SALONUL MIC BUCUREŞTI 2015, ediţia a IX-a

Asociaţia ZervasArt.RO, Afiliată Federaţiei Române a Asociaţiilor, Cluburilor şi Centrelor UNESCO în parteneriat cu Filiala Pictură Bucureşti a UAP din România vă invită să vizitaţi SALONUL MIC BUCUREŞTI 2015, ediţia a IX-a (SMB9 mixed media), „THE BOX”, care va avea loc la Centrul Artelor Vizuale, Galeria Căminul Artei (parter – etaj), Str. Biserica Enei 16, Bucureşti, in ziua de marţi 21 Aprilie, ora 19.00

La deschidere au susținut un Recital: Gabriel Bălașa și invitaţii săi.

Expoziția va fi deschisă în perioada 21 Aprilie – 2 Mai 2015 între orele 11-19 (S-D închis).

Critic de artă: Constantin Hostiuc

Curator: Ionuţ Theodor Barbu

Participanti:

ANGELICA ALEXA, ADRIANA BĂDESCU, MARIUS BARB, IONUŢ THEODOR BARBU, OLIMPIA HINAMATSURI BARBU, CARMEN BAZILESCU, ARINA CRISTINA BICAN, OANA BÎRCĂ, OTILIA BORŞ, ADRIAN BRANEA, AUREL BULACU, MARCEL BUNEA, MARIUS BURHAN, MIHAI CARANICA, RĂZVAN CARATĂNASE, HERMINA CASATA, DANA CATONA, ILIE CHIOIBAŞ, MARIA CIOATĂ, MIRCEA CIUTU, TEODORA COLTOFEAN, LIANA CORB, ELISABETA CRISTEA, MARIUS CRISTEA, HORIA CRISTINA, ELENA DĂSCĂLESCU, CRISTIAN DIACONESCU, MARINELLA DUMITRESCU, DRĂGULELEI ELENA DUMITRU, LIVIU EPURAŞ, DANIELA FRUMUŞEANU şi JOANNE LUONGO, MARIA FURŢEA, VESA MARIANA GAVRILĂ, ALEXANDRU GHEORGHE, CRISTIAN GHEORGHIŢĂ, MARIN GHERASIM, PETRE EMANUEL GHERGU, CARMEN GÎTLAN, CONSTANTIN GRIGORUŢĂ, BERCU FELICIA GROSU, DOINA HORĂTĂU, PETRONELA IACOB, IULIAN IFTODIU, CONSTANTIN OVIDIU IONESCU, ROXANA IOANA IONESCU, BOGDAN IORGA, IRINA IOSIP, CLAUDIA LAZĂR, CRISTINA LAZĂR, PETRU LUCACI, RODICA MAGDAN, RALUCA MANCIU, ALINA MANOLE, DANA ILEANA MARINESCU, VENUS MARIAN MATEESCU, COSMIN MATEI, EMIL MICA, RĂZVAN PAUL MIHĂESCU, ELENA MIHAIL, GEORGE PAUL MIHAIL, FLORIN MOCANU, MIHAI MOLDOVANU, LUCIAN MUNTEAN, MIRCEA MUREŞAN, CLAUDIA VIORICA MUŞAT, CRISTIAN NEAGOE, COSTIN NEAMŢU, LISANDRU NEAMŢU, CRISTINA NEDELEA, CIPRIAN PALEOLOGU, HORAŢIU DAN PANAIT, ANA MARIA PANAITESCU, SILVIU PARAŞCAN, ANDREI PĂRĂUŞANU, COSMIN PAULESCU, OANA PAVELESCU, LUMINIŢA PERŞA, MARIEA PETCU, VASILE POP NEGREŞTEANU, AURORA POPA, ANCA POPESCU, CORA POSTELNICU, CĂTĂLIN PRECUP, VASILE RAŢĂ, GHERASIM ALINA RIZEA, ANDREI ROMOCEAN, LIVIU RUSSU, ALEXANDRA ANDREEA RUSU, EUSEBIO SPÎNU, FLORIN STOENESCU, FLORIN STOICIU, IOANA LAVINIA STREINU, EMANUELA SZABO, FLORICA TĂNASE, VASILE TOLAN, ALEXANDRA TUDOSIA, OANA UNCIULEANU, ALEXANDRA UNGUREANU, MIHAI UNGUREANU, CORNELIA UNTILOV, DANIELA VASILIU, ROLAND VASILIU, NAIANA VATAVU, POPESCU NORICA VEŞCĂ, NICOLAE ZÎMBROIANU

