Expoziţia „Cap de primăvară” – la Galeria Art Yourself. Expun: Maxim Dumitraş, Mirela Trăistaru şi Gabriel Ghizdavu.
text: Ion Bogdan Lefter
foto: Lucian Muntean
Primăvară, amor, corporalitate, forme, expresivităţi
„Cap de primăvară” este – se ştie – una dintre denumirile regionale ale sărbătorii româneşti cunoscute mai ales ca „Dragobete”, relansată în atenţia publicului urbanizat de astăzi datorită similitudinii cu „Valentine’s Day”, versiunea occidentală a „Zilei îndrăgostiţilor”, celebrată în ultima vreme şi la noi, adusă de valul impetuos al globalizării.
Expoziţia care anticipează la Galeria bucureşteană Art Yourself intrarea în primăvară recurge la sintagma sezonieră, nu la celelalte. Alegere fericită, căci „Capul de primăvară” păstrează referinţa, dar pune un accent mai apăsat asupra momentului calendaristic, fără să-l mai încarce doar cu semnificaţii mitologic-folclorice ori creștine ori legendar-precreștine, nemaivorbind despre excesele euforiei comercialiste pe care emblema internațională le stîrneşte mai nou. Ieșim – da! – din iarnă sub semnul amorului, însă e vorba şi despre energetismul relansat al anotimpului „revenirii la viaţă”. O ramă tematică unificatoare, dar şi permisivă, ca la o recapitulare de moment, cînd priveşti în urmă şi arunci şi o privire înainte.
Pe scurt: amor, cuplu, corporalitate, dar şi efervescenţă, libertate de mişcare şi de opţiune, (re)conectare la ritmurile alerte ale vieţii post-hibernale.
Acceptînd – pe de o parte – numitorul comun, profitînd – pe de alta – de largul orizont al genericului, cei trei artişti care s-au reunit în expoziţie, pe cele trei nivele ale galeriei, au ales la rîndul lor soluţii diverse de raportare la temă.
La parter, sculptorul Maxim Dumitraş o semnalează prin cele două torsuri din lemn, subtil stilizate, unul femeiesc şi celălalt bărbătesc, cu multiple sugestii semnificante: către ideea de cuplu, apropo de sărbătoarea primăvăratecă a „Dragobetelui”, dar şi către întreaga tradiţie sculpturală a corporalităţii, fixată categorial, ca tandem esenţializat, evocator la rîndul său al luxuriantei desfăşurări de carnalităţi şi concupiscenţe prin care artiştii au celebrat amorul de-a lungul secolelor şi mileniilor.
În jur, autorul distribuie piese din seriile simbolice la care a lucrat în ultimii ani, precum Absenţe încercuite ori Ieşire din absenţă: baghete întoarse pînă cînd, precum şarpele din poveste, îşi înghit coada, devenind cercuri, delimitînd spaţiul gol, fie vidat de miezul pe care nu ni-l mai putem decît închipui, fie în aşteptarea umplerii cu materie şi cu sens; mici obiecte cu aer nobil, cu încastrări ca de podoabe preţioase, purtînd în contururile lor statice amprentele mişcării, curburile unor gesturi încremenite, fixate în stop-cadre; ciudate compoziţii geometrice, jucate subtil între simplitatea formelor primare şi sofisticarea unor răsuciri neaşteptate, de unde senzaţia bivalentă, aşa-zicînd oximoronică, de abstracţie şi – la polul opus – de contribuţie la varietatea fenomenală a lumii concrete; şi cu alte variante desenate şi pictate, Maxim Dumitraş exprimîndu-se de-a lungul anilor în mai toate genurile, pe tot soiul de suporturi imaginabile și inimaginabile şi cu o multitudine de tehnici disponibile sau inventate, cu o excepţională mobilitate „meşteşugărească” şi creativă. De apreciat evoluţia sa atît de personală de la sculptura așa-zicînd „clasică”, trecînd prin numeroasele experienţe şi experimente de ambientalism la care l-a „obligat” decorul montan şi forestier în care trăieşte, în Nordul ţării, la Sângeorz-Băi şi în împrejurimi, cu spectaculoase intervenţii de land-art şi cu alte tipuri de interacţiuni cu spaţiul natural, pînă la delicateţea epurelor de acum, duse pînă la intensitatea calmă a reflecţiei filozofice în faţa lumii, a preocupărilor faţă de sensurile prezenţei şi absenţei, a inserţiei ideii în cotidian – căci obiectele sale concret-abstracte, cu forme geometrice, din materiale finisate, polisate, sclipitoare, extrase din polimorfismul realității, tot ei i se integrează.
