Arta si sacralitate @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti Arta si sacralitate @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti (1) Arta si sacralitate @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti (2) Arta si sacralitate @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti (3) Arta si sacralitate @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti (4) Arta si sacralitate @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti (5) Arta si sacralitate @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti (6) Arta si sacralitate @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti (7) Arta si sacralitate @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti (8) Arta si sacralitate @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti (9) Arta si sacralitate @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti (10) Arta si sacralitate @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti (11) Arta si sacralitate @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti (12) Arta si sacralitate @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti (13) Arta si sacralitate @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti (14) Arta si sacralitate @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti (15) Arta si sacralitate @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti (16) Arta si sacralitate @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti (17) Arta si sacralitate @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti (18) Arta si sacralitate @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti (19) Arta si sacralitate @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti (20) Arta si sacralitate @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti (21) Arta si sacralitate @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti (22) Arta si sacralitate @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti (23)Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, în colaborare cu Consiliul Judeţean Vrancea, Centrul Cultural Vrancea şi Filiala U.A.P. Vrancea, vă invită joi, 13 martie 2014, ora 17.00, la vernisajul Expoziţiei „Artă şi sacralitate” ce se va desfăşura în Sala „Gheorghe Focşa”, din Bvd. Kiseleff nr.28-30.

Expun artiştii: Ilie Boca, Mihai Chiuaru, Onisim Colta, Dana Constantin, Şerbana Dragoescu, Suzana Fântânaru, Marin Gherasim, Alexandru Grosu, Doina Mihăilescu, Liviu Mocan, Liviu Nedelcu, Silviu Oravitzan, Aurel Vlad, Dany Zărnescu, Gheorghe Zărnescu, Victoria Zidaru.

Alexandra Titu, cercetător la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române, în prezent profesor la Facultatea de Arte a Universităţii de Vest Timişoara şiFacultatea de litere a Universităţii Bucureşti şi Constantin Prut, critic și istoric de artă român, profesor la Facultatea de Arte a Universității de Vest din Timișoara, vor introduce publicul vizitator în atmosfera propice înţelegerii operelor de artă prezentate în expoziţie.

Conf. Univ. Dr. Paula Popoiu,Manager

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 13 martie – 27 aprilie 2014, între orele 9.00 – 17.00, de miercuri până duminică.

Mai multe informaţii: 021 317 91 03 / int. 178, 186

 

A fi în prezentul sacrului/a fi în actualitate

În memoria Şerbanei Drăgoescu

Această expoziţie este dedicată memoriei Şerbanei Drăgoescu, prezentă în multe dintre manifestările culturale organizate la Galeria de Arte din Focşani şi în colecţia galeriei, cu câteva lucrări donate în timpul vieţii. Ea a încetat din viaţă în iunie 2013.

Şerbana Drăgoescu este una dintre cele mai originale şi complexe personalităţi ale artei româneşti contemporane. Nu voi vorbi despre ea la trecut pemtru că arta şi cultura în ansamblul ei este un prezent continuu, o infinită memorie în act. Creaţia sa acoperă un larg areal de experienţe stilistice şi de comportamente artistice, coerente la nivelul relaţiei dintre câmpul – determinant al semnificaţiei, al anvergurii culturale, hrănite de pasiunea pentru literatură, muzică, filozofie, simbologie, şi prin inventivitatea nelimitată de prejudecăţi estetice pentru inovaţie. S-a afirmat prin interpretări surprinzătoare şi prin practica de o tehnicitate desăvârşită în Tapiserie, dar a creat ambienturi, instalaţii, un impresionant ciclu de cărţi obiect, de obiecte şi a fost în ultimul deceniu cucerită de pictură. A figurat într-unele dintre cele mai prestigioase expoziţii internaţionale şi în mari expoziţii de concept sau de gen.

A fost o prietenă exigentă şi cu mare disponibilitate sufletească. Ultimul ei gest al vieţii ei a fost donarea casei din Floreasca şi a colecţiei de lucrări de artă Muzeului Naţional de Artă şi ca ateliere bursă pentru tineri artişti.

Condiţia temporală a sacrului este eternitatea, nu ca o imuabilă excludere a timpului ca dinamism al schimbării, al transformării şi nu ca opacitate faţă de istorie (pe care le conţine), ci ca prezent continuu, ca infinitate de actualităţi efemere, dependente de contexte ca instanţe temporale definitoriu limitate, secvenţiale, operând simultan sau/şi succesiv, generate de seturi de semnificaţii coerente, dar fulgurant  legitimante, şi dobândind accesul la sens în perspectiva unei totalităţi pentru care coerenţa semnificaţiilor provizorii şi de detaliu sunt irelevante. Sensul istoric, sensul cotidian, sensurile nuanţate de subtil-gradatele forme de trecut de la cea în care predicaţia a devenit realitate substantivizată la acţiunea recent încheiată şi încă la limita actualităţii şi de formele de viitor aparţin timpului profan. Timpul prezent leagă inextricabil detaliul evenimenţial, existenţial, şi absolutul inepuizabil al timpului sacru. Prezentul absolut al sacrului şi prezentul infinitezimal şi concret al fiinţării sunt convertibile spaţial, fie ca imuabilă stabilitate, fie ca expresie a unei concreteţi dramatic frumoase, dramatic descriptive, ironice sau absurde, provoocatoare sau doar dramatic dinamice. Stilul cultural/artistic în care se realizează spaţializarea, al complexului metaforic, defineşte calitatea temporalităţii de referinţă, aspiraţia şi direcţia mişcării  unei societăţi. Geometrizările severe, dominantele raporturilor de orizontale şi verticale, impun mai profund decât narativizarea localizantă a unui discurs textual sau imagistic realist sau simbolic sensul profund  al unui timp sacru ce înglobează elementele timpului profan a căror aspiraţie spre condiţia salvării o propun.

