Vali-Soare-expo-micDEJA VU

Expoziție personală Valentin Soare la ART HUB

Ne face o deosebită plăcere să anunțăm prima expoziție de sculptură organizată la galeria de artă contemporană ART HUB. Marți, 15 octombrie, de la ora 19:00, vă invităm la vernisajul expoziției DEJA VU a artistului Valentin Soare, curatoriată de Nona Șerbănescu. Expoziția poate fi vizitată până pe 8 noiembrie, de luni până vineri, între orele 12:00 și 18:00 sau cu programare telefonică/prin e-mail.

Expoziția de la ART HUB propune un ciclu de lucrări surprinzătoare – neașteptate. Geometria ”deja vu” e acel loc comun bi/pluri dimensional la care nu te-ai aștepta deși pare, și este, cel mai la îndemână. Tânărul sculptor s-a jucat cu formele arhetipale și cu volumele derivate – cerc, pătrat, triunghi, respectiv sferă, cub, piramidă, alăturându-le și re/deconstruindu-le plecând de la starea lor perfectă, abstract-matematică și continuând pe un drum al umanizării lor treptate prin îndulcirea muchiilor, înglobarea naturală a intersecțiilor dintre volume.

Dincolo de compoziția plastică, demersul ludic afectează și concepte general acceptate cu care vehiculăm în artă. Soare inversează planul cu volumetricul, încurcă ronde bosse-ul cu baso, alto și (hiper)alto relieful, urcă volumul pe perete în ceea ce el numește ”sculptura de șevalet”.

Încă din perioada liceului, Valentin Soare participă la expoziții, concursuri și tabere de sculptură – această rutină rămânând constantă și în timpul anilor de facultate și după absolvirea masteratului în cadrul Universității Naționale de Arte din București.

Lucrările sale de mari dimensiuni au putut fi vizionate în acest an și in spațiul public în Piața Presei Libere (”Steaua are Nume”, în cadrul Proiect 1990) și în grădina librăriei Bastilia (“Degetul lui Dumnezeu”)

Vocația sa pentru sculptură este susținută și de implicarea și dedicarea cu care artistul își configurează lucrările, de cunoașterea admirativă a particularităților fiecărui tip de material, de capacitatea de a le pune în valoare prin asocierea acestora cu anumite teme sau tipuri de figurație.

Facebook event: http://www.facebook.com/events/471536112943548

Galeria de artă contemporană ART HUB este un proiect marca Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane. Programul curatorial al galeriei este conceput pentru a promova artiștii în ascensiune, experimentul și schimbului cultural. Totodată, ART HUB își propune să fie un centru pentru dezbatere și interacțiune, un cadru activ pentru comunitatea din jurul fenomenului artistic românesc contemporan.