Călin Hentea @ Viena

Viena, tot imperială, dar veselă

Din 1918 încoace, Austria nu mai este imperiu, ci doar o țară alpină, fără ieșire la mare, situată în mijlocul Europei. Dar Viena, tot imperială a rămas. Oriunde te poartă pașii, nu numai în interiorul istoricului Ring, dar și în afara lui, semnele măreției, trăiniciei, puterii și bogăției imperiale sunt evidente. Nu este vorba doar de mărturia mult prea vizitatelor palate Hofburg, Belvedere și Schonbrun, ci de acea amprentă de eternă soliditate, de eleganța sever controlată, de grațioasa aroganță, sau de binemeritata bunăstare pe care o transmit atât zidurile blocurilor de numai cinci, șase etaje, cât și expresia binevoitoare a localnicilor. Deloc ostentativ, vienezii se arată mereu suveran detașati de tentațiile vitrinelor și afișelor, dar și de forfota străzilor vechi și neclintit de curate.
Ardelean fiind, nu am scăpat de vibrația nostalgică atunci când, nu neapărat în centrul fostei capitale imperiale, am recunoscut colțuri de stradă ce semănau cu unele de prin Brașovul natal, de prin Cluj, Sibiu sau Timișoara. Cu notabila deosebire că acele clădiri seculare vieneze arată impecabil cu o seducătoare patină a timpurilor trecute, fără scorojeli, fără inscripții obscene, fără afișe aiurea, fără mirosuri animale bi și patrupede. Dar cel puțin așa am simțit că nu eram prea departe de casă și că și la noi ar fi putut să fie la fel dacă…
Și totuși Viena nu face prea mare caz de trecutul său imperial, chiar dacă Ringul este plin de monumente dedicate unor auguste personaje, notabil fiind cel dedicat împărătesei Mariei Thereza, care străjuiește solemn intrările în Kunsthistorische Museum și Naturhistorische Museum. Viena a ales drept imagine publică, drept brand de mare metropolă, doar silueta grațios-seducătoare a împărătesei Sissy și mustățile augustului său soț, Franz-Josef. Le poți vedea și cumpăra drept suvenir pe o cană, pe un magnet de frigider, pe cărți poștale, pe eșafe, tricouri, pe pixuri și cutii cu bomboane de ciocolată. Dintr-o lungă dinastie, adesea glorioasă, de împărați stăpânitori a jumătate din Europa, pare să fi rămas drept amintire spre consum turistic doar o siluetă romantică cu un păr neasemuit și o pereche de mustăți, tot unice. Noi românii am avut-o pe Regina Maria, cel puțin la fel de frumoasă, inteligentă și seducătoare, în mod sigur mai talentată, mai dăruită poporului ei și cu o viață personală și publică mult mai tumultoase și strălucitoare. O personalitate din care am fi putut face brandul nu numai al Bucureștiului (cu centrul la palatul Cotroceni), dar și al țării, având puncte de dezvoltare la castelul Bran și la Pelișor, dacă Balcicul tot a rămas în afara frontierelor. În schimb, românilor le-au fost impuse drept brand de țară, cu aroganța semidoctă tipică unei vulgarități ajunse la putere, o frunză kitsch și o incertă grădină carpatină.
Ceea ce aduce însă Viena în sufletul vizitatorilor săi de pe orice meridian este ”Sărutul” lui Gustav Klimt și, într-o măsură nemeritat mai mică, frenezia culorilor și arhitecturii lui Hundertwasser. Opera lui Klimt, mai ales în conotațiile sale senzual-decorative, este exploatată până la suprasaturație pe toată gama de suveniruri, la mare concurență cu imaginea romantic-imperială a lui Sissy. Totuși, nici o descindere la Viena nu ar fi împlinită fără măcar o scurtă vizită la Kunst Haus Wien. Acesta deoarece întreg universul pictural, arhitectonic și ambiental creat de Friedrich Hundertwasser arată lumii că vienezii știu să se joace, să fie liberi și exuberanți sau să se bucure entuziaști de natură.
Deși Viena este foarte aproape geografic și istoric de România, ne desparte totuși o întreagă civilizație, din care noi românii suntem grav deficitari la componentele de disciplină, ordine, curățenie, corectitudine, efort, onoare, austeritate, confort, eleganță, libertate. Plimbându-te și înțelegând Viena astăzi, ne putem explica multe din trecutul, dar și din prezentul nostru. Chiar și din peisajul bucureștean din Ajun de Crăciun.

Text și fotografii Călin Hentea

1 Ninge peste Viena