Această tensiune a aspiraţiei spre eternitatea memoriei infinite care livrează unei eternităţi dincolo de forme-nume-situaţii şi secvenţe ca detalii ale manifestării  o regăsim în imaginea Coloanei-pomelnic prin care Marin Gherasim introduce în acvtualitatea atemporală numele unor strămoşi a căror identitate depăşeşte limita strictei genealogii de familie, în structura piramidală căreia Onisim Colta îi subsumează sinecdotic elemente simbol ale spaţiului liturgic – cărţile sfinte, clopotul, sau în schematica reprezentare antropomorfă proiectată de Silviu Orăviţan într-un discurs formal decorativ-simbolic.

Centrarea imaginii printr-un semn hieratic, ce înghiaţă dinamismul circular, din compoziţia Victoriei Zidaru, cu Heruvim, urrmăreşşte aceeaşi relaţie temporală. Forma ovoidală în care Gheorghe Zărnescu condensează timpul lumii ca latenţă şi precedenţă a declanşării  în deveniri funcţionează în acest sens al meditaţiei despre pretemporalitate cu  forţă sintetizantă dar deschisă printr-o manevră plastică aporiei şi sentimentului vulnerabilităţii la distrugere. Strategiile prin care sensul aspiraţiei spre condiţia sacralizării se formulează în problematizanta desfăşurare a timpului profan privilegiază între nivelele retorice fie soluţiile preponderent tehnice, picturale/plastice, intretâind elementele figurative într-un spaţiu şi într-o substanţialitate agitate de imperioase mişcări subiective, de factură expresionistă, fie desfăşoară o narativitate nuanţată de contradicţii, de metafore uneori ambigui, în majoritatea cazurilor dramatice. Dinamica gestului care antrenează spaţiul contextual al apariţiei imaginii Cristului răstignirii, schiţate în şi transparând prin dramatismul gestual al materialităţii istorice reprezentat de Liviu Nedelcu sau spaţiul substanţializat şi agitat al Heruvimului (cu un chip uman în viziunea răsăriteană calofilă) din pictura Doinei Mihăilescu impun condiţia temporală fluidă a imersiunii unei sacralităţi emblematice într-o actualitate inepuizabil refăcută. Aceeaşi materialitate determinantă pentru imaginea unei realităţi teluric-dramatice, care refuză limitările formale conferă informalului sensul unei aspiraţii paradisiace, în pictura lui Danny Zărnescu.

Naraţia intersectărilor dintre calităţile diferite ale timpului profan, sacralizat prin ritul păgân şi sublimat prin esenţializare angelică, pune în mişcare complexele scenarii ale sărbătorii din pictura vitalist expresionistă a lui Ilie Boca. Semnul antropomorf, corporalitatea ca substanţialitate, dar mai ales ca spaţialitate, oferă, firesc, cel mai complex areal de explorare, de sugestii situaţionale. De la câmpul/pădurea de siluete antropomorfe, umplând spaţiul ca o infinită colonadă din lucrarea Suzanei Fântânariu, la sinecdoticele reprezentări ale mâinii (mâinilor) din pictura Danei Constantin, devenită obiect în experimentul de transpunere dintr-un regim suprarealist (mâna de manechin) la o nuanţă arheologic arhaizantă al lui Mihai Chiuaru, şi la simbolismul paradoxal, cumulativ al mâinii tentaţiei şi ispăşirii, evocatăă de Liviu Mocan, pluralitatea de semnificaţii ale acestui fragment este semnalată printre temele majore ale discursului narativizării condiţiei sacre.

Sentimentul senin al participării la sacralitate a omului eliberat  din profan se confruntă permanent cu sentimentul acutizat de o actualitate neliniştitoare, tracasată de conştiinţa provizoratului şi relativităţii tuturor valorilor, de suspiciuni faţă de orice aluzie la absolut, de insatisfacţii existenţiale, de o percepere tensionată şi tragică a accederii la condiţia sacră. Imaginea cristică, imaginea Dumnezeului-om al răstignirii apare uneori, ca în sculptura lui Alexandru Grosu, amputată, mutilată, depeizată de acea integritate inaccesibilă distrugerii sub timpul lumii. La fel de dramatică apare problematizarea opţiunii fiinţei simplu umane în faţa asumării condiţiei impuse de asumarea unui rol superior simbolizate de vesmântul ce îl asimilează condiţiei tragice, sacrificiale, ca în scenariul sculpturii lui Aurel Vlad. Coincidenţa dintre timpul istoric şi timpul sacru ca actualitate permanentizată a momentului de maximă tensiune între traseul ascensional şi descendent se întâlnesc mediate prin moartea ca acces la condiţia infernală în gestul divin eliberator  şi condiţie a învierii şi înălţării ca indicare a Căii, spre viaţa eternă pentru omul salvat şi resacralizat – momentul Crucificării. Coroana expiator regală realizată de Şerbana Drăgoescu din metal şi sârmă ghimpată asimilează accesoriul simbolic al răstignirii ca înălţare şi apoteoză în contextul dur şi înstrăinat al contemporaneităţii.   Strategiile acumulării de sensuri în jocul strâns dintre sarcina referenţială, câmpul complex de conotaţii explicite şi aluzive şi soluţiile de limbaj susţin diversitatea problematică şi varietatea soluţiilor formale dezvoltate de artiştii ce frecventează acelaşi teritoriu problematiic, aceeaşi realitate a unei actualizări a legitim conservatoarei tradiţii a discursului sacrralizant.

Alexandra Titu