Galeria clujeană HOREB deschisă în noaptea de Revelion şi în prima zi a Anului Nou 2015 cu expoziţia Locuri şi leacuri a artistului Marcel Lupşe
Galeria HOREB din Cluj Napoca a intâmpinat sărbătorile de iarnă cu vernisajul expoziţiei Locuri şi leacuri, oaspete fiind artistul Marcel Lupşe şi lucrările sale: pictură, grafică, obiect. Doi invitaţi au conferit evenimentului o specială tuşă emoţională. Faptul că doamna Livia Drăgoi a fost coordonatorul de doctorat al lui Marcel Lupşe a fost doar pretextul invitării sale.
Înfiinţată din iniţiativa şi efortul comun al antropologului Florin Gherasim şi al preotului paroh Vasile Istrate, Galeria Horeb funcţionează, din anul 2009, în perimetrul bisericii Sf. Prooroc Ilie din cartierul clujean Mărăşti. Beneficiind de faptul că biserica întâmpină trecerera dintre ani cu o slujbă religioasă la care participanţii sunt numeroşi, am avut iniţiativa deschiderii spaţiului expoziţional al Galeriei Horeb, atât în noaptea trecerii dintre ani, cât şi în prima zi a Anului Nou 2015, care coincide cu Sărbătoarea Sfăntului Vasile cel Mare. Bilanţul favorabil al acestei iniţiative, sub aspectul participării cuantificabile, dar, mai ales, emoţionale, a publicului, ne îndeamnă să gândim la reluarea experienţei.
Pentru o introducere în atmosfera expoziţiei, prezentăm, mai jos, estrase din cuvântul curatorului Florin Gherasim la vernisaj.
Bună seara, dragi prieteni ai artei.
Oaspetele nostru este Marcel Lupse, artistul care a venit de la Bistriţa şi a umplut, astăzi, spaţiul Galeriei Horeb cu lucrările sale şi cu oameni, dumneavoastră, prietenii domniei sale. In urmă cu douăzeci şi mai bine de ani, Marcel Lupşe a întâlnit, la marginea localităţii Sângeorz, o femeie cu ierburi de leac. Miresmele şi, mai ales, culorile stinse ale acestor plante, îndelung uscate la umbră de şură, au stârnuit interesul pictorului. Aşezate pe fundalul unei pânze albe de in, ele ofereau privirii compoziţii gata făcute. Le dorea pe toate. A întrebat de preţ la una, la alta, la alta. Femeia i-a dat, pe rând, răspunsuri, până când s-a oprit, l-a privit în ochi pe străin şi i-a spus: Ţi le dau fără bani, că, dacă de toate ai trebuinţă, greu beteşug trebuie să ai dumneata, domnule. Ştia ce spune, culegătoarea de ierburi. Intr-adevăr Marcel Lupşe este, de multă vreme, nevindecabil bolnav de artă. El ştie acest lucru şi îl asumă in cheie de ars poetica eminesciană: suferinţă, tu, dureros de dulce.
Intr-o durată mare de timp, a transformat beteşug în mesteşug, iar, mai apoi, în crez şi rafinament artistic. De-a lungul vremii specialiştii in această afecţiune, criticii de artă, s-au sesizat, l-au consultat, n-au avut ce-i face, dar i-au urmărit cu atenţie evoluţia: Dan Hăulică, Oliv Mircea, Mircea Ţoca, Livia Drăgoi, Pavel Şuşară, Magda Cârneci, Ion Mureşan şi alţii.
Format la Şcoala de pictură clujeană, clasa profesorului Vasile Crişan, Marcel Lupşe debutează pe simeze incă din studenţie, in 1979, iar ca artist absolvent, in 1982. Lista expoziţiilor personale sau de grup, a taberelor de creaţie şi a Simpozioanelor la care a participat este lungă, iar in CV-ul inrămat aflat la intrarea in galerie am pus doar o parte dintre ele. Cert este că are o energie creativă urieşească, iar de acest lucru m-am convins atunci când i-am vizitat atelierul din complexul Sugălete, în cetatea Bistriţei, ce atelier, o adevărată cazemată cu ziduri şi creneluri formate din rastele inţesate cu sute şi sute de lucrări. La toate, Marcel le ştie locul şi identitatea, doar privind rama din dungă, ca un tată pe copiii dragi. Aceste lucrări sunt ambasadorii lui in lumea largă. In acest moment are deschise două expoziţii in Germania, o a treia la Muzeul de Artă din Ploieşti, iar de astăzi la această performanţă se a adaugă ce-a de a patra, expoziţia Locuri şi leacuri de la Galeria Horeb.
