Artistul Nistor Coita, în muzeul imaginar al spectatorului contemporan

Expoziție eveniment: Nistor Coita la Palatele Brancovenești de la Mogoșoaia, 3 martie – 1 aprilie 2013

În muzeul imaginar al spectatorului contemporan, creația artistului Nistor Coita se atașează semnului conotat, semnului încărcat peste măsură cu sens. Ne apropiem precauți de lucrările sale, încercând să pipăim forma, dar suntem inevitabil copleșiți de sens, de poveste, de mișcarea adâncă a semnelor riguros așezate.

“Virtutea majoră a lucrărilor lui Coita o constituie caracterul lor eminamente grafic (artistic plastic), redus ca anecdotă la simpla aventură a liniei sensibil modulate, linie din ale cărei inflexiuni se desprind înțelesuri multiple. O artă cu itinerarii secrete și în același timp de largă și frumoasă deschidere…” , scria reputatul critic de artă Radu Bogdan, în urmă cu mai bine de trei decenii, când noi, cei chemați astăzi la acest festin vizual, abia ne nășteam. Atunci când pătrundem vizual prin această frumoasă și largă deschidere de sens, avem acces la eul artistului, ni se revelă urgența comunicării sale către noi și pulsiunea acută a  elanului său vital, care domină fiecare pânză în parte și toate la un loc.

Ingeniozitatea imaginativă, simțul pronunțat al compoziției și siguranța execuției au fost semnalate de critică încă din primii ani ai creației lui Nistor Coita, anii 70. Deceniile de căutări care au urmat au conservat aceste atribute, chiar dacă mijloacele de expresie s-au sintetizat, chiar dacă viziunea artistului s-a cristalizat, iar virtuțiile plastice ale liniei au fost speculate până dincolo de ultima lor consecință.

Fără pretenția  unei expoziții retrospective, selecția de față cuprinde lucrări din principalele cicluri abordate  concomitent de către artist. Sunt cicluri care poartă titluri inspirate, titluri livrești, care dau măsura erudiței unei întregi generații de artiști, din care Nistor Coita face parte.

             Exercițiile de coabitare pun alături șarpele versatil, a cărui formă, mereu imperfectă, caută a fi disciplinată și cavalerul fără teamă și fără prihană, care întruchipează perfecțiunea, idealul.  Variațiunile pe tema Sfântul Gheorghe omorând balaurul exersează libertatea totală de compoziție și culoare, într-o desfășurare grafică și picturală care contrazice firescul, stimulează imaginația și supune privitorului o nouă problematică vizuală. Și aici posibilitățile conotative ale imaginii sunt supralicitate.

În Metacălătorii registrele orizontale, desfășurate filmic, plasează personajele într-un context cosmic, le situează ad infinitum, iar ceea ce la prima vedere ar putea părea un joc gratuit al liniei sau pură caligrafie se dovedește a fi manifestarea plenară a unui conținut narativ intrinsec, într-un univers al existenței nelimitate. Trecerea dinspre ceva nedefinit spre ceva concret, definit, se realizează printr-un reglaj fin al legăturii dintre desen și mesajul său. Modalitățile de expresie sunt multiple, niciodată aceleași, într-o neostoită sete de mișcare și schimbare.

În Manuscrise, literele se istorisesc în limbi străine, pe spații liniate (Dictando), fie că scrierea de linie se petrece pe pânză sau pe hârtie japoneză (pentru care ar fi necesar un demers curatorial paralel, pentru că presupune un alt tip de expunere). Este adusă iar și iar în prim plan nevoia acută a artistului  de a se exprima cu ajutorul liniei frânte, din a cărei simplitate imaginația sa fecundă naște unghiuri, forme și poziții surprinzătoare.

Și pentru că La apus este iarnă, expunerea de față așează accentul maxim pe ciclul Cosmografiilor. Acest ciclu, reprezentând sinteza ultimilor zece ani, provoacă artistului și privitorului solidar un panseu despre condiția perenă și fragilă a omului. Ferite de căutări pur tehnice, de gestualitate pură, de gratuitatea mișcării pensulei pe pânza de mari dimensiuni,  regăsim aici  interiorul uman exhibat, cu toate celulele și componenetele sale, alături de îngeri cu aripi ascuțite și nimbul cruciger, în poziții de abandon sau de atac. Alături de animalele fantastice, ascuțite și  colturoase, din desenele cu Oblio ale copilăriei noastre, adastă mici pete sângerii, plutind pe marea inepuizatelor griuri vibrate. Suntem luați părtași framântărilor, căutărilor, între un Asediu tăcut și un fals ideal care se vroia eveniment. O Mulțime de observatori și visători este surprinsă între somn și veghe, rătăcind în sine. O dată în plus, titlurile bine alese, subliniază conținutul, iluminează mesajul.

Culorile dulci, de craiolă, concurează albastrul ultramarin sau, după caz, sinteticul bleu de Prusse. Și când privitorul crede că a izolat sistemul (semne închise pe fond deschis), paradigma se schimbă și totul devine  nou și surprinzător.

Nistor Coita este artistul profesor, artistul doctor, artistul cavaler: măsurat, discret, cu pas egal, cu ochelari cu rame rotunde, subțiri. Demersul său artistic, coerent și bine articulat, plasat între urgența comunicării unui elan vital impresionant, și așezat sub semnul semnului, al imaginii, al scrierii, constituie o propunere pe care, cu siguranță, istoria artei românești contemporane o va reține drept novatoare și esențială.

text de Mădălina Mirea

 

Textul catalogului expoziției Nistor Coita – Atelier 2000 – 2013, care are loc între 3 martie – 1 aprilie 2013, în sălile Palatului, Centrul Cultural Palatele Brancovenești de la Mogoșoaia, detalii aici.