescut” sub ochii dumneavoastră?

– În acest moment când fac mărturisiri complete, ma uit în jurul meu și observ că într-un spațiu de zece metri patrați sunt încojurat de șase ecrane care provin de la diferite aparate de care mă folosesc fără teamă. Apropo, mai tare decât mirosul unei cărți proaspăt ieșite din tipografie e mirosul unui Mac proaspăt scos din ambalaj.

 

  1. În 2005 Kinema ikon a început „infuzia” de sânge tânăr. De ce ați luat decizia asta? Este o modalitate de a duce „legenda” mai departe?

– kinema ikon e deschis tuturor experimentelor, tuturor generațiilor. Unii stau mai mult, alții au treabă și îi reținem, ceilalți abia așteaptă să se producă; și tot așa, într-o veselie. Encore une fois –  àpropos: recent ni s-a reproșat că după atâția ani (45, n.m.) de experimente puerile ar fi cazul să ne băgăm mințile în cap. // Dar, de ce?

 

  1. Ați simțit sau simțiți vreun impediment îndatorat faptului că nu locuiți în Cluj sau București?

– </Nu>

 

Material oferit de Bucharest Art Week 2015, interviu realizat de Flavia Lupu.

calin-man