La etajul 1, pictoriţa Mirela Trăistaru continuă să expună desene, cum a făcut-o în mai multe ocazii recente. O splendidă serie explora mimica şi gestualitatea copiilor. Acum, tema e aceea a senzualităţii tinereşti, cu personaje actuale, deci fără referinţe explicite la subtextul mitologic al „Capului de primăvară”.
Cîte un accesoriu cu aer mai „vechi” (o pălărioară feminină sau una masculină, cu papion) vin dinspre magazia teatrală cu decoruri şi costume, căci seria se intitulează Backstage: ni se fac – aşadar – dezvăluiri din lumea nevăzută de dincolo de spectacolul de pe scenă, artista lucrînd de astă dată cu fotografii „din culise” realizate de regizorul Radu Afrim, pe care-l şi recunoaştem la un moment dat, portretizat după un autoportret combinat cu imaginea unei tinere dezbrăcate şi care ţine ţeava unui pistol în dreptul gurii deschise, parcă nu atît a sinucidere, cît făcînd o aluzie brutal-erotică. Personajele – junele actriţe, junii actori – apar singuri sau în cupluri sau în grupuri cu compoziţii diverse, fără prejudecăţi heterosexuale, dar mereu cu un aer de preocupare pentru aspectul propriu, pentru eleganţă şi atractivitate, ca şi faţă de cealaltă/celălalt/celelalte/ceilalţi, cu tema amoroasă cel puţin implicită. Poziţiile sînt degajate sau mai limpede-provocatoare, chiar tandre ori efectiv-erotice în cîteva secvenţe. Totul – ca exerciţiu de portretistică și ca joc improvizatoric, dovadă mărcile „metanarative” lăsate la vedere: găurile de la cotor ale carnetului de schiţe şi spirala de sîrmă care ține foile laolaltă, deci și ciclul „culiselor”, plus dungile negre care delimitează paginile ca nişte rame. De remarcat şi tehnica aparent simplă şi spontană a artistei, care creionează rapid, cu mină subţire, pe fundaluri lăsate de obicei albe, cu parte dintre contururi trasate „din prima”, din cîte o singură linie, în rest aglomerînd nervuri care creează volume şi umbre, într-o stilistică – pe ansamblu – foarte personală, imediat recognoscibilă. Cîteva imagini poartă şi inscripţii textuale supraadăugate, ca în multe din portretele pictate ale Mirelei Trăistaru, încadraturile negre fiind aici dublate de încă o ramă în ramă, dar cu tuşă de pensulă lată, în roşu, cu trimitere – iarăși – erotică. Şi desenele sînt trasate mai gros, poate cu cărbune şi cu creioane mai moi, impresia fiind de mai mare apropiere de tablourile autoarei, mai ales de cele cu fotomodele feminine, cu care a lucrat mult şi în maniere diverse (de la pictură la costumaţii sau la pictura corporală). În sfîrşit, aş mai nota că multiplele semne autoreflexive şi succesivele „puneri în abis” ale imaginilor ca portrete după fotografii, desene de dinainte sau de după tablouri, spectacol de dincolo de spectacol ş.a.m.d. ne împing şi spre interpretarea seriei ca trimitere către încă un strat, nedezvăluit aici, către adevăratele „culise” ascunse, unde se va desfăşura narațiunea erotică propriu-zisă.
În contextul „Capului de primăvară”, artistul fotograf Gabriel Ghizdavu şi-a propus să transmită prin compoziţiile sale o sugestie mai estetizată şi mitologic-mediată a stării amoroase: în decor nocturn, într-un crîng misterios, lîngă un lac pe care-l bănui văzînd luminiţele de pe malul celălalt şi răsfrîngerile lor în oglinda apei, două fete în straie de pînză albă, pînă-n pămînt, ţin în mîini bucheţele de flori, cad pe gînduri, se privesc, se apropie una de cealaltă şi se învîrtesc într-o mişcare de dans ritual. Trebuie să fie ielele cele seducătoare, fantasme ale feminităţii nebunatice, aici cu un aer destul de ingenuu. Pentru a construi aerul fantasmatic al poveştii, autorul foloseşte o gamă extinsă de procedee: eclerajul teatral, care mai mult ascunde în întuneric decît dezvăluie în lumină; jocul însuşi, în sens actoricesc; efectele vizuale ale dîrelor de aburi; suprapunerile de cadre, care proiectează imaginile într-un spaţiu supra-real; expunerea îndelungată, producătoare de contururi „mişcate”, „onirice”.
Un interesant exercițiu de fotografie „înscenată”, foarte „înscenată”, și de prelucrare tehnică sofisticată, foarte sofisticată, cu sprijinul – mai mult ca sigur – al softurilor specializate.
Corpurile, senzualităţile, erotismele foto-grafico-picturalo-sculpturale ne-o confirmă: vine, vine primăvara!…
Recent Comments