wood and wool (1) wood and wool (2)Romanian Design Week și Institutul Cultural Român de la Viena prezintă expoziția Wood&Wool în cadrul Vienna Design Week 2014. Expoziţia va avea loc la sediul ICR Viena în perioada 26 septembrie – 5 octombrie și va cuprinde lucrările a 25 de designeri români. Conceptul expoziției și designul sunt semnate de arhitectul Attila Kim şi curatorul Ioana Leca.

Expoziția Wood&Wool țese o poveste despre materialele tradiționale în designul românesc contemporan, pornind de la interesul tinerilor designeri români pentru meșteșugurile tradiționale și de la alegerea deliberată a materialelor naturale pentru creațiile lor. Expoziția include și o secțiune specială dedicată obiectelor din ceramică și porțelan.

Designerii care vor fi prezenți în cadrul expoziției sunt: Alina Constantin, Adina Marin, Alexandra Constantinescu, Ana Botezatu & Tina Nodes, Arhidot Design, Atelier Brut, Bogdan Ciocodeica & Diana Roșu, Carla Szabo, Doru Dumitrescu, Dragoș Motica, Eliza Yokina – SYAA, Form&Function, Grigore Mitrea, Klara Veer, Lidia Puică, LOCAL, Mădălina Teler, Mihai Stamati, Monotremu, Oana Coarfă–Cabinet, Prototip, Ruxandra Sacalis, Valentina Vidrașcu, Woodish și WOOLS & WOLF.

Vernisajul expoziției va avea loc pe 27 septembrie, la orele 19.00 și face parte din programul oficial Vienna Design Week, unul dintre cele mai prestigioase evenimente de design din Europa.

Tot la sediul Institutului Cultural Român de la Viena va avea loc, în data de 4 octombrie, de la orele 18.00, o prezentare a expoziției și a conceptului acesteia, susținută de Ioana Leca, co-curator al proiectului.

Expoziția Wood&Wool a ajuns la cea de-a treia ediție, după cea găzduită de Institutul Cultural Român de la Stockholm în perioada 6 februarie – 8 martie 2014 și după ediția specială organizată cu ocazia Romanian Design Week 2014, care a avut loc la București, în perioada 16-25 mai.

Un proiect al The Institute, Romanian Design Week este un eveniment anual care promovează designul românesc contemporan drept instrument ce poate contribui la progresul social, economic și cultural. Este primul proiect dedicat în întregime designului românesc, care se adresează atât publicului, cât și profesioniștilor. În fiecare an, Romanian Design Week trasează o hartă a evenimentelor și spațiilor ce promovează designul.  

www.romaniandesignweek.com

facebook.com/romaniandesignweek