O zi la Cordoba – 15 mai 2013

fotoreportaj Lucian Muntean

Cordoba păstrează într-o îmbinare originală moștenirea sa istorică. Clima mediteraneană cu o vegetație exotică, cu palmieri și citrici, îi sporesc farmecul. Se mai găsesc și în prezent vestigii din perioada romană si vizigotă. Poate ce-a mai elocventă este însă influența arabă din perioada 716 – 1236. Cordoba a fost capitala emiratului independent Arab Musulman al-Andalus, devenind mai târziu califat. Aceasta a fost cea mai înfloritoare perioadă a orașului. De atunci datează Marea Moschee, care ulterior a fost transformată în catedrală catolică. Astfel, Moscheea-Catedrală din Cordoba te uluiește cu îmbinarea elementelor a două culturi diferite – cea arabă și cea occidentală. Aceasta, împreună cu vechiul centru, fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.

Străzile din vechea Medina și din cartierul evreiesc, păstrează specificul de labirint, cu superbe clădiri, care au curți interioare, tipic arăbești. Răcoroase și împodobite cu numeroase flori, aceste curți te îmbie să treci printre coloane și porți, pentru a le descoperii farmecul. Mici ateliere, muzee, magazine și restaurante cu terase sunt la tot pasul. Tentația e să zăbovești în fiecare, să te rătacești efectiv pe acele străduțe.