Castelul Bethlen – o bijuterie renascentista a Transilvaniei

Castelul Bethlen, Criș, jud. Mureș – amintiri din verile care au trcut

foto Lucian Muntean

În vara anului 1988 (tocmai terminasem clasa a VIII-a), într-o zi de vacanță am facut o plimbare cu bicicleta la Criș, sat aflat la 18 km, SV de Sighișoara. Împreuna cu amicul meu eram pregatiți să explorăm ruinele vechiului castel, astfel că aveam în dotare o frânghie și lanternă. Obiecte de care îmi amintesc că chiar am avut nevoie, dar ne lipsea totuși o macetă ca să străbatem pâna la ziduri. Castelul Bethlen arăta jalnic. (După naționalizarea din 1949 a fost lăsat pradă distrugerii. Tentativa de renovare din 1977  a fost abandonată). Curtea era invadată de hățișuri, scările șubrezite, acoperișul și tavanele parțial prăbușite… Cu toate că ne-a amuzat aventura de a ne târî prin pivnițe și de a ne cățăra pe ziduri, îmi amintesc că nu ne puteam explica cum de așa clădire zăcea în ruină.

După mai bine de 10 ani, la începutul anilor 2000, am mai trecut pe la Criș, unde am fost surprins sa văd că se lucra de zor la restaurare chiar dacă era sâmbăta. O pancartă semnala că lucrările se făceau sub patronajul Ministerului Culturii. Un afiș anunța un concert și o expoziție; lucrurile păreau că sunt pe făgașul cel bun. Am aflat apoi, că în 2007 castelul a fost retrocetad moștenitorilor din familia Bethlen, iar lucrările de renovare și restaurare sistate, din lipsă de fonduri.

În această vară, în 21 iunie, am fost din nou la Criș. De acestă dată nu mai aveam lanterna ci aparatul de fotografiat. Ghidul ne-a istorisit multe despre castel si familia Bethlen, dar vorbele aveau un ecou ciudat printre ruine… Așa e când lipsesc faptele.

 

  

Text – http://bethlen.ro/?lang=ro&page=about

Dacă părăsim la Daneş (Dunesdorf, Dános), spre sud, şoseaua dintre Sighişoara şi Mediaş, ajungem printre furmoase dealuri în satul Criş (Kreisch, Keresd). Satul a fost dintotdeauna cunoscut ca moşie a familiei Bethlen. Într-un document din 1305, emis de către capitlul din Alba Iulia cu prilejul ieşirii din indiviziune patrimonială, se arată că moşia şi reşedinţa au trecut în proprietatea unei ramuri a familiei, numite ulterior ramura de Criş. Datorit aşezării sale avantajoase castelul al cărui fondare se leagă de numele lui Mark Bethlen (1468) s-a păstrat nevătămat de-a lungul mai multor secole.

Castelul de la Criş este cel mai frumos exemplar al arhitecturii de locuire şi de apărare renascentiste din Transilvania, o valoare fără seamăn a patrimoniului cultural al ţării.

Clădirile şi curtinele definesc o incintă aproape pătrată.

Cea mai veche parte e donjonul cilindric cu cinci niveluri, de origine medievală. Pe faţada sa, la registrul superior, se află o friză decorativă constând dintr-un şir de basoreliefuri colorate ale unor războinici cu calpac, în mâna dreaptă purtând halebarde sau scuturi, iar mâna lor stângă este sprijinită pe mijloc. Nivelul al cincilea slujea ca punct de observaţie, cu cele opt ferestre arcuite. În peretele gros al turnului a fost practicată scara în spirală, ce făcea legătura dintre etaje. În secolele XVI.-XVII. donjonul a fost înzestrat cu ancadramente de uşi şi ferestre în stil renascentist.

În 1559 consilierul principelui, Georgius Bethlen şi soţia sa, Clara de Nagykároly au construit un corp cu plan dreptunghiular, adiacent donjonului, cu o galerie boltită. Fiul lor, Michael a continuat construirea castelului, în stil renascentist. Această aripă păstrează numeroase ancadramente sculptate de uşi şi ferestre. Atunci a fost realizată galeria (loggia) deschisă, cu arcade, pe 15 coloane masive de piatră şi scara de onoare cu balustradă, ceea ce îmblânzeşte aspectul sumbru al fortificaţiilor mai vechi. Încăperile boltite de la parterul clădirii (de sub nivelul galeriei) se foloseau pentru scopuri gospodăreşti. Încăperile cu intrarea din galerie, de asemenea boltite, erau camere de locuit. Elementele sculptate au fost realizate de un meşter şcolit probabil în Italia.

Încăperile din aripa de răsărit din faţa donjonului şi corpului cu galerie au bolţi din cărămidă la ambele niveluri, şi la capătul de miazăzi se află o scară deschisă. Dincolo de faţada dorsală a donjonului se află o curte mică respectiv zidul înalt de curtină de apus. Clădirea etajată din răsăritul incintei, împreună cu zidurile de curtină de miazăzi şi apus formează o incintă pătrată. Pe cea de-a patra latură se află intrarea principală, o porţiune de zid precum şi aripa „mai scurtă” a clădirii cu două niveluri. La parterul acesteia se află capela – una dintre cele mai frumoase spaţii ale ansamblului. Sistemul său de boltire este gotic, însă decoraţiile în stuc împodobite cu festoane şi vrejuri de vie sunt realizate în stilul renaşterii. Amvonul din piatră, sculptat, a fost ornat la fel cu motive florale (în ultimele decenii a dispărut). Elementele decorative gotice şi renascentiste se completează armonios.