Membrii Comisiei de jurizare:

Emilia Persu, Cezar Atodiresei, Marius Barb,

Constantin Hostiuc şi Lisandru Neamţu

PREMIUL SMB9 mixed-media acordat de UAP din România:

BOGDAN IORGA

PREMIUL SMB9 mixed-media acordat de UAP din România:

DORINA HORĂTĂU

Nominalizaţi pentru PREMIUL SMB9 mixed-media acordat de UAP din România:

OVIDIU CONSTANTIN IONESCU,

MIRCEA MUREŞAN

PREMIUL SMB9 mixed-media acordat de Filiala Pictură Bucureşti:

MIHAI UNGUREANU

PREMIUL SMB9 mixed-media acordat de Filiala Pictură Bucureşti:

MIRCEA CIUTU

Nominalizaţi pentru PREMIUL SMB9 mixed-media acordat de Filiala Pictură Bucureşti:

CLAUDIA MUŞAT,

IULIAN AUGUSTIN IFTODIU

Constantin Hostiuc

Din laturile cubului, Salonul Mic, 21 Aprilie 2015, Căminul Artei

Cea de-a noua ediţie a Salonului Mic aş aşeza-o sub semnul căutării şi redescoperirii normalităţii lumii artistice locale, a reintrării ei pe direcţia bună, rodnică a lucrurilor, cu neputinţă de gândit în lipsa acelei nobile atitudini care în istoria civilizaţiei s-a numit philantropia, iubirea de oameni, restrânsă mai recent la noţiunea – încă plină – de generozitate. Şi înţeleg prin aceasta invitaţia adresată tuturor celor doritori de a fi prezenţi aici, selecţia critică necesară decelării celor mai bune contribuţii creatoare (să-mi fie iertată „pledoaria” pro-domo, dar numai în baza unei alegeri critice bine motivate poate exista progres şi ierarhie, pentru că valoarea în artă nu este democraţie aplicată, elita nu are nimic de-a face cu numărul, ci numai cu selecţia) şi mai ales deschiderea uriaşă a temei propuse, temă deodată reflexivă şi estetică, de largă cuprindere, aşa cum voi arăta în continuare.

Pot fi numite trei tipuri de referinţe posibile la tema centrală a manifestării, „Cubul”, toate descriind natura duală a acestui obiect-pretext, ce se adreseaza deodată pământescului, concretului, dar şi suprafirescului, ordinii spirituale (de observat că semnul crucii, care „rezultă” din desfăşurarea cubului este în sine un semn al alăturării celor două lumi, terestră şi celestă).

Pentru început, câteva vorbe despre ce anume înseamnă cubul în marile curente de gandire. Desigur, nu vom recapitula istoric întreaga devenire a acestei forme simbolice, dar considerăm obligatoriu de rememorat, ca instanţe culturale de mare forţă memoria platonică, acolo unde cubul, pentru că descrie cele trei dimensiuni văzute şi cunoscute ale lumii, este semnul pământului, respectiv Cubul spaţiului din înţelepciunea iudaică, cu multiplele sale interpretări ale destinului şi psihologiei umane personale guvernate de astre, zodii, numere – din punctul central al universului cunoscut, omul este dominat de trei instanţe diriguitoare care îi modelează acestuia existenţa, iar cele 3 axe matematice devin 3 linii de evoluţie. Să mai notăm şi că pentru lumea orientală, pătratul şi „dezvoltarea” lui, cubul, de regulă imperfect, este deasemenea un simbol al universului, al necuprinsului, al închiderii care ne / care ni se deschide.

