Ioana TAMAŞ | Politici culturale – 18 Decembrie 2013 / Dilema veche
Piața de artă din România. Artistul – interviu cu Florica PREVENDA
…
Voi începe o serie de articole despre piața de artă contemporană din România cu Florica Prevenda – perspectiva artistului. Tocmai pentru că a trăit din arta sa, pentru că s-a adaptat dinamicii unei piețe deja formate în afara țării, pentru că are viziunea scenei artistice din 1984 pînă în prezent și pentru că răspunde cu o franchețe și o detașare care îi validează deschiderea unei cariere construite de ambele părți ale Atlanticului.
De ce ați preferat și preferați să creați în țară și să vindeți în străinătate?
Creez în țară pentru că, în realitate, nu mi-am propus niciodată să plec de aici. Am o structură interioară care mă leagă foarte mult de locul în care m-am născut, de părinți, de familie, de atelierul de lucru ș.a.m.d. În plus, niciodată nu am putut crea în afară, nu m-am putut pune în starea de creație. Motiv pentru care am rămas în țară, mi-am gîndit proiectele expoziționale aici și am căutat contactele profesionale în Occident, în permanență, acolo unde știam că există o expunere mai mare, o piață de artă și promovarea de care e nevoie. Deși am un Green Card, locuiesc în România, realmente din convingeri afective.
Aveți unul dintre cele mai bune website-uri personale, ca artist, din România. Și este numai în engleză. De ce?
Pentru că m-am adresat mai mult străinătății și m-am manifestat mai mult în afara României. Iar site-ul l-am creat la New York. Dar și pentru că trăim într-o epocă a globalizării, românii au calitatea de a vorbi multe limbi și nu cred că mai e nevoie să încarc prezentarea cu o versiune în limba română. Iar, dacă stau să mă gîndesc și mai bine, artistul este oricum un personaj care se adresează lumii întregi. Bach nu este numai pentru Germania. Așa că am rămas la universala engleză.
Cînd, unde și de ce s-au vîndut cel mai bine lucrările dumneavoastră?
O perioadă propice pentru artă simt că a fost în jurul anilor 2000. În perioada aceea m-am întîlnit și în Europa, și în America cu o deschidere foarte mare, cu un optimism teribil. Iar arta, cu cît era mai îndrăzneață, cu atît era mai ademenitoare pentru iubitorii de artă. Am vîndut bine atunci, am plasat lucrări în colecții și am fost apreciată. A coincis, de altfel, cu prima mea ieșire, în 1999.
Din 2001, anul evenimentelor de la New York, am simțit că optimismul și încrederea au început să se diminueze, iar asta s-a resimțit și în achiziția de artă, în starea psihologică a celor care investesc în artă, cel puțin în ceea ce mă privește. Oamenii bogați, pentru că ei cumpără în general – pînă la urmă, arta este un produs de lux, scump, nu este ca și cum ai cumpăra un pulover –, au preferat să stea în expectativă, să-și păstreze banii. Cu toate acestea, am vîndut și în 1999, și în 2001, și în 2004, cînd am avut următoarea expoziție.
Asta mi-a permis, de fapt, să supraviețuiesc în România, unde nu am avut, sau am avut numai într-o foarte mică măsură sprijin din partea instituțiilor culturale. Mi-a fost greu să îmi găsesc colaboratori aici. Toate expozițiile pe care le-am făcut în țară au fost făcute cu bani personali – ca un fel de atitudine care se perpetuează la noi.
Dacă ar fi să faceți un raport între cît ați vîndut în străinătate, în Europa și America, și cît ați vîndut în țară, unde v-ați situa?
Cititi articolul integral aici
Ioana Tamaș este doctor în teatru – titlu obținut în 2013 cu o lucrare despre politicile culturale în teatrul din spațiul central și est-european –, cofondatoare a Asociației MetruCub – resurse pentru cultură (www.m3culture.ro) și antreprenor cultural.
Recent Comments