afis-flavia-lupu-copyA41Victoria Art Center vă invită la vernisajul expoziției Flaviei Lupu SUNT FIICA RĂSFĂȚATĂ A UNUI OM POLITIC ce va avea loc marți, 16 septembrie, ora 19.00.

Expoziție curatoriată de Olivia Nițiș.

Sunt fiica răsfățată a unui om politic este rezultatul unui proiect al cărui prim episod – Upper Class Supervized – a fost prezentat în luna iunie a acestui an la galeria Calina din Timișoara.

Proiectul autoreferenţial încearcă să ilustreze nu doar asumarea unui statut şi a unei/unor identităţi la graniţa dintre public şi privat pe fondul unor realităţi politice implicit accesibile, ci si procesul de asumare al unui discurs despre relaţiile de putere dintre cele două sfere în contextul transferurilor permanente şi influenţelor politicului asupra vieţii personale.

Fiica unui om politic, deputat de Constanţa, Flavia Lupu își plasează și interogează identiatea confrunată cu rupturi și tensiuni, între mediul artistic și cel politic, viață privată și publică, presiuni familiale și presiuni sociale. Expoziția este o asumare foarte tranșantă a dezbaterilor pe marginea construcțiilor identitare într-un context particular, acolo unde interesul pentru arta politică se naște prin experiență directă și prin interiorizarea unui mecanism de control social şi politic.

Atitudinea proactivă a artistei vizează întâlnirea cu propria biografie, cu narațiunile tip tabloid, cu oglinda socială și politică a lumii din care face parte cu miza citirii de către privitori a unor layere diferite care au la bază încercarea unei dificile armonizări personale, dar și expunerea unui segment politic local simptomatic. Flavia Lupu ridică cortina defilând pe o scenă  reală unde invitația la transfer nu are loc din perspectiva unei artiste care își înscenează un context după un model vizitat de nenumărate ori în mediul artistic internațional, ci din perspectiva unei artiste direct conectate la realiatea politică locală și asupra căreia această realitate se răsfrânge cu efecte dintre cele mai riscante. Filmul expozițional nu este inspirat de personaje și fapte reale, ci dezvăluie personaje și fapte reale. Curaj artistic și/sau strategie,  indiferent de receptare accesul la un asemenea material de lucru și utilizarea lui asumată și riguros controlată vizual reprezintă un moment complicat și subtil care articulează un document deloc neglijabil în contextul producției artistice contemporane.

„Cina cea de taină” este un eveniment care modifică iconografia culturală în arhitectura gândirii, o piesă care încheie parcursul autoreflexiv, fiind o paradigmă politică al cărei sens iconografic tensionează relaţia dintre gen şi putere, artificial și autentic. Un cadru concret, fără actori și cosmetizări în photoshop. Cu atât mai relevant.

17 septembrie – 04 octombrie 2014

Vernisaj: Marți, 16 septembrie 2014, 19.00
Victoria Art Center, Calea Victoriei 12C

Parteneri media: ArtClue, modernism.ro, Radio France Internationale Romania, Metropotam, Artindex, Clubul Presei Transatlantice.