Dan Ştefan Minea, Csaba Fazakas şi László Botár @ Sala de expoziţii „Constantin Brâncuşi” de la Palatul Parlamentului, București

Dan Ştefan Minea, Csaba Fazakas şi László Botár

la Sala de expoziţii „Constantin Brâncuşi” de la Palatul Parlamentului,

4 – 31 martie 2014

Asocierea celor 3 plasticieni : Dan Ştefan Minea, Csaba Fazakas şi László Botár în spaţiul expoziţional de la Palatul Parlamentului are o însemnătate care depăşeşte sentimentul de prietenie existent între aceşti artişti. Căutările lor în zona expresiei plastice de tip gestual îi aduc împreună pe simeze. Deşi discursurile lor sunt diferite, cei 3 au ţinut cont de vecinătăţi şi de un posibil şi de fapt inevitabil traseu vizual prin spaţiul Sălii „Constantin Brâncuşi”.

Cei trei artişti gestuali expozanţi la Palatul Parlamentului recurg la interioritate pentru a găsi subiectul picturii. Îşi sondează interioritatea şi o exhibă.

Dan Ştefan Minea găseşte şi susţine expoziţional, drama şi frumuseţea trăirii fiecărei clipe. Artistul a descoperit că forma echilibrată a unui pătrat de circa 25 de cm poate juca rolul unei secunde din viaţa sa. Pătratul de dimensiuni mici devine astfel modulul care se regăseşte în toate construcţiile gândite de pictor. Mai restrânse sau mai ample, panourile sale compuse din alăturarea multor pătrate sunt secvenţe temporale obositoare căci reiau într-o formulă picturală gestuală, repetitivă ca formă (pătratul) dar diferită prin conţinutul cromatic, trăirile pictorului. Întreaga instalaţie astfel dezvoltată poate fi receptată ca o devoalare a haosului existenţial. Fiecare pânză de mici dimensiuni are o muzicalitate aparte, unică prin cromatică şi prin formele cuprinse în interiorul ei. Împreună însă, cele câteva sute de pânze ale lui Dan Ştefan Minea care fac obiectul demersului de cercetare din ultima vreme al plasticianului, nu fac decât să ne creeze un disconfort voit. Parcursul expoziţional oferă însă în accepţia pictorului şi momente de linişte pe care chiar viaţa de zi cu zi exprimată de artist în această impozantă construcţie expoziţională le are din fericire. Prin urmare, vedem şi picturi care nu au fost angrenate în arhitecturi monumentale şi tocmai acestea au capacitatea de a conferi expoziţiei acel respiro de înţelegere şi receptare a ideii artistice: că există momente de fericire în viaţă.

Discursul lui Dan Ştefan Minea în spaţiul expoziţional este unul în principal bidimensional, prin ideea repetitivă a panorilor. Prin ridicarea însă a unui Turn Babel căruia i se atribuie în plus prin oglinzile pavimentare utilizate sugestia de tunel,  haosul reprezentat de artist capătă proporţii uluitoare. În spaţiul sălii se semnalează astfel o spărtură care îngroaşă disconfortul creat de panourile verticale de pe simeze. Acestei „construcţii” cu semnificaţie angoasantă i se adaugă „ecranele” la care apelează pictorul în ritmarea spaţiului dar şi în diversitatea formelor de expunere a ideii. Ca într-un labirint, privitorului i se propune un traseu printre ecrane cu informaţie prestabilită. Toate „arhitecturile” artistului Dan Ştefan Minea vorbesc despre universul în care trăim şi trădează confuzia vieţii noastre, neaşezarea stării sufleteşti într-o matcă.

Demersul lui Csaba Fazakas se înrudeşte prin cercetare şi tehnologie cu gravura, artistul lucrând cu adânciri şi convexităţi, în spaţiul picturii pe suport bidimensional. Părţile adâncite sau dimpotrivă, proeminenţele sunt atent controlate în spaţiul compoziţional, micile retrageri în materia picturii ori adaosurile delicate fiind susţinute de culoarea care întăreşte discursul volumetric. Negrul predominant scoate cu fineţe la iveală griurile puţin colorate, acestea putând fi citite cu suavitate prin transparenţele vizibile în săpăturile sau suprapunerile lui Csaba Fazakas. În plus, temele propuse întăresc ideea tratării suprafeţelor de către artist, într-o cheie de tip arheologic. Spaţiul creat în sala de expoziţie trimite cu gândul la un relicvariu. Biologicul este cu discreţie sugerat, radiografia anatomiilor de îngeri fiind reprezentarea cea mai figurativă  din suita de lucrări propusă privitorilor de Csaba Fazakas.

La László Botár surprinde coerenţa emoţiilor trăite exprimate însă, gestual. Intensitatea lor este lizibilă prin prisma semnelor grafice şi cromatice care se îmbogăţesc reciproc prin alăturare, suprapunere, prin transparenţe şi opacităţi. În ciuda expunerii făţişe a gestualismului ca marcă a autorului –este de remarcat disciplina diverselor tipuri de construcţie compoziţională aplicate de artist. Astfel, se amplifică parcursul unei diagonale sau a unei linii transversale ori se accentuează un element central prin abundenţa unor detalii grafice. Chiar şi recunoaşterea unui element zoomorf  sau din spectrul umanului îndreaptă atenţia nu atât asupra unui figurativ care nu îl caracterizează în sine pe artist cât asupra „cuminţeniei” pe care o propune pictorul imprevizibilului gestual. În aceeaşi idee a gestualismului „îmblânzit” al artistului trebuie să înţelegem şi construcţia frizei, alcătuire esenţială în expunerea lui László Botár de la Palatul Parlamentului care astfel, îşi prezintă gestualismul într-o lungă compoziţie prin care contestă câmpul limitat al picturii pe pânză.

Dr. Roxana Păsculescu
istoric şi critic de artă