Oberammergau, între Passionspiele şi Holtzschnizerei

Oberammergau, între Passionspiele şi Holtzschnizerei

Text și fotografii Călin Hentea

Oberammergau este un orăşel de cinci mii trei sute de suflete din munţii Bavariei, pe valea râului Ettal. Casele au pereţii pictaţi cu ample și viu colorate scene medievale sau creştine – Luftmalerei. Acestea găzduiesc fie magazine cochete, fie pensiuni turistice, din ale căror camere nu lipseşte un Crucifix din lemn deasupra patului şi o Biblie trilingvă (germană, franceză, engleză) în sertarul de la noptieră. Un decor de basm care te trimite cu gândul la basmele fraţilor Grimm. Localnicii spun că este unul din cele mai scumpe orășele din Germania, dar nu din această cauză este cunoscut în Europa. Oberammergau este locul în care începând din 1634 se joacă un spectacol al pasiunii pentru Credinţă – Passionspiele. Acesta a început să se desfășoare neabătut după marea ciumă din 1632, pe care a fost alungată – cred oberammergauezii – tocmai datorită Credinţei lor pentru Patimile lui Cristos reconstituite scenic. Totodată, Oberammergau găzduieşte, începând din 1953, o importantă şcoală NATO ale cărei cursuri de specialitate sunt urmate anual de sute şi mii de ofiţeri trimiși de armatele țărilor membre și partenere din Europa și Statele Unite.

Ceea ce îl izbește din primul moment pe orice nou venit în Oberammergau sunt zecile de magazine care oferă mii de Holtzschnizerei – sculptură de gen în lemn, pe teme catolice sau medievale, niciodată frivole. Puţini dintre turişti sau ofiţerii-cursanți pleacă din Oberammergau fără o sculptură din lemn ca amintire. Dacă este credincios va alege probabil un Crucifix sau o Madonă: dacă nu, poate opta pentru unul din multele personaje medievale, mai mare sau mai mic, ce ticsesc până la refuz vitrinele artizanilor germani. Indiferent de temă, toate sculpturile la fel ca şi frescele caselor, sunt în stil figurativ, clar şi limpede, fără însă a putea fi acuzate de Kitch și nici nu există cea mai mică urmă de vulgaritate ușor vandabilă. În schimb, aşa cum lipsesc compoziţiile abstracte, tot aşa, în magazinele din Oberammergau nudurile, aluziile erotice sau excentricităţile artistice de orice fel par a fi excluse printr-un acord tacit al breslei locale, care dovedește astfel un mare respect pentru rigoare, tradiție și credință, pe care bavarezii din Oberammergau pe care le-au transformat în renume.

Perfect și permanent curat și cochet, Oberammergau mai oferă miilor de străini care poposesc o săptămână sau două și posibilitatea de a alege între zeci de restaurante (unele chiar cu specific grill sau asiatic) excelând printr-un savuros meniu bavarez: un șnițel cât farfuria încât abia mai au loc cartofii prăjiți, o uriașă salată asortată, toate stropite cu o gustoasă bere locală și finalizate cu un ștrudel cu mere, reprezintă doar opțiunea culinară cea mai banală. Oamenii mânâncă, beau liniștiți și veseli, povestesc, uneori mai cântă-n cor, totul într-un decor rustic de bun gust și la un preț perfect rezonabil, dat fiind serviciul impecabil. Lipsesc însă din Oberammergau barurile, localurile de noapte, cazinourile, din considerente evidente dat fiind spiritul stațiunii. Deseori în timpul celor câteva săptămâni de liniște și studiu pe care le-am petrecut, ca ofițer român, la cursurile școlii NATO, m-am gândit de ce stațiunile noastre montane de pe Valea Prahovei, similare ca poziție și populație, precum Poiana Țapului, Azuga, Timiș nu pot fi la fel ca Oberammergau? De ce miile de ostentative vile private, amplasate care cum a apucat și construite de-un moft din bani storși din ”generosul” PIB al României, nu sunt legate între ele prin drumuri asfaltate și nu desfundate, de ce pensiunile lipsesc aproape cu desăvârșire, de ce sunt aproape imposibil de găsit localuri unde să poți să mănânci și să te simți bine (nu neapărat să chefuiești zgomotos) în familie sau cu prietenii?

Amplasat pe una din înălţimile din vecinătate și pe unul din multele trasee de promenadă ale stațiunii se află Grupul statuar al Crucificării, ce constituie, în mod firesc, nu doar un punct de atracţie turistică, dar şi o emblemă-simbol al locului, deoarece el reflectă deopotrivă atât Credinţa, cât şi îndeletnicirea specifică a localnicilor, sculptura. De pe placa de la baza monumentului se poate citi, în germană sau engleză, că povestea statuii a început la 25 septembrie 1871, atunci când Regele Bavariei, Ludwig al II-lea, profund impresionat de spectacolul Passionspiele prezentat de localnici, le-a promis o sculptură din marmoră. Întradevăr, lucrarea a fost inaugurată patru ani mai târziu, pe 15 octombrie 1875, sub semnătura profesorului munchenez Holbig. În acea perioadă, grupul statuar era dintre cele mai mari din lume. Vreme de trei ani, regele Ludwig a venit să se reculeagă la monument. Astăzi, turiştii sau ofițerii-cursanți vin la picioarele Crucifixului înalt de 12 metri să se plimbe, să facă o poză, să respire aer curat şi să admire panorama oraşului. Nimic mai mult.