ConfAfis--CiubotaruDuminică 8 martie 2015, de la ora 11.00, la Sala ATELIER,

în cadrul programului

CONFERINŢELE TEATRULUI NAŢIONAL

Doctor Vasile Ciubotaru,

reputat neurochirurg, prezintă conferinţa cu tema

Jurământul lui Hipocrat și epoca actuală

Doctor-Vasile-Ciubotaru˶Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii și-au încredințat suferințele trupului si sufletului altor semeni: tămăduitori, vindecători. Relația dintre bolnav şi tămăduitorul său a stat sub semnul unor reguli cuprinse în jurământul lui Hipocrat, reguli păstrate şi respectate cu grijă de-a lungul timpului. Acestea au rezistat în forma inițială milenii, dar, în societatea actuală tind să-și modifice înțelesul prin influențarea direcțiilor terapeutice, sub presiuni tehnologice, sociale și economice.

Trebuie luate în seamă preferințele pacienților și factorii administrativi care, la rândul lor, sunt influențați de mass-media, companii și opinia publică?

Medicul contemporan este obligat să ia în considerare idealurile hipocratice și să le adapteze medicinii moderne?

Jurământul rămâne doar un moment festiv la despărțirea de Alma Mater?

Este medicina o profesie vocațională sau medicul rămâne funcționar public?” (Prof.dr. Vasile Ciubotaru)

 

Despre Dr. VASILE CIUBOTARU

Născut la 19 septembrie 1953, în județul Timiș

Studii: 1973-1979 – Facultatea de Medicină Generală și Pediatrie – IMF Iași

Medic primar neurochirurg, locul 1 pe țară la examenul concurs din 1993

Șef Secție Neurochirurgie III, Spitalul Clinic de Urgențe „Prof. Dr. Bagdasar Arseni”, București

Doctor în Științe Medicale, teză de doctorat „Indicații și metode în tratamentul neurochirurgical al tumorilor hipofizare”, 1998

 

Pregătiri de specialitate: Cursuri în specialitatea neurochirurgie în România, Germania, Maroc, Franța, Turcia

 

Realizări profesionale deosebite (în colaborare):

– Prima ventriculocisternostomie endoscopică în România

– Prima determinare intraoperatorie  a potențialelor evocate în România

– Introducerea  microscopului operator și asistarea endoscopică în abordul transsfenoidal al tumorilor hipofizare

– Primul abord transfenoidal endoscopic al unei tumori hipofizare în România

 

Activitate profesională (operații din 2000):

–  peste 2200 tumori hipofizare  și de bază a craniului

–  peste 5000 tumori cerebrale

–  peste 5000 intervenții în patologia vertebro-medulară

 

Publicații:

  • 160 de lucrări comunicate în țară și în străinătate
  • 50 de lucrări publicate în țară și străinătate
  • 11 cărți publicate

 

Membru în societăți științifice:

Societatea Internațională de Chirurgia Hipofizei (din 1994)

Membru corespondent al Societății de Neurochirurgie de Limba Franceză (din 1998)

Societatea Română de Neurochirurgie (din 1984)

Membru fondator al Asociației de Endocrinologie Clinică din România (2005)

Membru individual al Societății Europene de Neurochirurgie (2010)

Vicepreședinte al Societății de Neurooncologie din România

Membru în National Geographic Society (din 1995)

 

Distincții de recunoaștere socială:

Cetățean de onoare al comunei Udești, jud. Suceava, 2004

Cetățean de onoare al Municipiului Suceava, 2010.

 

Cumpără bilete online

Pentru mai multe informaţii legate de bilete:

  1. 314. 71. 71 (Agenţia de bilete)