Galeria de Arta Dana

Va invita la vernisajul expozitie CORPURI

–  sculptura si pictura-

a artistilor Gabriela și Sabin Drinceanu.

Expoziția va fi vernisată de către criticul de artă Alexandra Titu

în ziua de 7 mai, orele 18.00 la sediul de pe str. Prof. Cujbă, nr. 17 În cadrul aceluiași eveniment va avea loc și lansarea cărții „Calea rătăcită”, autor Constantin Prut.

Pornind de la ideea potivit careia corpul este “casa sufletului”, am demarat un proiect artistic, care face referire la varstele corpului uman, la trecerea timpului si transformarile pe care acesta le face pe corpurile noastre.

Expozitia reprezinta o introspectie asupra evolutiei in timpul fizic dar si mistic, al corpului uman. – Gabriela și Sabin Drinceanu

„Spirit dionisiac, Gabriela Drinceanu aduce neliniștea, ruptura, gestul care clamează, sau dimpotrivă, reprimă în adânc, ascunde pe jumătate, gândul, trăirea, drama. Pentru ea, sculptura înseamnă în primul rând silueta în spațiu, figura aproape plană, ale cărei mici accente și accidente plastice nu-i modifică esențial receptarea de prezența diafană, alcatuire tainică, situată între lumi, asemeni umbrelor din teatrul japonez. Este expresia unui ethos dinamic și capricios, când imperios și patetic, tânjind după ceva de neatins, interiorizat, ascuns în fibra materiei și-n urma pensulei care modelează discret imaginea întruchipată în lemn, developând-o ochiului ce caută un sprijin spre a întelege. (…)

Spirit apollinic şi interiorizat Sabin Drinceanu aduce în pictura sa calmul meditaţiei şi o poetică a materiei de ordin diafan. Mari pânze albe iţesc înfiorări monocrome, primesc urma subţire a vremii reunind simbolic fragmente de vechi ţesături, documente, pagini dactilo, sau pur şi simplu notaţii obsesive. Tabloul, tratat ca un colaj cu puternică tentă simbolică, instituie o prezenţă diafană de ordin monumental. Diafană pentru că lasă totdeauna să transpară un înţeles, un conţinut profund ce transcende suma elementelor şi monumental prin proporţiile interne, dar şi prin dimensiunea exterioară”. –Doina Mândru, critic de artă

Galeria de Artă DANA găzduieşte în perioada 22 aprilie – 8 mai expoziţia de pictură și sculptură Corpuri

Expoziţia este deschisă publicului în cursul săptămânii între orele 10.00-18.00 iar sâmbăta între orele 10.00- 13.00.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.