Clădirea ce cuprinde intrarea principală, pe aripa de miazănoapte, provine probabil tot din secolul XVI.

În secolul XVII şpanul (prefectul) comitatului, Alexius (Elek) a întărit castelul cu bastioane înalte poligonale la colţurile incintei. Construcţiile s-au derulat între 1675 şi 1691, amintirea lor e păstrată de plăcile de piatră cu inscripţii, din care mai multe au dispărut în ultimele decenii.

Castelul se întinde pe o suprafaţă mare. Aripa etajată dintre bastioanele de colţ de pe latura răsăriteană cuprinde un şir de săli, cu o lungime totală de 50 m. Realizarea acestei aripi a fost terminată de către Farkas (Wolfgang) şi Elek (Alexius) Bethlen. Sălile reprezentative sunt deservite de către o intrare exterioară, bogat ornamentată. Diferenţele de nivel dintre sălile create pe terenul denivelat sunt compensate prin trepte interioare. Şi culoarele de apărare din reversul zidurilor de incintă sunt dezvoltate pe mai multe niveluri. Tavanele boltite au fost realizate în spiritul goticului şi al renaşterii. Unele dintre sălile reprezentative au tavane casetate şi ornamente în stuc din cea de-a doua jumnătate a secolului XVII. La zugrăvirea „palatului de aur” şi a „turnului-bastion de zi” s-a aplicat decoraţie „pictată şi inscripţionată”. La turnul-bastion de zi în registrul de deasupra frizei, între cele trei ferestre paramentul a fost decorat cu „picturi”. La cel de-al treilea nivel, pe tavanul „de curcubeu” a existat jur împrejur o friză, decorată cu motive pictate şi sculptate. La mijlocul bolţii s-a aplicat blazonul familiei, cu şarpele încoronat. Inventarul menţionează că la tavanele casetate plăcile au fost poleite. Această sală se numea „camera aurită”. Încălzirea sălilor reprezentative a fost asigurată cu sobe de teracotă, cu cahle smălţuite bogat profilate, de culoare galbenă şi verde. Mobilierul castelului era autentic. Saloanele au fost bogat mobilate, cu mobilier pictat şi şlefuit, dulapuri înzidite, tapiserii, covoare. Pe pereţii sălilor se aflau portretele membrilor familiei. Biblioteca şi arhiva se afla la primul etaj al donjonului. Farkas (Wolfgang) Bethlen, eminentul istoriograf a adus aici o tipografie, pentru editarea cărţii sale. Din cauza evenimentelor războinice fratele său, Elek Bethlen a mutat tipografia la Sighişoara, şi a tipărit acolo cartea de istorie a lui Farkas, în 1683.

În curtea cetăţii se afla o grădină cu flori, iar în jurul complexului se întindea un mare parc „englezesc”. Nu lipsea nici un „pavilion” cu plan pentagonal, cu pereţi împodobiţi cu imagini pictate.

Castelul a fost locuit până la data naţionalizării ( 3 martie 1948), toate încăperile fiind amenajate conform tradiţiei familiei, cu mobilierul stil, tapiserii, covoare, vase de porţelan, sticlă, cristal şi argint, cărţi – toate la locul lor.

În ziua naţionalizării au intrat în curte camioane mari, şi au cărat zile în şir obiectele de valoare. Au golit încăperile, au răvăşit spaţiile. Ce nu a fost dus din castel, a fost ars în curte. Începând cu această dată Sfatul Popular din Daneş gestiona complexul. Clădirile castelului se distrugeau în continuu, şi parcul la fel a fost distrus.

Organele de ocrotirea monumentelor istorice au declanşat în două rânduri (în anii dinainte de 1977 respectiv după 1990) lucrări ce vizau îmbunătăţirea stării clădirilor, însă după 1-2 ani aceste lucrări au fost întrerupte, şi minunatele ancadramente gotice şi renascentiste de piatră, sobele de teracotă, blazoanele de piatră, materialele de construcţii şi elementele noi de piatră sculptată erau furate fără orice control. Ansamblul castelului distrus oferă un spectacol deprimant Acest splendid monument al goticului şi renaşterii transilvănene s-a ruinat prin naţionalizare, reavoinţa unor persoane şi furtul elementelor de construcţie.

După procese ce au durat mai mulţ ani castelul şi parcul au fost restituite oficial în iunie 2007 ramurii ardelene a familiei Bethlen – în stare deplorabilă. Lucrările începute prin anii 1990 trebuiesc continuate, castelul trebuie să devină locuibil, ca să reintre în circuitul turismului cultural.

Deoarece cheltuielile de restaurare sunt foarte ridicate, iar posibilităţile financiare ale familiei sunt modeste, dorim să participăm la programele şi proiectele de finanţare. Cu acest scop a luat fiinţă Asociaţia „Pro Castrum Bethlen” Egyesület, care urmăreşte reabilitarea totală a ansamblului.