Sfântu Gheorghe intră în atenția liderului pieței de artă din România. Casa de licitații Artmark invită personalitățile locale, presa și iubitorii de artă la un eveniment cultural unic, Expoziţia de Vechi Maeștri ai Artei Românești, joi, 9 mai, la Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe.

50 de capodopere semnate de cei mai valoroși artiști români așteaptă să fie admirate joi, 9 mai, orele 10:00 – 21:00, la Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe. Vernisajul de presă are loc miercuri, 8 mai 2013, ora 12:00, la Centrul de Cultură Arcuș.

Nicolae Grigorescu, Intoarcerea de la targ

Ioan Andreescu, Ulcica cu flori de camp

Stefan Luchian, Vas cu garoafe

Expoziția prezintă în premieră capodopere semnate de cei mai apreciați pictori români pe piața de artă. Cele mai valoroase tablouri expuse la Sfântu Gheorghe sunt semnate de Ioan Andreescu („Oală cu flori de câmp”, valoare estimativă 100.000 – 200.000 de euro), Nicolae Grigorescu („Întoarcerea de la târg”, valoare estimativă: 100.000 – 200.000 de euro), Theodor Pallady („Natură moartă cu narghilea și gutui”, valoare estimativă: 60.000 – 80.000 de euro) și Ștefan Luchian („Vas cu garoafe”, valoare estimativă: 40.000 – 60.000 de euro).

Partenerii evenimentului sunt: Consiliul Județean Covasna, Prefectura Covasna, Centrul de Cultură Arcuș, Muzeul Național Secuiesc.

Operele expuse vor figura ulterior în luna mai într-o sesiune de licitații a casei Artmark la București, în zilele de 14 și 15 mai, după cum urmează: Licitația de Orientalism & Licitația de Bijuterii și Ceasuri de Colecție – marți, 14 mai, ora 19:30, Casa Doina, respectiv Licitația Vechi Maeștri ai Artei Românești (inclusiv o secvenţă din colecţia compozitorului Aurel Stroe) & Licitația de Opere în Argint – miercuri, 15 mai, Athénée Palace Hilton.

Pentru informaţii şi confirmări: [email protected]; +40 756 066 302.

 

Despre Artmark

Artmark este o casă de licitaţii de artă înfiinţată în 2008 care selectează, evaluează şi pune în circuitul pieţei de artă opere cu autenticitate garantată, susţinând în paralel activitatea Centrului Cultural ArtSociety, care organizează expoziţii de artă de anvergură naţională.

În cei cinci ani de existenţă, Artmark a organizat aproape 100 de licitaţii de artă, care au pus în vânzare peste 10.000 de opere de artă şi obiecte de colecţie. Vânzările publice (prin licitaţii de artă) ale Artmark au crescut de la 10,7 milioane de euro în 2011 la 11,9 milioane de euro în 2011 – într-o piaţă a licitațiilor de artă care a crescut de la aproximativ 13,7 milioane euro în 2011 la aprox. 14,6 milioane euro în 2012.

Oferind oportunităţi de investiţie numai în opere de calitate muzeală, Artmark se implică activ şi în conservarea şi perpetuarea moştenirii culturale. Începând cu 2010, datorită iniţiativei susţinute de Artmark a unor colecţionari, mai multe capodopere ale artei româneşti vândute prin licitaţie au fost oferite expunerii publice în muzee naţionale de artă din ţară și străinătate (Muzeul Național Brukenthal, Muzeul de Artă Constanța, Muzeul de Artă Ploiești, Muzeul Național de Artă al Republicii Moldova, Muzeul de Artă Brașov etc.). Totodată sediul Artmark găzduiește, cu începere din 2011, în regim de vizitare gratuită, expoziția permanentă a unei selecții a patrimoniului Pinacotecii București, în condițiile în care aceasta nu beneficiază de un sediu propriu.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.artmark.ro.

Persoană de contact:

Valeriu Sângeorzan

Tel.: 021 210 30 16

Mobil: 0757 056 109
[email protected]