Artiști: Serioja Bocsok, Irina Bujor, Andreea Dobrin, Andra Jurgiu, Andrei Mateescu & Sabin Gârea, Alexandra Mocan, Maia Ștefana Oprea, Diana Oțet, Cassandra Pop și Sabina Suru
Curator: Ioana Mandeal
Graphic design: Andreea Dobrin
Galeria Anca Poterașu
Strada Plantelor, nr. 56, București
www.ancapoterasu.com
Vernisaj: vineri 13 Februarie, orele 19.00 – 22.30
Expoziție: 13 Februarie – 17 Martie 2015
Galeria Anca Poterașu vă invită vineri, 13 Februarie, 2015, începând cu ora 19.00, la vernisajul expoziției What about poor Gregor Samsa?
Produs în urma unui open call lansat artiștilor emergenți în noiembrie 2014, proiectul își propune să continue linia de activitate inițiată de galerie în 2012, atunci când un prim apel de proiecte a generat expoziția Five In The House.
Odată cu această a doua ediție a programului de Open Call, Galeria Anca Poterașu dorește să își consolideze politica de susținere a tinerilor artiști vizuali, asigurându-le – odată la doi ani – un cadru de expunere profesional și un mediu de lucru dinamic.
Provocarea lansată de apelul “What About Poor Gregor Samsa?” a presupus un exercițiu de imaginație, având ca suport conceptual cunoscuta figură kafkiană aMetamorfozei.
Într-o realitate marcată de deplasări adesea imprevizibile și dezordonate, Gregor Samsa capătă o actualitate surprinzătoare. Subiectul contemporan – bântuit, uneori, de reziduul unui vag sentiment de malaise – străbate la rândul lui peisaje disonante, aflate într-un proces incontrolabil de mutații.
Sondând granițele dintre realitate și posibilitate, ficțiune și alternativă, finalitate și viziune, suspensie și reacție, ori amnezie și rememorare, apelul de proiecte a încurajat abordări și scenarii alternative de poziționare în și raportare critică laparametrii realității istorice, sociale sau culturale actuale.
Circuitul expozițional creat în urma propunerilor celor 11 artiști delinează posibile răspunsuri la întrebarea “Cum rămâne cu bietul Gregor Samsa?”, încercând să determine măsura în care mecanismele de confruntare ale contemporaneității pot transcende capcana elegiei sau povara suspensiei prin instrumentele unei “priviri” analitice, constructive ori prospective.
Expoziția va rămâne deschisă până în data de 17 martie 2015.
Program galerie: Marti- Vineri – 13.00- 18.00
Sambata: 12.00- 15.00 Duminica cu programare 0744 342 944( Anca Poterasu)
Partener: Aqua Carpatica
Text curatorial:
Într-o bună dimineață, Gregor Samsa, personajul nuvelei kafkiene, se regăsește ca obiect al unei mutații violente și incomprehensibile. Lumea este inversată și, totuși, se menține într-un echilibru necunoscut – cadrul este în criză. În această geografie incertă și discontinuă a absurdului aflat la limita raționalului se joacă coliziunea permanentă dintre esență și aparență, afirmație și negație, sens și non-sens. Metamorfoza este ireversibilă, conștiința rămâne scindată, mișcările blocate în limitările unui univers condensat, pe care trupul nu-l poate transgresa.
În fața acestei situații de fisură, privirea devine centrul principal al cunoașterii – instrumentul necesar de circumscriere a realității. În teritoriul închis al celor patru pereți, Gregor zace: (pre)simte, înregistrează, cartografiază și analizează dintr-un punct unic și fix mișcarea perpetuă a lumii și asistă, finalmente, la disoluția întregului său cadru existențial. Se opune, rezistă, așteaptă, acceptă, se stinge – după o structură regresivă, pe care doar simțul responsabilității (sociale, morale) o mai poate, până într-un punct, controla. Treptata repliere asupra lui însuși coincide cu eșecul unui efort de cunoaștere, în care prelucrarea imaginilor realității intermitente, derulate pe retină, rămâne neadaptată la propriul imaginar. În aceste condiții, Gregor devine în mod tragic un receptor și un epistemolog ratat. Poate că inocența (în fața imaginii) i-a fost fatală? Poate că întrebările nu i-au fost îndeajuns de acute? Poate că ochiul nu i-a fost îndeajuns de alert ori eficient? Poate că …?
În sine o figură liminală, Gregor Samsa ilustrează imaginea extremă a unei situații de trecere (passage), ce funcționează in extenso – și prin deplasare – ca un posibil model de înțelegere a contemporaneității. Tensiunile, contrastele, incongruențele experiențelor actuale articulează condiții și spații intermediare, în care dualitățile conviețuiesc, în mod paradoxal, de-a lungul unor fragile puncte de frontieră – fâșii ambivalente prin excelență, sau – altfel spus – pliuri. Acest trop intermediar, diagnosticat de Gilles Deleuze ca mod de operare în esență baroc, traduce o stare de emergență a multiplului – o țesătură temporală și spațială variabilă, mereu imprevizibilă, mereu instabilă. Forța constructivă a pliului este cea care determină, în cele din urmă, rezolvarea antinomiilor: înglobându-le, ea permite concomitent anularea, reconcilierea și tratarea lor terapeutică. Interiorul și exteriorul, închisul și deschisul, pozitivul și negativul se conțin și se digeră reciproc.
A problematiza spațiul de (re)acțiune, pe care imaginea conflictuală a contemporaneității ne-o oferă, înseamnă, în această lumină, o poziționare lucidă, activă în interiorul “pliului”. Cum rămâne cu bietul Gregor Samsa? Cum ne putem raporta la punctele nevralgice ale realității? Cum le sondăm pe cele oarbe ale istoriei?
Spațiile din circuitul samsian propus se pliază, de-pliază și re-pliază succesiv, în moduri care ne invită să reflectăm asupra unei cartografieri a însuși cadrului-limită. Asumarea căutării – ca itinerariu, proces, flux ori stare de tranziție – dă formă unei arhitecturi mentale, în care privirea științifică coexistă cu soluțiile imaginarului, responsabilitatea istorică cu ancorarea în cotidian, iar deconstrucția critică cu lejeritatea umorului. Deasupra întregului ansamblu planează, disruptiv, pulsul unei stranii cutii de rezonanță: un emițător de sunete (să-l numim, oare, un generator de râsete?) – anarhic și enigmatic, volatil dar iridescent lanț de acțiuni și reacțiuni imateriale. Dincolo de sunet irumpe, mai apoi, printr-o zvâcnire ultimă, „pliul imaginii” înseși: acea dialectică dintre adevăr (autentic) și ficțiune, care invită privitorul să „plieze și de-plieze imaginea cu grijă și constanță; să o șifoneze pentru a pune în contact acele zone care încă se ignorau – deschizându-le larg” (Georges Didi-Huberman).
Ioana Mandeal (n. 1986) este critic de artă și curator. A absolvit Studii Culturale Europene și Istoria și Teoria Artei în București, și Visual Cultures and Curatorial Practices în Milano. În prezent este doctorandă în cadrul Universității Naționale de Arte din București, unde își concentrează cercetarea asupra raportului delicat dintre strategiile muzeale și teoria instituțională, visual studies și practicile curatoriale.
Recent Comments