Sub motto-ul „Experimentează galeria din autobuz!”, compania ANZI SOFT în colaborare cu revista online de fotografie FOTO4all lansează miercuri, 4 decembrie 2013, site-ul www.simezeperoti.ro .

„Simeze pe Roţi” este un proiect ANZI SOFT, realizat în colaborare cu FOTO4all.ro, care generează spaţiu de expunere pentru promovarea fotografiei și a pasionaților de fotografie, precum și a diferitelor servicii fotografice și a tot ceea ce are legătură directă cu domeniul, pe monitoarele plasate în interiorul autobuzelor din București, pe o flotă de 500 de mașini ale RATB.

poster luna DEC_v2

Misiunea lor? Să aducă fotografia mai aproape de oameni, prin accesul la un spațiu virtual de expunere. Acest lucru se va putea face prin două modalități: pe de-o parte înscrierea în concursul „Simeze pe roți”, al cărui regulament detaliat îl găsiți pe site-ul www.simezeperoti.ro . Sau, în cazul în care nu se dorește înscrierea în concurs, fotografii și pasionații de fotografie pot opta pentru plata serviciilor de producție și  difuzare a unui clip de promovare ce va conține fotografiile expozantului, clip ce va rula în autobuzele din București.

 

 

„Ideea proiectului cultural „Simeze pe Roți” s-a născut din constatarea faptului că nu există multe spații expoziționale accesibile pasionaților de fotografie mai puțin cunoscuți. ANZI SOFT a decis astfel să aducă în fața celor aproape 1 milion de călători care folosesc zilnic autobuzele RATB fotografii realizate de pasionații de fotografie, din România și nu numai.

Ne bucurăm că după mai bine de 22 de ani de activitate, firma ANZI SOFT are posibilitatea ca prin acest proiect să răsplătească comunitatea locală.

Proiectul „Simeze pe Roți” este un proiect cultural deschis tuturor pasionaților de fotografie, atât amatori cât și profesioniști, care doresc să își expună imaginile în fața unui public numeros.” (Andrei Zincenco, Director General ANZI SOFT)

 

„ De-a lungul timpului, a existat și la noi o experimentare de noi spații expoziționale în diverse locuri-la metrou,pe ecrane în magazine, fotografii sprijinite de bănci în spații publice, prinse de copaci în parc, proiectate  noaptea pe clădiri și o mulțime de alte idei creative. „Simeze pe Roți” se înscrie în seria spațiilor neconvenționale care pun privitorul față în față cu fotografia și este o inițiativă mai mult decât binevenită pe scena expozițională bucureșteană.

Pentru că nu trebuie să ne lipsească imaginația de a găsi alternative.” (Cristina Țintă, Redactor șef FOTO4all)

 

 

Concursul „Simeze pe roți” se va desfășura exclusiv online – pe site-ul www.simezeperoti.ro, va fi jurizat și se va desfășura lunar, timp de un an, tema concursului variând de la lună la lună.

Tema lunii decembrie este fotografia urbană iar partenerul principal al proiectului este F64 Studio, marele premiu constând într-un smartphone Utok D400 dual SIM, cu ecran de 4 inch, un procesor dual core MTK la 1.3 GHz și memorie RAM de 512MB. Telefonul are GPS și folosește sistemul de operare Android 4.2.

Componența și identitatea membrilor juriului vor fi precizate lunar, în regulamentul de concurs.

Pagina de Facebook a proiectului și concursului: https://www.facebook.com/simezeperoti

 

Despre inițiatorii proiectului

ANZI SOFT, companie ce are capital integral românesc și-a început activitatea în 1991, prin dezvoltarea și livrarea către magazine a primelor soluții informatice dedicate activității de comerț cu amănuntul. În 1999, odată cu schimbarea legislației  fiscale, Anzisoft a devenit primul producător român de module fiscale omologat de Ministerul Finanțelor Publice, prin dezvoltarea unui modul fiscal propriu, adaptat legislației fiscale în vigoare. Prezența activă și neîntreruptă pe piața din România, clienții prestigioși și echipa în creștere, sunt garanția faptului că Anzi Soft va continua să ofere soluții fiscale cu un raport preț/performanță optim și servicii profesionale de cea mai înaltă calitate, fiind un partener de încredere pe termen lung.

www.anzisoft.ro

FOTO4all.ro este o revista de fotografie online, în format PDF, care ofera conținut viu, proiecte fotografice creative, prezentări de portofolii naționale și internaționale, sfaturi fotografice  și abordari unice asupra mediului fotografic. La inceputul anului 2013 FOTO4all a intrat și pe piața ebook-urilor de fotografie, lansând de asemenea și prima revistă de fotografie din România în format interactiv pentru i-pad.  Totodată, FOTO4all s-a implicat în mod activ de-a lungul vremii într-o serie de evenimente și acțiuni legate de fotografie, de la workshop-uri, expoziții și concursuri, la lansări de carte, festivaluri de fotografie sau chiar acțiuni de responsabilitate socială.

www.foto4all.ro

Partener principal în luna decembrie

F64 Studio, fondat in anul 2001 din pasiunea pentru imagine, este brandul romanesc care aduce cel mai variat echipament foto-video aproape de clientii din toata tara, construind cu daruire o comunitate a iubitorilor de frumos.  De asemenea, detine cel mai mare magazin de echipamente foto-video si accesorii din Sud-Estul Europei; un concept store de 1300 mp amplasat in Bucuresti care expune zilnic aparate foto compacte, mirorrless si DSLR de ultima generatie, punand totodata la dispozitia clientilor o sala expozitionala, consultanta profesionala privind achizitionarea si utilizarea echipamentului, dar si o cafenea moderna – un loc de joaca si socializare pentru pasionatii de fotografie si prietenii F64.

www.f64.ro

 

Parteneri media: Modernism, Radio România Cultural, Foto4all, ClubulFoto, F64 blog, Blogdefotografie, ComunitateFoto, PHOTOLIFE, Grupul Filos, Asociația „Bucureștiul meu drag”, Photosharp, Revista de povestiri, Danaart Gallery, Fotoindex

 

Contact:

ANZI SOFT

Ana-Maria Assfoura

Marketing Manager

[email protected]

 

FOTO4all

Cristina Țintă

Redactor șef

[email protected]

0723533091

 

 

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.