Semnalăm apariția unei cărți eveniment: “O ecologie a sacrului” scrisă de Marius Iosif, la Editura Tracus Arte, 2014. Lansarea cărții va avea loc la Brașov, Târgu Mureș și București în această toamnă.
Marius Iosif s-a nascut in Timisoara, in 1953. Locuieste la Sighisoara.
A absolvit Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca. Eseist, colaboreaza la reviste ca Vatra, Familia, Transilvania, Idei in dialog. Volume: Tragedie si Haiku, eseu despre devenirea sensibilitatii moderne, Petra (roman), si traducator: Zen – din spusele si versurile maestrilor. Articolul METAFIZICA FOTOGRAFIEI, publicat de Modernism.ro, cu record de cititori in 2009.
foto Lucian Muntean
Fragment din prefață:
“În cazul cărții de față, a lui Marius Iosif, O ecologie a sacrului, esența ei, redusă până la ireductibil, ar sta tocmai în fără-precedența ideii sale – a tezei și ipotezei sale de lucru – sub soarele culturii române, adică, tocmai în inauguralitatea propunerii sale despre o temă de-o vechime imemorială și cu o istorie străveche a meditației asupra ei: sacrul. Iar ea constă în afirmația motivată existențial, cum se va vedea mai jos, că sacrul autentic nu se află, realmente, nici în mituri, nici în rituri, nici în dogme, nici în tradiții, nici chiar în credințe, ci numai în experiența i-mediată, revelatoare, tăcută, a omului, de fapt, a fiecărui om, a tuturor oamenilor deschiși să-i fie locul de manifestare. Refuzând mediațiile de orice fel și fiind, de fapt, alterat și chiar ucis de ele, sacrul se manifestă și e viu realmente doar în experiența directă a indivizilor și e prin excelență revelație a Adevărului și Unului: a Adevărului Unului. Mediațiile alienează sacrul de esența sa și-l degradează până la a-l transforma în altceva decât el însuși, anume, în ceea ce tot el numește „sacru sintetic”, artificial, inautentic, și, de aceea, e nevoie de o ecologie a sacrului, care să-i redea puritatea inițială: cea, chiar, de la începuturile omenirii, când s-a revelat oamenilor ca experiență i-mediată – ca „revelație primordială”, cum sună titlul cărții lui Wilhelm Schmidt despre ea – a Unului, ca monoteism trăit, după care, odată cu căderea în istorie, s-a degradat și dizolvat în diverse politeisme și în alte mediații istorice. Pe scurt, existând de când există omul, sacrul, pentru Marius Iosif, ține de modul său de a fi, de natura sa umană, și este o experiență spirituală imemorială directă, sau, altfel spus, o – spre a folosi un concept propriu – experiență revelatoare pură, adică inițială, i-mediată, detemporalizată, non-verbală (sau, mai degrabă, subverbală, cum se exprimă el), non-narativă, genuină și gratuită, relegând orice formă de comerț cu divinitatea, de do ut des:
Prin noutatea, ba mai mult, prin eclatanta originalitate (în sens etimologic de la latinescul origo, –inis) a acestei ipoteze de lucru cu două fețe, una negativă, alta pozitivă, cum s-a putut vedea, prin coeficientul, mare, de creativitate pe care-l implică, dar și prin radicalitatea ei, prin caracterul ei provocator și, nu mai puțin, prin curajul, directețea și acuratețea cu care o pune în evidență, O ecologie a sacrului este, în cultura română și nu doar, o carte ieșită din comun și ar trebui să declanșeze, la apariție, dezbateri puternice nu numai din partea criticilor literari și literaților în genere, ci și din partea mai multor altor categorii de producători de discursuri intelectuale umaniste, precum antropologii, etnologii, sociologii, istoricii religiilor și, nu ultimii din rând, teologii și filosofii.” VIRGIL PODOABĂ –
Recent Comments