Prin proximitatea temporală a debutului şi a relaţionării cu colegii de generaţie Marcel Lupse este integrat, aproape automat, postmoderniştilor şi, mai exact, generaţiei optzeciste. Salut analiza nuanţată făcută de criticul Alexandru Mircea care nu încorsetează opera acestui artist in ecuaţia unei singure paradigme estetice, chiar onorante, ci o plaseaă sub semnul unei diversitaţi totale. La răndul meu, apreciez că dincolo de afinităţile ireversibile cu generaţia congeneră, activitatea pedagogică, de profesor, misia de a-i invăţa pe alţii tot urcuşul de stiluri, curente şi tehnici s-a insinuat fertil şi în propria creaţie. Astfel, fără a-i nega apartenenţa la postmodernism, putem observa că Marcel Lupse dialoghează, de exemplu, cu postimpresionismul. Acest dialog asumat este vădit în mai multe dintre lucrările din expoziţie, prin volumetria merelor, a la Cezanne, prin serialitatea unei teme abordate iar şi iar, cu unghiuri şi lumini felurit distribuite, compuse şi descompuse în tehnica unui poaintilism recuperat.
In timp de decenii, din efervescenţa diversităţii stilistice şi tematice, s-au strâns şuvoaiele unor năzuinţe împlinite, ale unor preocupări urmărite constant şi nu doar la nivel formal. O temeinică teză de doctorat în artă, elaborată sub îndrumarea doamnei Livia Drăgoi, la care cercetarea teoretică a fost impletită cu investigaţii plastice valorificate expoziţional, a contribuit mult la maturizarea, cristalizarea creaţiilor într-o singură matcă regognoscibilă şi inconfundabilă, numită opera lui Marcel Lupşe.
Din acest versant al operei cristalizate se hrăneşte şi expoziţia Locuri si leacuri de la Galeria Horeb. Mulţumim artistului că ne-a pemis să-i răscolim atelierul şi să luăm ce am vrut noi, cam 50 de lucrări, din care am expus 30, intr-un discurs plastic configurat aici, în interacţiune cu provocările şi condiţionările spaţiului.
Fără un traseu ordonator indus, discursul plastic işi propune să ilustreze, prin lucrări, căteva dintre toposurile dragi lui Marcel Lupse, artist care pendulează cu plăcere între a lucra in tihna atelierului şi in locuri unde, uneori, ajungi greu, dar merită, pentru ca să simţi, acolo, cât de aproape sunt cerul şi pământul. In aceste spaţii binecuvântate, care întorc înzecit efortul de a ajunge la ele, Marcel simte în egală măsură atracţia vizuală pentru macro şi pentru microcosmos, pentru peisaje ample şi colţuri de grădină, pentru mirozne, realizând, în culoare şi cărbune, un adevărat herbar al repede trecătoarelor ierburi cu esenţe mândre sau umile, ivite din humusul adăpat de rouă, răsfăţat de soare.
Din lucrarea de doctorat am aflat că în secolele XV – XVI Bistriţa se număra printre cetăţile cu drept de a bate monedă. Dacă va mai căpăta acest privilegiu, voi propune ca una dintre matriţe să poarte pe avers un autoportret Marcel Lupşe, iar pe revers, unul dintre mănunchiurile plantelor de leac, teme definitorii, dezvoltate de artist de-a lungul mai mutor decenii.
Iar cu prima pungă plină cu astfel de galbeni, ieşiţi de sub teasc, l-aş trimite pe Marcel să o caute pe femeia de la marginea localităţii Sângeorz şi să-i mulţumească. Ea nu poate şti că, la un moment dat, a fost o verigă necesară, într-un lung lanţ trofic alcătuit din oameni, locuri şi intâmplări care au hrănit imaginaţia, inspiraţia, energiile, devenirile şi împlinirile lui Marcel Lupşe, ca om şi ca artist. Am evitat superlative absolute, pentru că, intr-o mărturisire autoreflexivă, de om aşezat, la şaizeci de ani, artistul spune că privind, senin, în urmă, trebuie să vezi, printre cele făcute, şi pe cele nefăcute, care se pot face in viitor.
Indelungul travaliu creativ al artistului Marcel Lupşe seamănă cu un pelerinaj către sine. Intrat in labirintul artei, pictorul a reuşit, cu trudă, să meşterească un propriu fir al Ariadnei, presărat, pe alocuri, cu flori şi fire de busuioace. Cu miresmele şi culorile acestor fire, aşternute pe pânzele sale, ne îmbie să il urmăm spre locurile de popas, căutând, împreună cu el, leacuri pentru boala sa fără leac: dependenţa de artă. Artistul terapeut ştie că drumul este fără întoarcere şi că efectul va fi contrar: cei intraţi cu el sau pe urmele sale, în labirint, se vor simţi, măcar pentru câteva clipe, dependenţi de artă. Până la sfârşitul lunii ianuarie, in labirint, locul de popas este aici, la Galeria Horeb. Toţi cei care am trecut, in această seară, pragul Galeriei, vom şti că vom trece şi pragul dintre ani sub semnul benefic al dependenţei de artă, iar pentru acest lucru îţi mulţumim ţie, om luminos şi vrednic, Marcel Lupşe.
Florin Gherasim, curatorul Galeriei Horeb
Recent Comments