Spectacolul Eumenidele (Orestia III) va avea loc joi, 2 octombrie 2014, ora 19.00, la Studioul de Operă al Universității de Muzică București (pe Știrbei Vodă, lângă Cișmigiu).

pentru următoarele date din Timișoara, Bușteni, Cluj, Suceava, urmăriți vizualul de mai jos.

Trilogia Orestia, singura păstrată integral din uriașa operă a lui Eschil, a cunoscut nenumărate variante scenice. În creația muzicală contemporană, Trilogia Orestia, compusă de Aurel Stroe, după textele lui Eschil, reprezintă o culme a genului liric, cvasi-necunoscută chiar publicului avizat, datorită dificultăților de tot felul pe care punerea în scenă le presupune.

După dispariția compozitorului Aurel Stroe, aclamat și prețuit mai mult în alte țări europene decât acasă (Chevalier des Arts et de Lettre, premiul Herder, etc) opera sa devine o moștenire care ne înnobilează și  față de care ne simțim datori.

Trilogia Orestia nu a fost prezentată public integral niciodată, cele trei părți fiind interpretate  în varianta de concert, la București sau Timișoara (Orestia I în 1983, Orestia II în 1978, Orestia III în 1985).

Filarmonica Banatul a montat Orestia II – Choephorele în anul 2010 – singura punere în scenă după istorica reprezentație de la Festivalul de la Avignon, în 1979, realizată de Lucian Pintilie, în prezența compozitorului.

Spectacolul cu Choephorele (Orestia II) a putut fi vizionat la Timișoara, București, Bușteni și Cluj, apoi – datorită sprijinului Institutului Cultural Roman-  la Mannheim, Bassel și Paris, bucurȃndu-se de o emoționantă primire din partea publicului consumator de muzică nouă cultă.

Cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național, în aceasta stagiune va fi prezentat publicului din Timișoara, București, Bușteni, Cluj și Suceava spectacolul cu Orestia III, Eumenidele. Opera, pusă în scenă de o echipă de remarcabili artiști tineri, are și o particularitate aparte: singurul instrumentist capabil să susțină partitura, singurul deținător al unui saxofon contrabass – instrument construit special pentru acest  interpret, prieten și colaborator apropiat  al compozitorului, este saxofonistul francez Daniel Kientzy, care în cadrul spectacolului acoperă toată partea instrumentală, cântȃnd la 4 saxofoane (chiar și simultan la 2).

eumenidele 2014