Curator: Prof. univ. dr. Grafician Dragoș Pătrașcu
Totul a început în 1994, când, la “Centrul Pompidou” din Paris s-a deschis o amplă expoziţie intitulată “Un Secol de Artă Erotică”. Pentru un vizitator din estul Europei, chiar artist fiind, o asemenea expoziţie a reprezentat fără îndoială un adevărat şoc vizual prin totala lipsă de prejudecăţi în abordarea unei teme importante din creaţia artiştilor moderni şi contemporani, din Europa occidentală şi din Statele Unite ale Americii; de la 1900 încoace. În anul următor, tot la Paris, la galeriile municipale de la Halles, s-a deschis expoziţia “ Suprarealismul şi dragostea”.
Alături de întreaga pleiadă a suprarealismului occidental, românul Victor Brauner ocupă un loc important în expoziţie, cu desene, pictură şi sculptură, de o incredibilă forţa de expresie. Lângă Dali şi Max Ernst, o surpriză de proporţii: Gellu Naum şi Gherasim Luca, doi importanţi poeţi suprarealişti români, prezenţi cu o serie de colaje lucrate în tandem în anii ’40 ai secolului trecut. Am văzut apoi caietele erotice ale lui Lautrec, Rodin, Matisse, Picasso, Egon Schiele, Klimt… Toate acestea s-au conjugat, şi, în mai 1996, împreună cu câtiva artişti bucureşteni, în frunte cu graficianul Marcel Chirnoagă, am deschis o primă expoziţie cu temă erotică, la Iaşi, în subsolul galeriilor Cupola. Aşa a început totul, ajungând acum la ediţia a VII –a. Anul acesta, ca de altfel şi la ediţia precedentă, am invitat de la studenţi în primul an la Academia de Artă, şi până la decani de vârstă, artişti cu un C.V. impresionant, vechi membri ai U.A.P. din România. Cred că această decizie reprezintă şi plusul ultimelor doua ediţii, dinamica lor, la noi, mergându-se în continuare, cu insistenţa comodă, mai mult pe ideea numelor deja consacrate. Iată că, în pofida ideilor preconcepute, lucrările unui venerabil artist precum Vladimir Şetran, celebru în lumea artei româneşti contemporane, stau foarte bine lângă ingenioasa lucrare a tinerei de numai 19 ani, Sabina Drinceanu, studentă în anul I la Academia de Artă din Iaşi. Tot aşa precum puternicele, expresivele desene ale cunoscutului artist Mircia Dumitrescu care coabitează perfect cu ansamblajele preţioase, ale tinerei artiste Ramona Biciuşcă. Iar exemplele pot continua….Diversitatea conceptuală şi stilistică este subliniată de nenumaratele modalităţi de expresie întâlnite în expoziţie, de la desen, gravură, pictură, sculptură, ceramică, obiecte şi până la colaj, grafică digitală, fotografie, asamblaj, instalaţie. Referindu-ne la tema salonului, putem spune că, sentimentele de iubire, senzualitatea, dragostea fizică, sexualitatea în toată complexitatea ei, reprezintă câmpurile principale de investigaţie ale erotismului în artă
“ Depinde de fiecare (artist) felul în care işi trăieşte istoria privirii, depinde de fiecare să redefinească sexualitatea, depinde de fiecare să reinventeze vertijul transgresiunii împotriva unei pornografii omniprezenţe şi a unei media condusă de trivialitate şi perversitate” spunea Georges Betaille in “L’erotisme” încă din 1957. Pornografia începe acolo unde obscenitatea ca formă facilă şi nesublimată a sexualitaţii este prezentată drept mijloc de expresie. O regăsim şi în creaţia unor artişti contemporani de renume,dar, aceasta este o altă poveste.
Curajul şi inventivitatea în abordarea temei, un anume gen de voyeurism, de libertate de a privi, uneori ironică sau autoironică, de multe ori frustă, directă, deturnarea de sensuri, glisarea de semnificaţii, figuraţie narativă, poetică, ludică, sublinierile autobiografice şi private, toate acestea au făcut din actualul salon un eveniment naţional care a început să fie aşteptat cu nerăbdare atât de studenţii şi artiştii din Iaşi cât şi de cei din ţară, solicitările pentru participare fiind tot mai numeroase.
Dragoş Pătraşcu
Curator şi organizator al Salonului “Erotica 2014”
(Dragoș Pătrașcu este grafician, profesor universitar doctor la Facultatea de Arte Vizuale și Design din Iași)
Recent Comments