Consiliul Judetean Bacau, Complexul Muzeal Iulian Antonescu Bacau, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, Muzeul de Arta Comparata Singeorz-Bai, organizează expoziţia de artă contemporană ROGVAIV III, unde expun un grup de artiştii sub patronajul Uniunii Artiştilor Plastici din România : Susana Ardelean, Mihai Chiuaru, Florin Ciubotaru, Marian Coman, Nicolae Fleissig, Bogdan Hojbotă, Ion D. Ion, Greti Miszovits, Mihai Perca, Dorel Petrehuş, Marcel Lupse, Andrei Pirogov, Corneliu Pop, Ioan Pop Prilog, Ioan Pop-Vereta, Sorin Purcaru, Miron Duca, Dany Madlen Zărnescu, Gheorghe Zărnescu. Curatorul expozitiei Maxim Dumitras, artist vizual.
Universul expoziţiei ROGVAIV III, oferă un continuum divizat prin personalităţile distincte ale artiştilor care contribuie la comunicatul vizual, dar şi o diversă raportare la fenomenul cultural în profunzime. Omul se împlineşte prin artă şi probabil, din această cauză, istoria omenirii a lăsat urme în special prin artele vizuale. Fără cuvinte rostite, fără fraze alambicate, artele plastice se fac înţelese fără traducere pentru orice fiinţă umană. Facem aceste precizări ca să subliniem, caracterul relativ al cuvântului, în relaţia lui cu opera de artă şi să declarăm deschis dialogul artistic cu toate simultaneităţile sale.
Expozitia este deschisa la Galeria Alfa Bacau,in perioada Aprilie – Mai 2014.
foto Maxim Dumitras
Recent Comments