De un mare interes pentru cotidianul de zi cu zi şi pentru metamorfozele lui se dovedeşte a fi cubul zidit, arhitecturat în diferite variante, dintre care acelea istoric mitice cu mare rezonanţă sunt templul elin sau cubicula romană, spaţii care păstrează sensul de spaţiu privat, intim, de loc al secretelor descoperite sau bine disimulate. Mai spre zilele noastre, referinţa arhitecturală ne duce, în linii mari, fie la casele interbelice moderniste, geometrii raţionale ridicate spre a adăposti destine moderne sub semnul funcţionalismului sau la nu mai puţin faimoasele spaţii muzeale „clasice” intrate în conştiinţa publicului şi a amatorilor cunoscători drept „cuburi albe”, adăposturi laice ale capodoperelor mai vechi sau mai noi. Aici am adăuga, desigur, ca referinţă culturală şi cultuală însemnată, altarul Kaaba de la Mecca, piatra sfântă a lumii mahomedane, semn puternic al prezenţei şi rezistenţei unei culturi care a dat nu puţine opere de artă patrimoniului universal.

Dar ceeace ne interesează cu adevărat, cu greutate faţă de aceste spaţii care fac umbră pământului este mai ales contactul omului cu ele, umplerea spaţiului de atitudine umană – poţi fi centru al unei lumi care se auto-determină şi a cărei raţiune eşti, după cum poţi fi şi prizonierul acesteia, om închis. Pe de altă parte, poţi fi exterior acestui claustru (fie străin, fie ins izgonit, fie cel care poate privi, cu detaşare, întâmplările din cubul stăpânit prin vedere şi înţelegere). Construcţia-cub revelează, astfel, dubla natură a arhitecturii (de spaţiu exterior şi spaţiu interior) şi atrage atenţia asupra acestei discipline ca fenomenalitate, pentru care zidul este în cele din urmă transparenţă, element care separă şi uneşte, mediu, construct mental înainte de a prinde carne, uneori independent de materie. Căci arhitectura, la bază, este idee.

În cele din urmă, ne vom face datoria de a semnala unele repere estetice cunoscute, căci nu îndoim că artiştii participanţi la expoziţie vor fi răsfoit din nou albume de artă în căutarea unui dialog cu istoria artelor, unde au putut revedea cubul deformat şi pătratul magic din Melancolia lui Durer (1514), s-au putut gândi la camerele obscure ale maeştrilor flamanzi şi renascentişti italieni, l-au revăzut cu ochii minţii pe David al lui Michelangelo prizonier în cubul pietrei, au revizitat câteva idei şi capodopere ale cubismului, cu deosebire Cutiile duchampiene din 1914 şi 1936, şi vor fi reţinut, fără doar şi poate, strania operă a lui Dali din 1954, Crucificarea în Hipercub, prilej de numeroase studii şi speculaţii în înalta lume a ideilor aplicate artei. Nici spaţiul românesc n-a rămas dator temei, sculptura lui Paul Neagu a cochetat îndelung, în încercarea de

a-şi stabili temeiurile, cu geometriile raţionale şi estetice ale cubului, aşa cum s-a putut vedea recent în una din expoziţiile dedicate artistului de la Galeria Unarte.

Dincolo de toate acestea, viaţa atinsă de estetic, uneori şi de metafizic, ne reţine atenţia cu banalele jocuri de zaruri (ale căror conotaţii de luptă sau de întâlnire cu destinul sunt binecunoscute), cu disciplina secretă a cubului rubic ori ne poate şoca prin ipostaze care ţin de domeniul extraordinarului în genul artefactului-cub descoperit la Salzburg, dotat cu un câmp gravitaţional propriu, pentru o vreme aflat în Muzeul din Linz, mai apoi dispărut. Toate acestea ne revelează un aspect cumva mitic şi mistic al cubului, ca prezenţă şi semn de hotar între lumile văzutului şi spiritului, ale concretului şi gânditului, semn care adăposteşte în el viaţă, mişcare, tensiune, forţă ziditoare şi poetică. Sunt motive întemeiate, cred, pentru a încheia această „aventură” a redescoperirii geometriei care se auto-închide cu „Lecţia despre cub” dăruită nouă de unul dintre cele mai mari spirite ale acestui loc, încununatul cu premiul Herder poet Nichita Stanescu:

„Se ia o bucată de piatră  / se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer, / se răzuieşte cu raze / până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul cu gura ta, cu gura altora /

şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan / şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toti, dar absolut toţi zice-vor :
– Ce cub perfect ar fi fost acesta / de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!”

foto Lucian Muntean