Fundația “Domeniul Otetelișanu”, în parteneriat cu Arts United și DanaArtGallery, un proiect susținut de Teatrul Odeon din București, anunță vernisajul expoziției „În câmp electric”. Evenimentul reunește lucrările celor zece artiști invitați în cadrul rezidenței de artă organizată, în luna septembrie, la Conacul Otetelișanu din Benești, locul în care s-a născut inventatorul stiloului, Petrache Poenaru.
Zece artiști au fost invitați să imagineze povești în casele în care desena, cândva, Constantin Lecca, în locurile în care gândea Petrache Poenaru, membru titular al Academiei Române, fondatorul colegiilor naționale din București și Craiova, pe domeniul boierilor Otetelișeni, minți luminate, deschizători de drumuri și filantropi.

Vernisaj: 14 octombrie 2014, ora 19.30
Galeria Odeon, Calea Victoriei nr 40-42, București
Expoziția va rămâne deschisă publicului în perioada 5 octombrie- 4 noiembrie 2014, după care o parte dintre lucrările realizate în cadrul acestui program vor fi incluse în Colecția Otetelișanu.

„În câmp electric”, tabăra de artă organizată de DanaartGallery și Arts United, face parte din programul de rezidențe pentru lumea artistică și industriile creative, derulat de „Fundația Domeniul Otetelișanu”. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Caran D’Ache România și al revistei WebCultura.

 

Participă artiștii:
Franz Galo, Eugen Vasile Iovan, Adrian Preda, Andreea Rus, Angela Szabo, Adriana Vasile, Dominic Petru Vîrtosu, Antoaneta Zoltan, Delia Maria Orman și Daniela Zbarcea

Foto Pascal Gravot-Haeberli

Resize of IMG_5560 Resize of IMG_5561 Resize of IMG_5564 Resize of IMG_5566 Resize of IMG_5574 Resize of IMG_5579 Resize of IMG_5587 Resize of IMG_5594 Resize of IMG_5604 Resize of IMG_5606 Resize of IMG_5608 Resize of IMG_5614 Resize of IMG_5615 Resize of IMG_5616 Resize of IMG_5620 Resize of IMG_5631 Resize of IMG_5636 Resize of IMG_5638

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.